Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, decorată cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”

În 21 noiembrie 2020, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Silviu BORȘ, a primit în numele instituției Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”. Înalta distincție a fost acordată de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti, pentru dăruirea cu care s-a implicat în organizarea de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri” (https://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale).

 

„Primesc cu imensă emoție și bucurie distincția conferită de Instituția Prezidențială, într-un nobil gest care ne onorează pe toți. Această medalie reprezintă recunoașterea contribuției întregii echipe de bibliotecari astriști în păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc, pe plan local și național. Consider că acordarea acestei distincții ne responsabilizează, în egală măsură, îndemnându-ne să obținem performanțe și în viitor. Mulțumim pentru înalta apreciere oferită Bibliotecii ASTRA, pentru recunoașterea eforturilor noastre în organizarea și derularea a numeroase proiecte și evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.”, a declarat Silviu BORȘ, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Instituție emblematică a spațiului cultural românesc, și în special al celui transilvănean, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a activat constant nu doar în domeniul conservării elementelor de istorie și memorie locală, ci și în cel al promovării educației, cunoașterii și cercetării. În perioada 2014 – 2019, Biblioteca ASTRA, în colaborare cu alte instituții de cultură, a organizat o serie de expoziții prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la desfășurarea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918:

  • „100 de ani de la Primul Război Mondial 1914-2014” (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, iunie-iulie 2014);
  • „Relații româno-franceze în Primul Război Mondial 1916-1918” (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, septembrie 2015);
  • „Caricatură și propagandă militară în Primul Război Mondial 1914-1918” (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, iulie-august 2016, itinerată la Muzeul de Istorie A. Sacerdoţeanu Vâlcea – septembrie 2016);
  • „Campaniile Armatei Române în anul 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz” (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, octombrie – noiembrie 2017);
  • „Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918” (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, noiembrie-decembrie 2018);
  • „Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918” (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, decembrie 2018);
  • „Anul 1919 în colecții sibiene” (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, decembrie 2019).

O mare parte din colecțiile de documente cu valoare de patrimoniu ale Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu au fost valorificate în ample volume editoriale. Aceste lucrări cuprind reproduceri ale unor documente numeroase și impresionante: materiale iconografice (fotografii și cărți poștale), manuscrise, foi volante, carte românească veche, precum și piese aparținând unor colecții particulare. Toate albumele au fost realizate în cadrul Centrului de Cercetare „Andrei Oțetea” al Bibliotecii ASTRA și editate cu sprijinul Editurilor Armanis și Mega.

 

***

Parteneri în desfășurarea proiectelor și evenimentelor organizate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Centenarul Marii Uniri, au fost:

Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Muzeul Național Brukenthal, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Serviciul Judeţean Sibiu. Arhivele Naţionale ale României, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Académie de La Rochelle, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Ioan Lupas” Săliște, Centrul de dialog și cultură Friedrich Teutsch, Hermannstädter Zeitung, colecționari particulari (Nicolae Bulz, Ion Radu Coman, Delia Lugojanu, Bianca Karda, Bogdan Andriescu, Filaret Mihai Teleman, Maria și Cezar Costăchescu, Tiberiu Costăchescu, Alexandru Bârsan).

Felicitări managerului Silviu Borș, felicitări echipei a Bibliotecii Județene ASTRA!

Sursa: https://www.facebook.com/bibliotecasibiuastra

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: