„SUI GENERIS!” – GRIGORAȘ CIOCAN!

de Vasile BELE

Este vorba despre volumul CĂLĂTOR ÎN ȚARA SFÂNTĂ, apărut (în plin context epidemiologic!) la Editura Armonii culturale, Adjud, ISBN 978-606-746-665-2, pag. 90, ce aparține poetului, vrednicului de laudă, GRIGORAȘ CIOCAN, din mândra Țară a Lăpușului. Volumul, în sine, beneficiază de un CUVÂNT AL AUTORULUI, pag. 5-6, dar și de o prefață de carte, numită metaforic UN IUBITOR DE DUMNEZEU, FAMILIE ȘI ȚARĂ, dăruită de către pr. dr. FLORIN STAN – Protopop Ortodox al Lăpușului, pag. 7-11, din care spicuiesc următoarele: „Pentru majoritatea semenilor noștri de astăzi, care pleacă la muncă în străinătate, călătoria în țările occidentale este o ocazie de a câștiga prin muncă, bunuri materiale. De un itinerariu diferit a avut parte și bunul nostru credincios GRIGORAȘ CIOCAN. În urmă cu mai bine de 20 de ani a călătorit în Orient pentru a munci, pentru a prospera material. Astfel, a ajuns în Israel, în Țara Sfântă. În scurt timp, însă, munca și călătoria s-au transformat pentru domnul Grigoraș într-un pelerinaj, într-o călătorie verticală spre cer”, pag. 7.

Un volum de o sensibilitate aparte ce cuprinde emoțiile, trăirile poetului, în timp ce era plecat la muncă. Eu, personal, m-am mai bucurat de astfel de daruri literare, și când mi-a permis vremea și vremurile, am notat câte ceva despre aceste apariții editoriale. Merită! Poetul Grigoraș CIOCAN – este un OM simplu, de o modestie și sinceritate bisericească. Simplitatea și modestia se confirmă în toate poeziile scrise.

Celelalte volume – DIN DOR DE AMINTIRI (volum colectiv) și DOR DE ZAREA ALBASTRĂ (volum de autor, întâiul!), apărute la Editura Armonii culturale, Adjud, confirmă același lucru – eleganța și spiritualitatea omului-țăranului, plin de autenticitate și cu har. Permiteți-mi, să fiu sincer, și să vă mărturisesc faptul că de la început nu mă așteptam la o poezie sofisticată sau complexă. Nu! I-am simțit din prima clipă sentimentele pe care le-ar putea transmite prin poeziile sale (fără să fi citit vreuna!)… și așa a fost.

Dar poetul Grigoraș CIOCAN este în toată simplitatea lui, un om-autor-poet complex, care-și expune mai mult decât superb aceste sentimente, le dă rimă, le dă o muzicalitate aparte, (dar aici mai trebuie muncit un pic, de dragul unui produs finit, poezie prin excelență!), le dă rost și sens. Poeziile din acest volum își au propria poveste spirituală, așa cum fiecare poveste poate să fie o frumoasă poezie, sau fiecare poezie poate fi o minunată și incitantă poveste, depinde doar de autor.

Deocamdată, pentru că Grigoraș CIOCAN, nu are decât poezii – povestim despre POETUL GRIGORAȘ CIOCAN, unul din rândul celor de seamă ce îl are minunata Țara Lăpușului. Dar, fiind un poet bun, până la a deveni prozator, scriitor, nu e decât un pas – simplu. Ii recomand, ca aceste poezii să încerce să le pună într-o proză scurtă, adică să le „facă povești”, să le facă povestioare. Ar fi un lucru minunat – har, este! Talent și talant, este! Așa că, în curând, dacă-mi ascultă sfatul, vom vorbi despre prozatorul sau scriitorul Grigoraș CIOCAN, nu doar de poetul în sine. Ar merita și acest exercițiu! De ce nu?

Citindu-i poeziile, parcă am în fața mea imaginea superbă a unei binecuvântate biserici (oricare, ar fi ea!), și în fața sfintelor icoane, cu împreunarea celor două mâini, văd un credincios, un creștin, rugându-se lui Dumnezeu și mulțumindu-I pentru toate cele dăruite – o familie frumoasă, două ființe-daruri ale lui Dumnezeu (copiii, un băiat FLORIN, «pentru a duce numele, sângele și dița genetică mai departe», și o fată ANAMARIA), rugându-se și mulțumind lui Dumnezeu, în cele mai sincere, curate și simple cuvinte pentru sănătatea, bucuria, fericirea tuturor celor din jur, uneori pomeniți după numele fiecăruia, alteori doar cu gândul – dar, destul pentru a fi înțelese, auzite și împlinite, căci Bunul și Dreptul Dumnezeu le știe pe toate. GRIGORAȘ CIOCAN – este un om religios, credincios, bisericos aducând slavă lui Dumnezeu, Tatăl, și Maicii Născătoare.

Părintele Protopop surprinde extraordinar de punctual, în prefața dumisale motivele tematice desprinse din volum. „… putem spune că prezentul volum de poezii are și o a doua parte. Parte în care tematica religioasă și de călătorie se împletește sau chiar se schimbă cu cea a familiei. Plecarea în străinătate produce bucurie autorului prin faptul că are șansa să descopere locuri fermecătoare și cu puternice semnificații pentru viața duhovnicească a domnului Grigoraș, dar în egală măsură, călătoria este și un moment al despărțirii de cei dragi, de părinți, de soție, de copii”, pag. 8-9, și atunci intervine DORUL, ba și durerea – ca temă în universalitatea literară.

Alăturat acestor două mari elemente/motive tematice, aș aminti, sau nota, adăugând acestui volum, drept gen literar, forma unui jurnal – călătorind în Țara Sfântă – Ierusalim, Bethleem, Marea Moartă, râul Iordan, Grădina Ghetsimani, Golgota, Sfântul Mormânt, muntele Măslinilor,… fiecare din acestea prezente, în întâiul poem, ȚARA SFÂNTĂ, pag. 13- 15. Apoi, ce se mai poate desprinde din poezii? Fiecare poezie poate fi o rugă, o umilă rugăciune: a se vedea RUGĂCIUNE CĂTRE TINE, DOAMNE, (pag. 16-17), MAICĂ SFÂNTĂ, (pag. 18), MĂ ROG LUI DUMNEZEU, (pag. 19), sau RUGĂCIUNE LÂNGĂ IORDAN, (pag. 25). Cu toată bucuria, cu toată împlinirea produsă de întâlnirea cu aceste locuri sfinte, cu toată trăirea spirituală, tot din volum aflăm, ce înseamnă un Crăciun, (ÎN SEARA DE CRĂCIUN, pag. 35), o seară de Crăciun, departe de casă, fără familie, departe de familie:

 „În această seară sfântă,
La fiecare copilaș,
Li se dă după colindă,
Mere, nuci și colăcași.

 

Bucuroși le bagă-n straiță
Și-apoi, iar prin sat, în jos,
Până către dimineață,
Colindul lor sună frumos
”.

Poeziile, mai noi, mai vechi (anii 1994, 1995, 1997, 1998, 1999, 2008 – din Calahorra, Spania, sau 2020 – acasă, la Tg. Lăpuș, ÎN NOAPTEA ÎNVIERII), cuprind mesaje esențiale, frământări interioare, întrebări pertinente, sau dorințe de îndeplinit – „DACĂ A FI SĂ MOR ODATĂ”, pag. 63, sau minunatele pilde biblice, în versuri, toate fac parte din inventarul de suflet, și de aur, al poetului – PILDA CREDINCIOSULUI, pag. 66-68.

Născut și crescut în binecuvântata zonă a Lăpușului, o perpetuă și neștirbită frumusețe spirituală, o zonă sensibilă și deschisă spre modernitate în plină tranziție folclorică, dar și buni păstrători ai obiceiurilor și datinilor strămoșești, o zonă despre care s-a scris mult (sau foarte mult!), multe (sau foarte multe!) lucruri minunate, luând în calcul lada de zestre a acestui dumnezeiesc ținut – spun, următorul lucru – încă bogăția literară nu s-a terminat, dar prin originalitatea și înalta spiritualitate oferită prin acest dar literar, poetul, omul de cultură, credinciosul, promotorul tradițiilor și al spiritualității lăpușene GRIGORAȘ CIOCAN stă la loc de frunte…

Și autorul! Și volumul, inedit! Inedit prin conținut! Inedit prin mesajul care este transmis! Inedit prin trăirea emoțională de înaltă frecvență! Iubind întregul ținut în care își are rădăcina, poetul nu se poate desprinde (garantat, nu se va desprinde niciodată!), lăsând mărturia viețuirii sale, cele scrise, care se adaugă zestrei spirituale a acestei cetăți de suflet. Poetul Nichita Stănescu, întrebat fiind, ce înseamnă poezia din punctul său de vedere, spune că „poezia este stare de spirit, o prietenie durabilă”, lucru dovedit, (a câta oară, oare?), inclusiv de poetul Grigoraș CIOCAN.

Despre autor și poezie, (autori și poezii) pot curge vorbe, acestea, sunt convins că nu se vor finaliza degrabă. Câți cititori, atâtea păreri, sau vorba latinului „QUOT SCRIPSI, TOT SENTENTIAE”, (atâtea păreri, câte capete!).

FELICIT autorul! FELICIT apariția editorială! Așteptăm alte vești din Țara Lăpușului! Aici și acum (lat. HIC ET NUNC!) este vremea lui GRIGORAȘ CIOCAN, dar și vremea volumului CĂLĂTOR ÎN ȚARA SFÂNTĂ.

„Doi bătrâni într-o căsuță,
Dintr-un sat îndepărtat,
Stăteau singuri pe-o băncuță
Și vorbeau de-a lor băiat.

Că-i plecat de mult de-acasă,
La fel, și fata-i plecată,
Nu mai stau cu toți la masă,
Cum erau, ei, altădată.

«-Am să le scriu o scrisoare,
Tu, bolnavă! Îți e rău
Și vedem atuncea, care,
Va veni la patul tău?».

Bătrânul s-a pus la masă
Și le-a scris la fiecare:
«-Veniți, dragi copii, acasă,
C-avem mare supărare.

Mama voastră-i bolnăvioară,
Nu mai poate nici umbla,
Stă în pat de-alaltăseară,
Treb(ui)e dusă, undeva!».

Fiecare s-a scuzat,
Că nu pot, ba au și treabă,
Vor veni de altădat’,
«Tati, du-o, tu, degrabă!».

Dup-un timp, el a scris iară:
«-Veniți, barem acu’ acasă,
Tăiem porcul, și spre seară,
Să fim cu toții la masă.

Mama voastră este bine,
Așteaptă cu nerăbdare,
Dacă îți veni de mâine,
Bucuri-ar fi mai mare!».

Și-au venit! N-au stat pe gând,
La băut și la mâncat:
«-Voi, acum, nu aveți rând,
Porcul nostru a plecat.

L-am vândut, să fac un ban,
 Voi, nu ați putut veni!
Mama voastră de un an,
Se tot gândește la copii!»”.

pag. 69-70, (DOI BĂTRÂNI… din vol. CĂLĂTOR ÎN ȚARA SFÂNTĂ)

Chiuzbaia, 29 octombrie 2020 (V.B.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: