In Memoriam: prof. academician GABRIEL ȘTREMPEL – părintele Bibliotecii Academiei Române

Gabriel Ștrempel
(8 sept. 1926 – 1 dec. 2020)

Istoricul, filologul, editorul și bibliograful GABRIEL ȘTREMPEL a trecut în eternitate.

Gabriel Ștrempel, (8 sept. 1926 – 1 dec. 2020), membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la 8 septembrie 1926, în localitatea Pomi din județul Satu Mare. Este fiul Mariei (născută Crişan) şi al lui Ioan Ştrempel, agricultori. A fost elev al liceelor „Mihai Eminescu” din Satu Mare (1937-1940, 1945-1947) şi „I.C. Brătianu” din Piteşti în perioada 1942-1945. Apoi urmează Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, între 1947-1951.

Istoricul, filologul, editorul și bibliograful Gabriel Ștrempel și-a susținut doctoratul în istorie medievală și paleografie românească în 1967 la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Copiști de manuscrise românești până la 1800”.

În anul 1950, pe când încă era student, a început să lucreze ca bibliotecar la Secția de manuscrise și documente istorice, actuala Secție de manuscrise și carte rară din cadrul Bibliotecii Academiei Române. Întreaga sa viață și-a dedicat-o studiului manuscriselor și cărților vechi, din 1975 fiind director adjunct al Bibliotecii Academiei Române, apoi din 1994 până în 2006 director general, iar după pensionare director onorific, preocupându-se în mod special de coordonarea cercetării, a organizării și dezvoltării colecțiilor din marea bibliotecă bucureșteană, conform dicționarului „Membrii Academiei Române” (2003).

Gabriel Ștrempel debutează în 1953, la „Viaţa Capitalei” și ulterior e prezent în „Studii şi cercetări de bibliologie”, „Revista bibliotecilor”, „Buletinul monumentelor istorice”, „Revue roumaine”, „Studii şi cercetări de documentare şi bibliologie”, „Magazin istoric”, „Luceafărul”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Manuscriptum”, „România literară”, „Tribuna României”, „Schema et schematisation” (publicaţia Societăţii de Bibliologie din Paris) etc. I s-au acordat Premiul revistei „Manuscriptum” (1972), Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (1976), Premiul „Perpessicius” al revistei „Manuscriptum” (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor (1999) și Premiul Ministerului Culturii (2001). A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a III-a şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer. Gabriel Ștrempel face parte din Societatea Numismatică Română şi din American Biographical Institute. În noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A folosit uneori pseudonimul Gabriel Dragomir.

Ediţiile critice îngrijite de Gabriel Ştrempel au ca obiect opere fundamentale. Cultura veche românească şi-a găsit în Ştrempel un cercetător de vocaţie: avizat, harnic şi meticulos, preocupat în primul rând de înzestrarea istoriografiei cu instrumente de lucru esenţiale: bibliografii, cataloage, ediţii critice. Toate cărţile lui au devenit imediat lucrări de referinţă, având un loc privilegiat în mediile de specialitate şi în aşa-numitele „biblioteci uzuale” din sălile de lectură ale marilor biblioteci, ca modele de metodologie şi surse de informaţii sigure. Ediţiile critice îngrijite de G. Ştrempel au ca obiect atât opere fundamentale, cunoscute din ediţii anterioare, dar care sunt reexaminate sistematic, din toate punctele de vedere, inclusiv sub raport textologic, cum este cazul scrierilor lui Ion Neculce, Ienăchiţă Văcărescu, Antim Ivireanul, cât şi alte scrieri semnificative, tipărite pentru prima oară integral, cum sunt „Ceasornicul domnilor” de Antonio de Guevara, tradus din limba latină de Nicolae Costin, „Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei”, atribuită lui Axinte Uricariul, sau „Cronograful” tradus din greceşte de Pătraşcu Danovici. Textele stabilite pot fi considerate ca „definitive”, întrucât s-a procedat la o transcriere de maximă fidelitate faţă de original, adoptându-se o redare strict fonetică a semnelor grafice, iar studiile introductive, normele de editare, aparatul critic şi indicii constituie, împreună, „dosare” complete ale problemelor dezbătute, de cele mai multe ori controversate, editorul oferind soluţii verosimile în toate chestiunile de fond ori de detaliu. Asumându-şi continuarea iniţiativei lui Ioan Bianu de alcătuire a unui catalog analitic al manuscriselor româneşti de la Biblioteca Academiei, după ce redactează, în colaborare, un prim volum (al patrulea al seriei începute de reputatul bibliograf), apărut în 1967, Ştrempel regândeşte criteriile de întocmire a unui asemenea catalog şi le subsumează unui scop realist: realizarea lucrării într-un timp rezonabil, de circa 15 ani, fără a-i ştirbi nimic din caracterul riguros ştiinţific, ceea ce s-a şi confirmat, catalogul fiind publicat în patru volume, în intervalul 1978-1992. Metoda de lucru s-a dovedit a fi deosebit de eficace: prin renunţarea la transcrierea prefeţelor şi postfeţelor, extrem de numeroase şi de întinse, a însemnărilor fără relevanţă, precum şi la indicarea capitolelor diverselor scrieri, s-a ajuns la formula, dacă nu ideală, în orice caz perfect acceptabilă, a unui repertoriu în primul rând operativ, în care descrierea a aproape şase mii de manuscrise cuprinde toate elementele esenţiale necesare individualizării lor: date privind cota, vechimea, numărul de file, dimensiunile, apoi titlurile, când ele există, ori cele formulate de editor când lipsesc sau se referă la texte fragmentare, de asemenea, însemnările copiştilor, dacă prezintă interes cultural, şi, în sfârşit, aprecieri privitoare la particularităţile de scriere, ilustrare, ornamentare, la legătura şi la provenienţa manuscrisului.

Acelaşi spirit metodic, aceeaşi eficienţă transpar din organizarea de principiu şi din redactarea propriu-zisă a excepţionalului îndreptar de cultură care este „Bibliografia românească modernă” (1831-1918) (I-IV, 1984-1996), ce continuă, în coordonarea generală a lui Ştrempel, opera lui Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu pentru perioada „veche”, cuprinzând anii 1508-1830. Studiile de istorie a Bibliotecii Academiei, de bibliologie şi biblioteconomie în general, precum şi evocarea unor personalităţi ca Remus Caracas ori Ioan Bianu întregesc o activitate remarcabilă. A format mulți tineri în domeniul biblioteconomiei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa:
Rusu Dorina N., Membrii Academiei Române: 1866 – 2003: dicţionar; Ed. revăzută şi adăugită cu un Cuvânt înainte de Acad. Eugen Simion – Ed. a 3-a, rev. şi ad, Bucureşti: Editura Academiei Române, Editura Enciclopedică, 2003.
https://jurnaluldearges.ro/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: