Iubite binefăcător!*

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Din pământul Sibiului, mereu bogat în rodiri spirituale, ni s-a trimis, prin bunăvoința vrednicului de prietenie Ion Onuc Nemeș, cartea „Asociațiunea, ASTRA recuperarea unei Memorii culturale. I. Întemeietorii”, semnată de Sorana Maier și Pr. Constantin Necula și apărută cu sprijinul Primăriei Sibiu (primar Astrid Cora Fodor) la Editura Eikon din București.

Pentru mine, care m-am îmbogățit din pruncie cu universuri de trăire cibiniene, (părinții locuind în refugiu timp de cinci ani la Cisnădie), descoperirea (după 1990!) Fenomenului Cultural ASTRA a constituit semn de marcă înregistrată.

Mi-am schimbat și domeniul de cercetare doctorală, am renunțat și la multe privilegii politice și am buchisit tot ce am găsit – istorie, contexte, conexiuni, performanțe, continuități contemporane etc.

În 2008 mi-am susținut teza de doctorat cu tema „Limba română și cultivarea ei în preocupările ASTREI”. În anul următor a văzut lumina tiparului, iar în 2011 a fost gratulată de Academia Română cu Premiul „Ion Petrovici”. N-am scris aceste detalii spre a-mi mângâia orgoliile, ci pentru a-mi înțelege dragostea aproape „nebună” (în sensul figurativ indus și impus de Apostolul Pavel) pentru un segment de istorie românească ce ne-a ajutat să ne ridicăm la orizontul de lumină al vremurilor.

Și astăzi, formula de rugăciune „Ferește-ne, Doamne, de condamnarea la noapte!” rămâne valabilă pentru că analfabetismul contemporan s-a replicat în variante de obscurantism feroce, insinuate mult mai larg în mulțimile de oameni debusolați chiar de plus-cultură!

N-am spus „Mulțumim frumos!” imediat după primire, deși gratitudinea este o atitudine civilizată oricând. Am parcurs întâi volumul, l-am savurat, i-am surprins reperele esențiale și am trăit întâi de toate sentimentul mirării, în fața variantei alese, mult mai sistemică și mai comprehensivă. Iar biografismul, ca orientare esențială a istoricității, mi-a mărit coeficientul de satisfacție evocativă, pentru simplul motiv că… personalitățile fac istoria, iar prestația lor este parte a binecuvântărilor pe care Dumnezeu le revarsă peste oameni, mai ales în momentele de cumpănă.

Ardelenii zic „mulțam fain”, dar Ardeleanul ce semnează această scrisoare adaugă, spre a fi bine contextualizată istoric și lingvistic, NON MULTA, SED MULȚAM FAIN! EST MO­DUS IN REBUS, ziceau acei strămoși ai noștri ce ne-au integrat european pentru prima dată, dar „măsura” în lucrurile acestea încă nu s-a realizat pe deplin. ASTRA merită mult mai mult decât s-a făcut în ultimii ani, cercetarea dumneavoastră găsindu-și loc deosebit de onorabil pe rafturile acestui capitol de istorie românească. Căci ASTRA este din 1861 un apostol cu timp deplin în serviciul Națiunii Române! Ziceți și bine faceți că „ziceți”: „… o întoarcere la întemeietori nu poate fi decât salvatoare”. Da, ați asumat cât mai multe nume și povești de viață. Ați asumat, ca într-un COMPLINIU esențial chiar POVESTEA. Povestea unui Proiect Național, popular și academic totodată, în care un grup de oameni luminați s-au constituit într-un „relief de înălțare”, căci numai Munții ne sunt cale de scăpare. Fără înălțimi culturale și fără înălțare prin educație nu ne-am fi putut păstra Firea, Fiirea, Ființarea și Frățietatea! Limba, Credința, Tradițiile, Învățăturile!

Felicitări pentru Proiect și pentru prima proiecție! Neamul are nevoie și de biografii, și de bibliografii, iar cei care își țin Biblia la căpătâi zi și noapte au mandat de luminători! Cu dragoste venită din simetrii sinergice și cu dor de întoarcere la paradigmele esențiale.

* Scrisoare deschisă adresată autorilor unei cărți împlinite și împlinitoare!

dr. Teodor Ardelean

Sursa: http://www.gazetademaramures.ro/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: