Dan Şanta – vicepreşedinte al Uniunii Internaționale de Radio și Televiziune!

Dan Șanta

Domnul dr. Dan Șanta este directorul Relațiilor Internaționale pentru Corporația Română de Radiodifuziune (SRR) timp de aproape 20 de ani. De mai bine de 15 ani a fost, de asemenea, președinte al Comitetului Radio al URTI (Uniunea Internațională a Radio-Televiziunii) și membru al conducerii comitetul COPEAM.

În cadrul Adunării Generale a U.R.T.I (Uniunea Internațională de Radio și Televiziune), care s-a desfășurat prin teleconferință în data de 17 noiembrie 2020, Dan Șanta, a fost reales, prin vot, în funcția de vicepreședinte al organizației, pe o durată de 2 ani.

Realegerea lui Dan Șanta într-un nou mandat ca vicepreședinte al URTI reprezintă o reconfirmare a rolului foarte activ îndeplinit de Radiodifuziunea Română atât în proiectele majore ale organizației, cât și, în ultimii ani, în intermedierea relației între URTI și ABU (Asia – Pacific Broadcasting Union), care a condus la demararea unei platforme de schimburi de programe între cele două organizații.

Între anii ’92 -’98 a fost rector la catedra de filosofie a Universității din Cluj și între anii ’96 -’98, redactor șef la Departamentul Minorităților Etnice de la Radio România. Dan Șanta a lucrat ca programator-producător de radio, dedicat în principal mentalităților și relațiilor interculturale. Este autorul mai multor cărți de filosofie și al multor studii despre cultură și religie, precum și al dramelor radio.

Înființată în 1946 și aflată sub patronajul UNESCO, URTI este cea mai veche uniune de radio și televiziune din lume și numără în prezent peste 60 de posturi de radio și TV de pe toate continentele, printre care Radio France, RTBF (Belgia), TVP (Polonia), ERT (Grecia), MTV (Ungaria), RTP (Portugalia) sau CICR (Elveția).

A ocupat mai multe funcții pentru EBU și a efectuat un stagiu la biroul EBU Bruxelles. Dan Șanta și-a primit doctoratul în filozofie în decembrie 1999 la Universitatea din Cluj (România), fiind specializat în filosofia culturii și a religiilor.

Sursa:
http://www.bucurestifm.ro/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: