Revista de cultură FAMILIA devine publicație a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”

Revista Familia este o instituţie culturală înfiinţată de Iosif Vulcan, la Budapesta, în 1865, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale. Ea a fost, în urma dispariţiei Foii pentru minte, inimă şi literatură a lui George Bariţiu, cea mai însemnată revistă românească din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenind, în scurt timp, o tribună a întregii literaturi româneşti, o emblemă a identităţii culturale naţionale.

Fondatorul ei, Iosif Vulcan (31 martie 1841, Holod, Bihor – 8 septembrie 1907, Oradea), publicist și scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române, şi-a dedicat întreaga viaţă editării revistei – uneori chiar cu sacrificii materiale.

Înfiinţată în 1865, la Budapesta, revista purta pe frontispiciu subtitlul „foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”, programul ei nefiind pur literar, ci şi social, adresându-se fiecărei familii româneşti în parte, dar şi familiei mai mari a naţiunii. Numărul de probă a apărut la 1/13 mai, iar numărul 1 la 5/17 iunie. În 1880, redacţia revistei Familia se mută la Oradea, locul în care va continua să apară – cu unele întreruperi – până în zilele noastre.

Indiferent de serie, în paginile Familiei au fost publicaţi cei mai importanţi scriitori români, revista fiind considerată una dintre cele mai valoroase publicaţii culturale româneşti. Mai puţin cunoscut este faptul că tot în revista Familia a debutat şi George Coşbuc, în 1884, sub pseudonimul „Boşcu”, cu poezia Aş vrea să fiu…, o traducere a unui poem al poetului maghiar Petőfi Sándor, dar Familia a contribuit și la impunerea unor scriitori ca Octavian Goga și Emil Isac.

În anul 1965, cu prilejul organizării festivităților de aniversare a unui veac de la apariție, a fost lansată seria a V-a a revistei. În acelaşi timp, a fost inaugurat Muzeul memorial „Iosif Vulcan”, în centrul orașului, în parcul din apropiere aflându-se şi statuia cărturarului.

Începând cu 1991, revista organizează în fiecare an Zilele Revistei Familia, cu participarea unor scriitori din întreaga ţară – adevărate sărbători ale culturii, în cadrul cărora se acordă şi Premiile Revistei Familia.

În data de 15 decembrie 2020, după 155 de ani de la înființare, Consiliul Judeţean Bihor a votat fuzionarea prin absorbţie a Revistei Familia cu Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”.

„FAMILIA nu va dispărea, dar este o mare mâhnire că nu i se îngăduie individualitatea instituțională. (Ioan Moldovan, director)”

Sursa: https://revistafamilia.ro/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: