de Vasile BELE
Prea ne-ați părăsit, prieteni poeți,
chiar nu vă pasă că lăsați durere?
Ieri a tăcut vântul,
Azi plânge cerul și pământul…
Ieri stelele se legau pe boltă
cu adiere de vânt
cu iubire divină
pentru a înveșnici neplecarea…
Azi a plâns umbra unui curcubeu,
iar din râul de lacrimi au răsărit fluturi și maci
Erato nu mai dansează azi
S-a dus la un priveghi
printre șoapte de maci
îmbrăcați în verde crud
Clopotele au refuzat bătăile
prea des aduceau tristețe-n glasul lor…
Greierul a lăsat chitara să o prindă lacrima de rouă
prea rău doare durerea din clopotele aflate în serviciu
prea rău ne doare lacrima ce curge în umbra unui vis
nimic nu mai este ce-a fost
nimic! Fluturii n-au gingășie în zborul lor
foșnetul de vânt s-a dus la arat
umbra unui dans a încremenit…
De ce ei? Poate nici ei nu-și cunosc răspunsul
zoriți au urcat muntele de durere împietrită
și-au lăsat aici amintirile
să se mai nască a doua oară
în prima zi din a treisprezecea lună
din al cincilea anotimp
… cel al veșnicei neîntoarceri.
Păcat… prea trist… și tristețea văd că prinde rădăcină
semințele de durere au răsărit din nou
doar poetul colindă cu îngerii
s-au dus să aducă un pahar de apă vie
și nu s-au mai întors niciodată
nicicând s-a îngemănat cu niciodată
doar vuietul unui pas de rouă ar mai putea să înțeleagă
adevărul care azi ne doare
da! azi dor tristețile…
Mâine lacrima va da rod
Supărarea se naște din cuvânt
iar de azi cuvântul tău naște tăcere și uitare
Ce folos? Niciodată devine haina unei veșnicii
dintr-un al cincilea anotimp…
Tăcerea ta și durerea tăcerilor,
bat la ușa de la asfințit
ce s-a născut pentru tine
tu, i-ai auzit glasul și gândul
ai preferat umbra norilor, vorbele cu îngerii,
lacrimile noastre? Ce faci cu ele?
macii au înflorit în tăcere și umbră de stele
greierul își cântă refrenul…
Drum lin! Drum lin!
Drum lin printre stele și printre îngeri…
Chiuzbaia, 6 decembrie 2020, (V.B.)
e-Bibliotheca septentrionalis 