Să nu ucizi cuvântul…

de Inga IAMANDII
consilier culturalal parohiei „Sf. Spiridon”, Reggio Emilia, Italia

Ne-am trezit, aşa dintr-odată, în condiţii economice, politice, spirituale nemaiîntâlnite până acum.

De fapt, nu timpurile sunt tulburi, percepţia noastră s-a alterat. Ne-am crezut Dumnezei atotputernici şi invincibili. Şi atunci, a intervenit Unicul, Adevăratul, Atotputernicul Stăpân – Creatorul, Dumnezeul Omnipotent prin spirit, cuvânt, spaţiu şi timp! Ne-a demonstrat imediat ce suntem şi ce putem (mai exact, ce nu putem)!

Ne-a închis în cutiile noastre din blocuri, ca să înțelegem cum se simt cei, cu care am procedat la fel: păsările şi animalele. Privim prin geamuri cum cerul s-a umplut de adevăratele păsări, iar cele metalice ruginesc la pământ. Suntem după gratii, iar animalele ne privesc exact cum le priveam şi noi la grădina zoologică.

Totul, dintr-odată a devenit inutil. Lumea materială şi-a pierdut sensul. Tot ce părea indispensabil, azi a devenit inutil. Noi am devenit inutili. Natura fără noi înflorește. Aer curat şi proaspăt. Cer azuriu şi fără urme de norii plumburii în fum înecăcios. Suntem parte integrantă a unui sistem bine închegat, dar nu şi stăpânii lui.

Ne simţim stresaţi în lipsă de libertate şi în singurătate? Oare nu exact aşa am procedat cu cei ce ne-au fost puşi sub protecţia noastră? Gunoi suntem, gunoi primim!!!

Unica salvare este lectura, meditaţia celor citite, convorbirile cu cei din familie. Şi timp… Timp … Mult timp de sfaturi profunde dintre creier şi suflet.

Şi, cum veşnicia este Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul. Să nu-l ucidem!

Deoarece suntem şi în zilele Revoluţiei, propun, cu această ocazie, o poezie proaspăt scrisă de poetul Cristian Bodnărescu, intitulată „Poveste de Crăciun”, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989:

 Poveste de Crăciun

de Cristian Bodnărescu

17 decembrie 2020

Ne-au venit la uşi din nou
Trecând prin mari nămeţi,
Eroii noştri din alt tablou
Amintiţi doar de poeţi.

Chemaţi-i în casă, e frig
Să îi poftim la masă,
Ei ne-au apărat aprig
Sânge au pe-a lor cămaşă.

Să ne cunoaştem povestind
Chipurile lor ni se arată,
Văd o tânără murind
Un glonţ i-a intrat în faţă.

Un prunc mort ţine la sân
Întinsă pe strada rece,
Împușcați de un acarian
Tinere cadavre sunt ferece.

Morţii sunt desfiguraţi
Sacrificaţi şi abandonaţi,
Pe cer apar înaripați
De Ochiul divin neuitaţi.

Dar ei sunt tineri şi frumoşi
În Paradisul neuitat,
Ne apără ai noştri strămoşi
De demonul întunecat.

Cei vii sunt urâţi şi proşti
În nepăsarea ucigaşă,
Pe faţa hâdă poartă măşti
În uitarea lor nevoiaşă.

Se bucură ca nişte câini
De un Crăciun însângerat,
De neamul nostru sunt haini
De parcă nici nu s-a întâmplat.

Nu mai avem deloc nămeţi,
Natura ne este ucisă
Copacii ne sunt furaţi
Ţara a fost distrusă.

Pământul ţării s-a vândut.
De-un neam înstrăinat,
E mai rău ca la-nceput
Străinii iar ne-au vânat.

Amintiţi doar de poeţi
Eroii noştri din alt tablou,
Trecând prin mari nămeţi
Ne-au venit la uşi din nou.

Trăind ultimul an, orfani de întâlniri sufleteşti, protagonist fiind Măria sa – Cuvântul, ar fi bine să ne reîmprospătăm memoria ce ne ţine vii.

Vă propun întâlnirea integrală, desfăşurată cu un an în urmă, la hramul Parohiei Sf. Spiridon din Reggio Emilia, Italia, unde, în calitate de invitat de onoare, ne-a bucurat prin prezenţa sa, distinsul poet, Cristian Bodnărescu.

„Cred că valorile impuse de puterea globalistă se vor modifica într-un viitor apropiat. Bătaia de joc față de resursele naturale, față de spiritualitate și față de om nu se va putea manifesta la infinit.”

„Oamenii punctează știința și tehnica mai mult decât respectul pentru o persoană cu anumite nevoi speciale, uitând să îi vadă sufletul. Dar un om care nu este în centrul reflectoarelor și nu e stimat de societate, chiar cu anumite dizabilități de ordin fizic, poate avea un suflet curat față de un om care se bucură de toate darurile naturii, mândru. Și atunci este mai iubit de Dumnezeu, pentru că are o inimă sensibilă și un suflet curat!” (Cristian Bodnărescu)

Hramul parohiei Sfântul Spiridon din Reggio nell’ Emilia – Italia, ținut în preajma sărbătorilor de Crăciun în 2019, l-a avut ca invitat de onoare pe poetul Cristian Bodnărescu. După ce la primele două ediții, invitații au fost conf. univ. pr. scriitor Constantin Necula și cantautorul rock-folk Ștefan Hrușcă, a treia ediție i-a fost consacrată omului de litere Cristian Bodnărescu. Tinerii români din Italia au avut prilejul să îl vadă live pe Cristian, alături de cele 500 persoane prezente în sală.

Omul de litere Cristian Bodnărescu figurează în „Dicționarul Autorilor Români Contemporani”, dicționar ce surprinde mișcarea literară românească după anul 1923. Lucrarea semnată de Alina Kristinka este coordonată de universitarul Carmen Cătunescu și Heliodora Cătunescu.

Comisia Editurii Singur, prin „O altfel de istorie a literaturii române”, îl consideră pe scriitorul Cristian Bodnărescu unul din cei mai importanți 60 scriitori din literatura românească.

În anul 2010, Cristian fondează radioul „Zidul”, post online ascultat în peste 100 țări. După România, Italia este a doua țară care ascultă postul radiofonic „Zidul”. În prezent, Cristian este Inginer IT certificat internațional, el construind și drone.

„Să îl citesc pe poetul Cristian Bodnărescu a constituit pentru mine o surpriză deosebit de agreabilă: că ismele nu ne-au cotropit de tot, că se mai poate scrie poezie bună fără a scuipa pe valorile clasice, că poţi fi modern fără a fi ininteligibil şi că, în cele din urmă, poţi să scrii poezie „chiar dacă ai talent (!)”. Intuiesc lecturile domnului Bodnărescu solide, bine selectate şi bine asimilate. În ceea ce mă priveşte-evident strict subiectiv – l-aş situa, prin înzestrare, originalitate şi îndrăzneală dincolo de frontierele temporale, de curente sau de stiluri, într-o familie „cel puţin” onorabilă, din care fac parte Byron, Baudelaire, Poe, Bacovia, Artaud şi nu numai.” – Gheorghe Junescu, fost director adjunct al Institutului Român din Veneţia

Poetul vesel

I. „- Domnule Cristian Bodnărescu, bine ați venit în parohia noastră! Ne cerem scuze pentru întârzieri, sper totuși să vă simțiți bine.”

C.B. – Mă simt foarte bine! Dacă mai serveam o bere, aveați în față un poet vesel.

I. – Cum reușiți să îmbinați știința cu spiritualul?

C.B. – Ca ocupație sunt doar un inginer, poezia este legătura mea cu divinitatea. Am multe păcate și sper ca măcar prin scris să-mi mai fie iertate din ele. Acum nu cunosc planurile lui Dumnezeu și cum a oferit fiecărui om daruri și priceperi, dar o povestire „ingineresco-spirituală” vă pot istorisi. Pilotam pe seară o dronă undeva prin Bucovina, când mă întâlnesc pe drum cu o băbuță de-a noastră, neaoșă ortodoxă. Bătrâna mă întreabă: „Auz’ maică, da’ mata vezi și văd și io?” „Nu văd nimic straniu, mătușă, dar mata ce vezi?” „Ei las’ așa, aista-i un sămn pentru mini” încheie bunica, uitându-se lung la drona din cer.”

Întrebare din public: – Domnule Bodnărescu, sunteți licențiat al Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași și acum certificate în IT Management la „Link Academy”, Serbia. Cum ați reușit schimbarea?

C.B. – Din copilărie eram interesat de tehnic, fiind și proaspăt pilot. Așadar, mi-am urmat ulterior visul.

I. – A lucra în domeniul tehnic este ceva superior față de asistarea persoanelor cu dizabilități?

C.B. – Nu neapărat! Oamenii punctează știința și tehnica mai mult decât respectul pentru o persoană cu anumite nevoi speciale, uitând să îi vadă sufletul. Dar un om care nu este în centrul reflectoarelor și nu e stimat de societate, chiar cu anumite dizabilități de ordin fizic, poate avea un suflet curat față de un om care se bucură de toate darurile naturii, mândru. Și atunci este mai iubit de Dumnezeu, pentru că are o inimă sensibilă și un suflet curat! Doar cu aceste calități părăsim lumea efemeră-fizică. Deci, nu aș putea cataloga o îndeletnicire a fi „superioară” alteia. Respect oamenii simpli, care îngrijesc de cei aflați în nevoie: asistenții sociali, infirmierele, badantele… Mă rog zi de zi pentru nevoiași și pentru acești lucrători ai lui Dumnezeu; neînsemnați pentru o societate de consum, dar uriași pentru Cel Curat. O îndeletnicire nu este superioară alteia, la fel cum nimeni nu este de neînlocuit. Doar… „cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit!”

I. – Cu adevărat sunt pline cimitirele cu oameni de neînlocuit, precum descrieţi în următoarele versuri:

Soldatului necunoscut

de Cristian Bodnărescu

12 aprilie – 2019

O baionetă te-a străpuns
În inima curată,
Sângele-ți s-a scurs
În glia cea uitată.

Soarele atunci a stat
Pe cerul sângeriu,
Viața ți s-a curmat
Pe câmpul cel pustiu.

Dar locul s-a luminat
Având moaștele tale,
În glie de te-ai scăldat
Pornind spre-o altă cale.

Zi de zi ne ocrotești
Și pe demon biruiești,
În locu-ți de veci curgând
Un izvor sub al tău gând.

Seară de seară te arăți
Pe bolta înstelată,
Păcatele ni le cureți
Tu, astru de-altădată.

Prin râurile noastre
În codri-ai renăscut
Îți cântă păsări albastre
Numele cunoscut!

I. – Pe lângă „persoanele de neînlocuit”, opera Dvs. este caracterizată şi de importanţa, atribuită Cuvântului. Cum vedeți libertatea de exprimare? Oamenii pot spune orice despre oricine?

C.B. – Asistăm în zilele noastre la o libertate oferită exprimării, fără limite. Un înțelept afirma: „Cel care a înjurat în loc să dea cu piatra, este părintele democrației”. Dacă ne raportăm la Sf. Evanghelie după Ioan , se punctează puterea cuvântului: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Și a fost lumină” (Geneza).

Trebuie să ne gândim atunci când se oferă libertăți „nelimitate” simplilor indivizi, în același timp se confiscă alte libertăți. Libertatea de exprimare a unui individ trebuie oprită în momentul în care încalcă libertatea altui individ. În orice țară democrată, libertatea de exprimare trebuie să fie garantată! Însă, ea trebuie să fie însoțita și de argumente, tocmai pentru că suntem civilizați și nu sălbatici. Asistăm la grupuri  media de informare care bagatelizează cultura și spiritualitatea! Trebuie să se aducă argumente în momentul în care se critică un om. Iar atunci când se ajunge la asta, omul să fie chemat față în față cu ziaristul, cel din urmă să poată oferi astfel cititorilor săi un material de valoare, conținând toate punctele de vedere. În caz contrar, va rezulta doar un articol de bârfă, diabolic. Precum diavolul apare în „Cartea lui Iov”, necuratul se îndeletnicește doar cu plasarea de bârfe, mişeleşte. Cred că valorile impuse de puterea globalistă se vor modifica într-un viitor apropiat. Bătaia de joc față de resursele naturale, față de spiritualitate și față de om nu se va putea manifesta la infinit.

I. – Precum resursele naturale nu sunt infinite, nu sunt infiniţi nici eroii. Dar cine-i salvează pe eroi?! Răspunsul îl primim din poezia „Statui în Cer”, dedicată eroilor revoluţiei române din 1989, care nu au (încă) o statuie. Dacă noi, românii, n-am reuşit să ridicăm o statuie eroilor revoluţiei, atunci îngerii Domnului au ridicat-o în cer, în poezia de faţă!

Momentul despărțirii fizice de spațiul nostru dacic este unul cumplit, pentru orice român. Nimeni nu a părăsit teritoriul României de bine! De asta trebuie măcar spiritual să ne regăsim identitatea noastră națională, neuitându-ne pământul țarii, strămoșii ce odihnesc în el și nici eroii noștri.” (Cristian Bodnărescu)

 Statui în cer

de Cristian Bodnărescu

Pentru eroii Revoluției din 1989, care nu au (încă) o statuie…

18-12-2013

   Peste pământul aspru
   Pășind cu pași desculți,
   Rescriu iar un cadastru
   Mulți comuniști inculți.

   Hoție și prostie,
   În fine își dau mâna
   Spulberând din glie
   Biserici, e furtună!

   Peste pământul aspru
   Cadavrele plutesc,
   Apare un dezastru
   Și oamenii roșesc.

   E sângele mulțimii
   Care în vis se stinge,
   E somnul națiunii
   În lacrimă de curge.

   Te căutam în Labirint
   Și oase de sărman apar,
   Prințul nu este un Sfânt
   Oasele-i tot  în vis dispar.

   Peste pământul aspru
   Statuia ta nu vine,
   E comunismul acru
   Ce a rămas în vine.

   Eroi din alte timpuri
   Ale copilăriei mele,
   Mă prindeți iar prin gânduri
   Rostesc a voastre nume!

   Pământul țării noastre
   Are statui lucioase
   De comuniști – doar pietre
   Pălind spre zări albastre.

   Statuia ta aievea
   Se vede-n seri senine,
   Spre mine ea venea
   Cu voi să mă cunune.

   Cătând spre altă boltă
   Statuia-ți necioplită
   Doar Îngeri mi-o arată,
   E cu argint marcată.

   Peste pământul aspru
   Doar buruieni răsar,
   Eram la ceasul sacru
   Gândind la tine iar.

I. – La fel procedează şi cu eroii martiri ai Basarabiei, deportaţi de ruşi în Siberia, prin dedicaţia poeziei „Prin Timp”.

Prin Timp

de Cristian Bodnărescu

14 februarie – 2015

Trecem prin timp acum
La fel ca altădată,
Plutind pe-un drum diurn
Mă chemi cu a ta șoaptă.

Trec tineri și bătrâni
În trenul cu vagoane,
Pe drumul cu goruni
Fetele poartă coroane.

Pe buze sunt rostite
Eterne promisiuni,
În timp se văd pierdute,
Sicrie cu minuni.

Mergem departe înspre noi,
Aproape ne cunoaștem
De gânduri suntem goi,
Brațele ni le desfacem.

Iar când de drum vom obosi
La fel ca orișicine,
Lumina o vom zări
Din noul tren ea vine.

Pășim în pas tomnatic
Dansând la fel ca ei,
Pe podiumul despotic
Renaștem din idei.

A fost o zi senină
În prag de albă noapte,
Visând o viața bună
Cu rudele plecate.

Este rock-ul satanist?

I. – Acum 10 ani aţi fondat radioul „Zidul”, de ce acest nume?

C.B. – Numele este dual, într-un sens toți românii trebuie să se adune între zidurile spirituale ale unei singure cetăți. În aceeași măsură, zidurile ignoranței necesită dărâmare.

I. – Sunteți redactor muzical de mulți ani de zile, dar și DJ. La radioul Dvs. putem asculta des classic rock. Considerați că muzica heavy metal te apropie de Dumnezeu sau de satana?

C.B. – Muzica cu toate curentele ei este dată de la Dumnezeu. Chiar o poruncă, dacă ne raportăm la primii ghitariști care cântă cuvântul Domnului, consemnați în Cărțile lui Moise. Omul o poate utiliza și în celălalt sens, acesta este un alt aspect. Noi promovăm efectiv toate genurile muzicale, atâta vreme cât această artă este pusă în slujba lui Dumnezeu. Aici nu este o cale de relativizare a absolutului! Omului însa i s-a dat posibilitatea de a alege… Dumnezeu Tatăl: „Ori sunteți cu Mine ori împotriva Mea. Decizia vă aparține.” Mesajul (353) din Cartea Adevărului. La fel, cu un cuțit poți tăia o pâine sau ucide un om. Cu o dronă poți realiza un film sau trimite o bombă. Omul ia decizia, nu ustensila!

Părintele Ava Vladimir: „În zilele noastre mai avem mulți scriitori și poeți români, ei însă atacă omul creștin. Am avut privilegiul de a cunoaște un adevărat poet… Versurile bodnăresciene îi cheamă pe creștini, având o tematică profundă. Doresc să îi adresez astăzi o întrebare: „Cum este să fii un poet creștin în secolul XXI, la 36 ani reușind să consolidezi zidul care oprește răul?”

C.B. – Oamenii atacă în special persoanele ce folosesc numele lui Dumnezeu spre a obține anumite interese materiale și nu pe omul creștin! Sper să pot fi numit „creștin” de posteritate și Dumnezeu. Important este să nu te irosești. Acum câțiva ani, acceptam orice invitație de a apărea la emisiuni, talk-show-uri, răspundeam la toate interviurile. Apăream alături de așa-numite staruri ale muzicii românești, creatori de piese menite să reziste (doar) o vară. În timp, am realizat că este important să fie de calitate publicul unui grup media și nu neapărat numeros. O întâlnire spirituală este menită să rămână în timp, pe când un curent astăzi este, mâine nu îl mai vedem-auzim. La fel, Biblia este de 2000 ani; mai mult decât viața unui iPhone.

A fi un războinic

„În calitate de războinic, trebuie să fii garantul libertății și protectorul celor slabi!” (Cristian Bodnărescu)

I. – A fi războinic în zilele noastre în care lumea fuge spre relaxare și meditație, este ceva nociv?

C.B. – În zilele noastre, la fel ca și în zilele de ieri, sunt și au fost secte având drept adepți anumite persoane dezinformate, spun asta spre a nu utiliza alți termeni. Mereu trebuie să fii pregătit spre a preîntâmpina orice variantă de întâmplare. Atunci când ești în sălbăticie, nu vei putea impune unui leu să nu te atace, doar pentru că tu nu îl ataci. Au venit sute de tineri la întâlnirea noastră, unii dintre ei poate nu consideră că vor fi vreodată nevoiți să se apere. Să presupunem că vor forma o familie. Într-una din seri, după un eveniment, aflându-se pe stradă ori chiar în dreptul casei, alături de soție și copiii lor, vor fi atacați de „golani”. Cum își vor putea proteja familia, în calitate de pacifiști euforici?

În calitate de războinic, trebuie să fii garantul libertății și protectorul celor slabi!

„Națiunea care separă înțelepții de războinici va avea lași care să cugete şi proşti care să lupte”. (George Orwell).

Un 8 martie cam… sângeros

I. – Înafară de latura poetică, aveți și o alta, umoristică. Una din povestirile ce surprind comicul de situație este: „Whisky, cowboys și capre”. Care este învățătura desprinsă?

C.B. – Această nuvelă umoristică reprezintă o incursiune în timp, prin personajul central, un cowboy în dimineața zilei de 8 martie 1857. Perioada susmenționată este departe de a revoluționa conștiința socială față de drepturile și nevoile unei femei. Practic, data de 8 martie marchează începutul comunismului în Rusia și o manipulare la nivel mondial, privitor la presupusa zi a femeii. Aparatul de propagandă mincinoasă de tip rusesc prezent și în zilele noastre, nu a iertat nici atunci mințile mai sărace cu duhul. Însă, peste 70% din țările lumii, au înțeles minciuna și nu respectă această zi sângeroasă. Doar țările fost comuniste sau „în curs de dezvoltare” reușesc să aibă o zi anticristă, spre a serba dătătoarea de viață.”

I. – Femeia nu merită o zi a ei?

C.B.- Femeia merită mai mult decât o zi a ei! Vreme de secole a fost marginalizată de societatea patriarhală încurajată de biserică, bătută, umilită, arsă pe rug… De asta povestea cu o dată bolșevistă a venit ca o mănușa în multe țari din lume, femeia neavând nicio zi a ei. Dătătoarea de viața merită însă o zi ce o apropie de Dumnezeu și nu de antichrist!”

– Părintele Mihail: „Dumnezeu să vă binecuvânteze și vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți! Trebuie să încheiem întâlnirea emoționantă cu cei aproape 500 oameni din sala mare, deoarece vă așteaptă încă 70 persoane în sala mică, la o întrunire de suflet! “

Mă alipesc şi eu la cuvintele părintelui Mihail şi vă aduc mulţumiri personale şi din partea publicului pentru generozitatea, profunzimea şi cultura culeasă din versurile Dvs.

 Inga Iamandii
consilier culturalal parohiei „Sf. Spiridon”, Reggio Emilia, Italia

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: