Perspectivă

de Leon-Iosif GRAPINI

De la fereastră văd clădirea de peste drum, un bloc cu patru etaje ca și al meu, dar observ și strada care desparte construcțiile, văd toate mișcările vecinilor mei și ale trecătorilor de pe trotuarul de dincolo de carosabil, trotuarul de dincoace, chiar dacă există, nu poate fi utilizat, mașinile parcate cu jumătatea din față pe el, în diagonală, una lângă alta, nu permit trecerea, fapt ce-i întărâtă, câteodată, pe pietoni și le stârnește comentarii nervoase, nevoiți fiind să traverseze strada, să-și continue drumul pe partea cealaltă și să revină abia după ce se încheie șirul autovehiculelor, unele sunt abandonate, căci proprietarii lor nu le-au mai mișcat din loc de luni bune, or fi murit, puțin probabil, ce rămâne după mort este rapid însușit, or fi renunțat la ele, greu de crezut, toate sunt în stare foarte bună, alte explicații să caute cine-i curios, uneori comentariile sunt însoțite de gesturi nesăbuite, am văzut într-o seară o bătrână care, după ce și-a vărsat blestemele asupra nesimțiților de șoferi, a scos din geantă o legătură de chei, a ales una dintre ele și, cu partea ascuțită, a zgâriat, la rând, portbagajul celor mai multe autoturisme, deși era pe înserate, lumina mi-a permis să-i observ satisfacția de a se fi răzbunat, așa a considerat că-și face singură dreptate, că mânia ei justificată va stârni mânia păgubiților, fără a se putea, la rândul lor, răzbuna, n-a greșit gândind astfel, niciunul dintre ei nu a făcut apel la poliție, căci nu am văzut a doua zi sau în zilele următoare niciun agent să cerceteze, să ia amprente, de unde amprente, să facă fotografii, să caute martori în blocurile din jur și să le ia declarații, păgubașii s-au rezumat la nervozități ostoite cu înjurături mai mult sau mai puțin nerușinate, au fost și câțiva tineri care au luat în șuturi aripile și roțile din spate ale mașinilor, de parcă ele ar fi fost vinovate de ceva, niciuna nu și-a avertizat stăpânul prin declanșarea alarmei, n-or fi având sistem de alarmare sau, dacă au, este scos din funcțiune, proprietarii fie că locuiesc la mare distanță și nu aud, fie că s-au săturat să tot coboare din bloc pentru a-l opri, declanșat fiind de acțiunea repetată a unor copii puși pe șotii, aproape toate sunt ale unor persoane care nu locuiesc pe strada mea, le văd cum le lasă, își ridică lucrurile, le blochează ușile și o iau în lungul străzii, dând colțul și plecând cine știe unde, cu bunăvoință pot fi înțeleși, orașul e mare, autoturismele, multe, parcările, puține, fiecare se descurcă așa cum poate, când spun că fiecare se descurcă așa cum poate, mă refer și la cei care, lăsându-și autovehiculul într-un loc interzis, stau la pândă în dosul ferestrei, cum pleacă unul de pe trotuar, cum vezi altul ieșind din bloc în mare grabă, aleargă în spatele clădirii, revine la volanul automobilului și ocupă spațiul rămas gol, puțini reușesc această manevră, până să o finalizeze durează câteva minute, suficient pentru ca altcineva să le ia fața, dacă au reușit și se întâmplă să întârzie căutându-și de lucru prin portbagaj sau reparând ceva la motor, cel dus revine și își revendică poziția, conversația e scurtă, mi-ai ocupat locul, nu e al tău, dar nici al tău, eu stau în blocul alăturat, dar e loc public, atunci e dreptul primului venit, conversația e scurtă, însă poate degenera, am asistat nu o dată la altercații aprige, la schimburi de palme și pumni, încă nu, dar niciodată nu-i prea târziu, viitorul ne surprinde mereu.

Vorbeam de vecini, am ajuns să-i cunosc după acțiunile și lucrurile lor din balcon, urmărindu-i de la fereastră, cel de la etajul doi, gras și rotofei la față, căsătorit cu o doamnă pe măsură, tată a trei băieți pe care rar îi văd ieșind la aer, are plăcerea de a se ivi în balcon când plouă, îndeosebi când plouă abundent, bogat, pot spune că iubește ploile de vară furtunoase și violente, nu se teme de fulgere și de tunete, chiar și le dorește, se așează cu coatele pe balustradă și se pierde în admirații și contemplări, când ninge nu-l văd să iasă, fulgii mari și denși nu-l atrag, așa cum îi atrag pe alții care ies să-i admire, mai ales pe domnișoara bătrână de la nivelul patru, o melancolică sadea, voi reveni asupra ei, fie cald, fie frig, ușa lui e mereu deschisă și cu perdeaua trasă în lături, bănuiesc că nu închide ușa pentru a nu pierde nici cea mai neînsemnată ploiță, când apare, își face loc cu greutate printre obiectele depozitate alandala în balcon, nu o să credeți, dar chiar toate încap acolo, într-un spațiu nu mai mare de patru metri pătrați, le înșirui după cum îmi vin în minte, borcane mari și mici, ghivece goale băgate unul în altul, jardiniere cu pământ uscat, fără flori, diferite cutii, covoare și covorașe făcute sul, oale și cratițe lăsate pe glaful ferestrei, un scaun scos din uz, căci nu l-am văzut să se așeze vreodată pe el, sacoșe pline, probabil, cu haine, o greblă cu coadă scurtă, la ce i-o fi bună nu am habar, pe spațiul verde din jurul blocului nu l-am văzut căutându-și de lucru, bucăți de țeavă metalică, un furtun făcut colac, o geantă frigorifică, un uscător de rufe, cu rufe întinse la uscat când și când, câteva cărămizi, o bicicletă, pe care, câteodată, o întoarce cu roțile în sus și meșterește câte ceva la ea, pare să nu-i dea de capăt, fiindcă niciodată nu a scos-o afară să o folosească, și, chiar dacă, repet, nu veți crede, mai încape și un frigider înalt, l-a scos anul trecut când și-a cumpărat altul nou, îmi aduc aminte că abia a încăput pe ușa îngustă, când s-a întâmplat acest lucru vecinul de sub el, un domn cărunt, elegant și la îmbrăcăminte, și în purtări, pedant și cu bun-simț, profesor universitar, a ieșit în balcon, s-a aplecat peste marginea lui, și-a întors capul în sus și, renunțând la eleganță și pedanterie, chiar și la bunul-simț, a strigat la el, mai ho, că o să te prăbușești peste mine, în zadar, a mai găsit de scos un butoi mare, gol, presupun, și l-a aburcat peste cutiile de carton, dar și un dulăpior vechi de lemn, căruia, cu greu, i-a făcut loc într-un colț și l-a umplut cu încălțări purtate, nebăgarea în seamă a profesorului poate avea multe cauze, o fi un inginer care cunoaște rezistența construcțiilor, mizează pe inacțiunea vecinului de jos ori pur și simplu îl doare în cot de cei din jur, obiectele înșiruite sunt cele vizibile, partea zidită a balconului ascunde, cu siguranță, și altele. Acest domn iese numai când plouă sau când vrea să meșterească ceva la bicicletă, consoarta lui, doar când scoate rufele la uscat sau când mai aduce câte ceva să înmulțească numărul lucrurilor inutile, lăsate de izbeliște.

Melancolica de la patru e o domnișoară de vârsta a treia, înaltă și slabă ca o scândură, cu fața palidă și mereu încruntată, îmbrăcată în cenușiu și negru, ea iubește iernile adevărate și apusurile, pe care le admiră așezată într-un jilț învechit, la umbra unei perdele de viță canadiană ce acoperă o latură îngustă și toată marginea de sus a balconului, mereu cu o carte în mână și cu o ceașcă de ceai pe măsuța de sticlă din fața jilțului, iese dimineața la lectură și la plăcerea unui ceai aromat, seara, la apus, n-ar pierde pentru nimic în lume ascunderea astrului diurn după bucata de deal zărită printre două blocuri, iese și când e înnorat spre a se convinge că e așa și spre a se întrista și, bineînțeles, iarna, când ninge de să îngroape lumea, atunci chipul i se destinde, capătă strălucire, chiar întinerește, dacă ninge vârtos o zi și o noapte, o zi și o noapte stă în balcon și se desfată, apusul îl admiră cu un surâs trist și cu un oftat prelung. Cât timp petrece în scaun, îi ține companie o pisică birmaneză, ghemuită în poala ei, cu toate că nu mă dau în vânt după pisici, trebuie să recunosc că e frumoasă și iubitoare, are ochi exclusiv pentru stăpâna sa, fulgii de zăpadă o lasă rece, iar apusul îl tratează cu totală indiferență.

Sub ea, la trei, locuiește un tânăr brunet, tuns scurt, soldățește, cu mustăcioară, care, indiferent de anotimp, iese în pantaloni scurți, la bustul gol, face câteva mișcări de gimnastică, apoi își aprinde o țigară, pe care o fumează ostentativ, trage un fum, savurându-i nesățios gustul, și îl eliberează în rotocoale perfecte, le privește intens, admirativ, încântat de performanță, urmărind cu coada ochiului posibila prezență a unor persoane în balcoanele ori la ferestrele de peste drum, a căror atenție ar putea fi atrasă de gesturile sale, când își găsește un admirator, se concentrează atât de tare la ceea ce face, încât rezultatul dezamăgește, atunci stinge nervos țigara, consumată sau nu, și intră mânios în casă, după el, iese mamă-sa, ia chiștocul din scrumieră, în fapt, o cutie de conserve goală, îl duce în casă și revine să ude mușcatele cu o stropitoare mărișoară și galbenă, nu folosește toată apa, cu ce rămâne clătește scrumiera și aruncă murdăria peste balustradă, asigurându-se în prealabil că nu sunt trecători pe trotuar, se retrage înăuntru și, în scurtă vreme, deschide geamul de la camera alăturată, iarna iese de două ori pe săptămână să curețe de chiștoace cutia.

Pe domnul elegant și cărunt nu l-am văzut în balcon decât atunci cu frigiderul, ba, greșesc, a mai ieșit o dată, acum doi ani, când la parter era un butic, un magazin cu de toate pentru localnicii din jur, ai nevoie de o pâine, fie ea și mai veche, de un pachet de țigări sau de chipsuri, o apă minerală sau un suc, ceva dulce, un creion ori un detergent, cobori din bloc, chiar și în haine de casă, cumperi, și cu asta basta, nu trebuie să-ți schimbi ținuta și să mergi la marketul aflat la cincisprezece minute de stradă, dacă ai poftă de o bere pe loc, o plătești și ieși la terasă, o masă cu patru scaune, așezate pe iarbă, în spatele unui gard viu, care te ferește de ochii lumii, nu însă și de gura ei, dacă ai consumat mai multe beri și te apuci de horit, iese profesorul, care nu mai suportă lălăiala, poate o arie din opere nu l-ar fi deranjat, chiar de-ar fi fost interpretată de un băutor de bere, iese și strigă la tine, gata, du-te acasă, ajunge, nu te mai pot suporta, și să nu te mai aud pe aici, intervenție hotărâtă și salutară, horitorul nu s-a mai întors, nu că n-ar mai fi băut o bere ori că s-ar fi jenat de domnul profesor și de vecinii lui, nu, pur și simplu a doua zi terasa improvizată a dispărut, nu după mult timp, s-a închis și buticul, acum, la parter, locuiesc doi tineri căsătoriți, care, din scara exterioară a magazinului, și-au făcut o mică terasă, mascată cu rogojini și cu iederă artificială, când ies la o cafea și la o conversație, nu pot fi văzuți, ci numai auziți, căci sunt plini de viață, vorbăreți și mai cu seamă veseli, râd tot timpul, dar niciodată nu cântă, și bine fac, cine știe ce reacții ar putea stârni celorlalți locatari, în special bătrânului domn, care, mai mult ca sigur, se află în spatele desființării micului magazin. De o bună bucată de vreme, în balconul profesorului apare, în răstimpuri, dimineața, o tânără fermecătoare, blondă și subțirică, întotdeauna cu un tricou scurt pe ea, își ridică brațele și se întinde, dezvelindu-și buricul și tatuajul de sub el, un trandafir sau cam așa ceva, inspiră aerul rece și zice, tati, mi-e foame, e clar, îmi zic, e fiica lui, deși-i cam mare diferența de vârstă, cine știe, s-o fi căsătorit târziu omul, altădată se ivește, se destinde, eu nu ratez trandafirul, și spune, întorcându-și capul spre ușă, bunu, nu-mi pregătești tu cafeluța, acum se explică, e nepoata, așa mai merge, ca mai târziu să văd altă nepoată, la fel de fermecătoare, tot subțirică, dar brunetă, fără tatuaj, doar cu o mărgică în buric, și ea poartă bluze și tricouri scurte, sunt frumoase amândouă, să-i trăiască nepoatele și să se bucure de ele, când a venit a treia, am rămas descumpănit, nu i se adresa nici cu tati, nici cu bunu, îl striga pufuleț, i s-ar potrivi orice altceva, numai pufuleț nu, așa că am rămas încurcat, dar m-a descurcat ieri-dimineață a patra, chiar dacă nu l-a alintat nicicum și nu și-a arătat buricul.

De vecinii de la țară, căci am trăit multă vreme și acolo, nu am nimic a vă spune, de la fereastră nu vedeam decât curtea, grădina de zarzavaturi și livada cu pruni, casele cele mai apropiate se găseau dincolo de arături și fânețe, casa noastră era singura de pe uliță, o ulicioară scurtă, întinsă în lungul râului, oricum, de vecini nu aveam nevoie, eram cu consoarta mea, unul alături de celălalt zi și noapte, împărțeam același loc, mâncam din aceeași farfurie, ce mai, altă viață, acum trei ani s-a prăpădit, atunci, cu sau fără legătură cu tristul eveniment, tinerii mei s-au hotărât să se mute la oraș, m-au luat cu ei, cum să mă lase singur, ce să fac și cum să mă descurc în lipsa lor, aici, ca și acolo, au grijă de mine, sunt atenți să nu-mi lipsească nimic, îmi vorbesc și mă mângâie, chiar mă răsfață, nu pot decât să le fiu recunoscător, neajutorat cum sunt ce m-aș face fără ei.

Apartamentul nostru, de la etajul patru, e unul vechi, l-au cumpărat de la o cucoană care s-a mutat în străinătate, în fiecare an au tot înnoit câte ceva la el, pe rând, după posibilități, au schimbat ferestrele și ușile, parchetul, gresia și faianța din băi și din bucătărie, mobilierul învechit și multe altele, în acest an l-au izolat pe exterior, cu această ocazie au renovat balconul, au făcut din el un loc intim, atrăgător și reconfortant, cu o masă și două fotolii de răchită, așezate la umbra unei tufe înalte, cu frunze veșnic verzi și cu flori văratice, plăcut-mirositoare, au umplut pervazul ferestrei cu mușcate, când m-au scos și pe mine afară am rămas uimit, ei, ce zici, m-a întrebat ea, o să-ți placă aici, auzi întrebare, cum să nu-mi placă, terasa ca terasa, dar am o cu totul altă perspectivă, în fața mea se văd acum alte blocuri cu alte balcoane, alți vecini de urmărit, despre care o să vă vorbesc după ce îi voi cunoaște, de vorbele mele nu scăpați, știu ce credeți, că sunt bun de gură, că am papagal, păi cum altfel, nu-mi pot dezminți numele, sunt un papagal.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: