Brin d’or

de Mioara ARDIELEANU

„Oprește-te! Atâta trebuie să faci, să te oprești și să privești iar firul de iarbă, să vezi floarea, să-i mirosim parfumul și să te închini la Sf. Soare și să-i mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi, să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor  și acolo în liniștea aceea multă, acolo să te găsești pe tine din nou și vei deveni ce-ai fost cândva iară…” – Părintele Arsenie Boca

Brin d’or – firul de aur, o făcea să vibreze ca o puștoaică îndrăgostită…

Șerpuind în lumină, cu privirea lipită de cursul Dunării și-adulmecând munții Măcinului cu privirea, se înclină în tăcere binecuvântând spiritele văzute și nevăzute cu patima sufletului… ce minunăție Doamne! Colț de rai Danubian înfierbântat de luminătorii cerești…

Pașii săreau dintr-o clipă în alta, înhățau fi(o)rul din zbor, tulburând undele Dunării cu sunetul inimii…

[„Dragostea, fie ca strigă, fie că tace, este auzită doar de cei ce iubesc” – Ieromonah Savatie Bastovoi]

Ascult cum bate gândul la porțile iubirii…

Născocind înțelesuri, percepând buzele rujaline ca ale toamnei înfierbântate de dragonul de foc, privesc hipnotic spre lișițele încercuite de valuri…

Iubirea a fugit hai-hui
Un pretext de-o sărutare
Doi-în-unul într-o uimire
Și-o zvâcnire trecătoare…

Strivind frunză după frunză de pe pajiștea unde firul chilimbariu se juca cu vântul, adulmec parfumul ultimelor roze…

Miros ca și sufletul lui, puternic dar și diafan deopotrivă…magul m-a trezit însă din visare… psihanaliza naturii îmi acaparase simțurile și pornirile firii…

– Săptămâna viitoare de va fi frumos, ca azi, vom merge peste Dunăre… știu că îți dorești!

Zăbovind cu ochii pe cerul străbătut de zburătoare, bucuria se topi în  clipa ce va să vină…

Fluturii se strecurau printre firele de aur petrecând dorul pe florile târzii… se lăsau filmați ca și cum ar fi fost conștienți că vor fi vedete într-un cadru de film… nici șerpișorii ce ne țineau calea pe cărare nu băgau în seamă freamătul pașilor pe caldarâm…. prindeau firul de aur încolăcindu-se în căldura izvorâtă de niciunde, sâsâind amețiți de vremea ciudată…

Privind departe cu ochii minții, Brin d’or îmi dezveli vălul cunoașterii și simbolisticii șarpelui… arhetip al lumii, reunind semnificații contradictorii, teluric și ceresc, și expresie a tuturor latențelor, tainic, imprevizibil, are o extraordinară capacitate de metamorfoză. Se mai spune că raportat la condiția umană, șarpele condensează, ca simbol, zona obscură a ființei, în care își află rădăcinile, și sufletul și libidoul după cum susțin unii psihanaliști[1].

[Şarpele este un simbol extrem de răspândit şi cu o plurivalenţă de înţelesuri, atât pozitive (demiurgice, divine) cât şi negative (infernale). Una dintre principalele semnificaţii simbolice ale şarpelui se referă la curenţii cosmici care nu sunt altceva decât expresia acţiunilor şi reacţiunilor forţelor emanate de cer şi, respectiv, de Pământ. Unirea dintre Cer şi Pământ este manifestată tocmai prin aceşti curenţi pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce. Atunci când şarpele are aceasta semnificaţie, este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale cum ar fi arborele sau bastonul.

La români, Şarpele este consubstanţial cu arborele cosmic (bradul sau Mărul Roşu) şi de aceea îl găsim în iconografia primară încolăcit pe arborele lumii. Din unele variante ale miturilor cosmogonice româneşti reiese că şarpele a preexistat cosmosului şi a ieşit odată cu arborele cosmic din apele primordiale. După părerea lui V. Lovinescu şarpele în formă de S , străpuns la mijloc de o săgeată simbolizează fixarea mercurului alchimic, ce este considerat ca un principiu feminin. Ceea ce este de-a dreptul curios este că geografia Europei şi mai ales a zonei Balcanice se joacă cu noi. Şarpele sub forma lui S este desenat în plan geografic de lanţul Muţilor Carpaţi Balcani care, culmea, este străpuns la mijloc de Axul lumii, care este situat în Bucegi şi cunoscut sub numele de Columna Cerului. Şarpelui în formă de S, prezent şi în cazul svastcii cu brațele curbate închipuind doi şerpi suprapuşi, i se asociază ca simbol echivalent spirala dublă ce se regăsește pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului în ornamentica românească. Simbolismul dublei spirale este echivalent, dintr-un anumit punct de vedere, cu simbolul yin/yang care, la rândul său este prezent natural pe fata de NE a vârfului Ocolit din Bucegi, şi care este legat de simbolismul Oului Lumii ale cărui două jumătăţi, atunci când se despart, devin Cerul şi Pământul. Amprenta acestui principiu s-a păstrat în ambele jumătăţi după separare: pe Pământ se identifică cu traseul sinuos al munţilor Carpaţi-Balcani străpuns de Axis Mundi în centru iar pe cer în constelaţia Dragonului, constelaţie circumpolară care după cum observă V. Lovinescu are tocmai forma lanţului muntos[2].

Motivul şarpelui casei este prezent şi în folclorul romanităţii nord-dunărene, cum ne arată Vasile Lovinescu în „Interpretarea esoterică a unor basme şi balade populare româneşti”: plasat sub talpa casei, şarpele se defineşte drept un „simbol chtonian care se leagă de lumea de dincolo”. La fel observă Ivan Evseneev: „în credinţele daco-românilor, şarpele casei are atributele unui Iar Domesticus”. Să nu uităm că la romani, „îngerul păzitor” sau „genius”-ul era întruchipat tot de un şarpe[3] entităţi venerate care asigurau balanţa firească a lumii, fără excese într-o parte sau alta.]

M-am lăsat prea mult prinsă în vălul filozofic și calc temătoare pe urmele și umbrele mișcătoare ale falezei dar prinsă ca-ntr-o pânză de păianjen alunec cu firul de aur spre adâncurile firii… cântecul inimii răsări la suprafață ademenind stihiile naturii cu vraja sa nemuritoare… mâinile lui strângeau puternic mijlocul, nelăsând loc brâului auriu să mă atingă, să se împletească în jocul divin… în joaca lor grăbită, buzele fremătând se pierdeau în șoaptele luminii… fir de aur în tăcere țesu gândul de plăcere într-o nouă înviere!

Brin d’or vălurind tăcut, se pierdu între sălcii și plopi, răsărind tiptil într-o frumoasă aură argintie cu lacrima zborului între genele nopții…

Într-un colț de toamnă lină
Unde-o roză se deschide
La privirea ta fierbinte,
Luna plină-și scutură iubirea,
Luna nouă, sărutările-ți de foc,
Viață sfântă, cu iubirea vino-n joc…

[„Iubirea trăieşte veşnic, fără început şi fără sfârşit. Prin iubire cunoşti pe Dumnezeu şi te înalţi până la ceruri”. – Pădurea spânzuraţilor, Liviu Rebreanu]

[„ Ascultă în tine și privește infinitatea spațiului și timpului. Se aud cântecele constelațiilor, vocile numerelor și armoniile sferelor”. – Hermes Trismegistus]

[1] https://destepti.ro/simboluri-din-mitologia-romaneasca-si-universala-sarpele

[2] https://quadratus.wordpress.com/tag/sarpe/

[3] https://dhyeata.wordpress.com/2010/12/31/sarpele-in-folclorul-aromanilor-i/

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: