AURELIA RÎNJEA. INTERMEZZO

de Vasile BELE

Poezia, acest ocean de necuprins, de armonie intrinsecă, un descântec adânc ce te revigorează, în care fiecare val de neliniște cristalizează în trăiri, aprinde un foc aducător de pace și armonie, care te transformă prin conexiune directă cu Dumnezeu. O rugăciune în care te scufunzi pentru a renaște întru Iisus, pentru a te integra universului”.

Aurelia RÎNJEA

 

Când scriu
Stau de vorbă cu Dumnezeu
Așez cuvintele în jurul meu
Într-un cerc al iubirii
Hotărâte
Să-mi rămână alături
Într-o primăvară eternă
În care le sădesc și le cresc
”,

autor Aurelia RÎNJEA, din volumul INTERMEZZO. POEZIA ÎNTRE FIZICĂ ȘI METAFIZICĂ, Editura Karta-Graphic, 2020, ISBN 978-606-693-159-5, pag. 300, pe care mi-am propus să îl citesc și apoi să îl recenzez. Volumul în sine are o „concepție constructivă”, mai aparte, dar nu ieșită din tiparul frumosului, a bunului gust.

În paginile 5-10, este un CUVÂNT ÎNAINTE (prefață), semnat chiar de autoarea Aurelia RÎNJEA, din care aflăm care ar putea fi o posibilă legătură, a poeziei cu fizica, din punctul de vedere al poetei. Iată ce zice autoarea, cu dar și har scriitoricesc, dascăl din elita școlii românești, născută și crescută în spirit sănătos, cu dragoste pentru adevăr, dreptate, credință și lumină: „Orice om simte acut orele sale astrale, care-i marchează existența. Una dintre ele este întâlnirea cu Poezia, ca o a doua naștere, în care știe că trebuie să zboare cu orice risc, într-o îngemănare sub semnul timpului, în bucuria dimineților depline. O încununare precum un curcubeu stelar, între fizică și metafizică, într-o metamorfoză continuă între suflet și armoniile lumii. Poetul, cu căutarea fizicianului, cu pașii tăcuți ai intuiției, sub adierea copacului cosmic ce-i scutură iubiri pe care le culege cu râvna țăranului român, trage brazde adânci în căutarea propriei identități. Iubirea lui mângâie materia, o trezește, o face să cânte, să trăiască, să dăinuie, păstorind cuvintele”, pag. 8.

Cuprinde-mă
Locuiește-mă Poezie
Caută-mă
Cântărește-mă
Cheamă-mă
Trăiește-mă
Plânge-mă
Și naște-mă
Copilărește-mă
Și joacă-mă
Îndrăgostește-mă
Și mângâie-mă
Am nevoie de tine
”, în RUGĂ, pag. 14.

Prin Poezie cunoști cea mai ascunsă și intimă parte a ființei tale, într-o dimensiune stelară, în care te redescoperi tu cel adevărat, lăsat de Creator, pentru a iubi, pentru a crea, pentru a dăinui. Poezia, acest fulger divin dintre Fizică și Metafizică este o mărturisire, o armonie cu lucrurile, cu cuvintele și cu noi. Între coperte, trebuie să-L descoperi pe El, acolo unde așteptarea orizontului descrie supremația și povestea nespusă a Luminii. Acolo, în leagănul vieții, ca niște șoapte profunde, precum niște prunci, cuvintele își găsesc liniștea, iubind”.

(Aurelia RÎNJEA)

Citesc din volum. Poeziile concentrate puternic în doza lirismului, au mesaj esențial, existențialist. Uneori am impresia că parte din ele s-ar încadra în Haiku – gen foarte pretențios. Ce-mi place cel mai mult (lucru rar întâlnești la poeți sau prin cărți), este faptul că poeta, ne spune, profund, care este sensul și rostul poeziei, din punctul dumneaei de vedere, ne spune ce este sau ce reprezintă poezia și cine este poetul:

Călător prin ceruri
Prinzi forma clipei
Ecoul dimineților
Ce se deschid în noi
”, pag. 53,

sau,

Un pelerin întârziat
Sau poate pentru el
Planeta s-a rotit prea repede
Caută culcuș
Lângă izvorul Vieții
Vrea să rămână acolo
”, pag.53.

sau,

Poetul în ansa lui magică
Descoperă izvorul
Senzor al umanului
Rezonator cosmic
Al Luminii-Cuvânt
Crescând ca un arbore
Din inefabilul ființării
Așteaptă să fie cules
”, pag. 54.

Oare, ce ar mai putea fi rostit, lângă toate acestea? „Furat”, sau prins captiv în lectura acestui volum, îmi dau seama, ce mult m-am abătut de la ideea începută supra, când, înainte de a intra în „povestea cărții”, aminteam despre conceptul acestui volum – pe secțiuni, sau capitole, sau „cărți”, pentru că am impresia că suntem într-o „carte în carte”.

Aș fi tentat să spun, din punctul meu de vedere, că acest volum se încadrează într-un „volum-jurnal”, pe/la care i-aș zice „DE VORBĂ CU MINE…”. De ce? Citind poemele, am impresia că este și autoarea cu mine, și-mi arată, și-mi explică, și-mi repetă, toate, precum cel mai minunat dascăl, elevilor. Parcă eu întreb și Ea-mi răspunde! E o mărturisire a credinței în poezie și este o poezie a credinței.

Secțiunea/Capitolul/Cartea întâi, CA O IUBIRE, pag. 11-106, cu poezii diverse, de o profundă sensibilitate, atrag și rezonează cu spiritul din tine. Conving. Pătrund. Te eliberează și, repet, răspund unor întrebări pertinente.

Poezia adună frumos, adună în buchetul său aroma sincerității, sămânță de frumos și sensibilitate profundă. Poezia nu vine oricând și nu te caută când vrei. Ea vine de undeva. Caută, sufletul poetului, caută Fizica acestuia și se dăruiește în toată generozitatea ei. Maestrul, poetul, este cel care o primește și-i îngăduie să intre în sufletul său, apoi o așterne pe hârtie, și ne-o dăruiește – dumnezeire, spiritualitate, profunzime, claritate, binecuvântare, cuvânt scris dăruit sufletului…

Te naști în poezie și până la urmă poezia se „naște” din tine… Miracol în naștere pentru și în literatură. Finețe și bucurie literară cuprinsă în necuprins. Dar CUVÂNTUL ÎNAINTE, oferit de autoare… un LAUDATIO, pentru poet și poezie, multe fraze din acest eseu, pot fi luate drept motto, în ceea ce înseamnă condiția și starea poetului și a poeziei, eu chiar voi proceda în consecință. Lucruri esențiale. Adevăr. Definiții. Păreri. Cuvânt de suflet pentru suflet.

Din marea de întuneric, Poezia se desprinde și se creează pe ea însăși. În Catapathabrahmanavechilor indieni, Universul a fost apă la începuturi, numai apă, val nestăvilit. O undă, dar supusă unui gând. Din acvatica simțite a apărut oul de aur, germenele creator, Cuvântul. Zeul Indra (în Rig – Veda) dăruiește poetului Lumină în cuvinte și cântecului chip desăvârșit. La egipteni, poetul este paradigma credinciosului, omul Zeului RA, iar oamenii sunt lacrimile acestuia”, pag. 5-6.

Cine ar fi omul fără poezie? Ce am fi fără poezie? Întuneric. Nelumină. Veșnic val de ape. Poezia prin poet ne dăruiește lumina călăuzitoare în zi și noapte. Poezia este lumină. Poezia este viață. Cum am fi fără acestea? Am mai fi? Am mai fi oameni? Am putea vorbi de sentimente? Răspunsul este în fiecare dintre noi. Dar, un lucru creează certitudine – lumea fără poezie nu ar avea rost, nici sens. Totul – poet, poezie, lumină, întuneric – este creația lui Dumnezeu, deci aparținem lui Dumnezeu, Soarele.

În bisericuța de taină
A inimii
Spre a ne cunoaște
Stăm de vorbă
Cu El
O lumină
A singurătății
În care lacrimile
Spală neputința
Suspinul trece
În bucurie
Dar cel mai des
În poezie
Rodind spre slava Lui
Cu demnitate
În folosul copacului
”, poezia FOLOS, pag. 34.

Pentru autoarea volumului Intermezzo, scrisul înseamnă eliberare, înseamnă „cuvântul care zidește”, iar poemul devine MAGIE, pag. 36, devine SEMN DIVIN, pag. 37, este și poate fi, oricând, VINDECARE, pag. 33, sau chiar TĂCERE DE AUR, pag. 33.

Prin poezie, recunoaște autoarea, că „stai de vorbă/ Cu Dumnezeu”, DOI, pag. 38. Poeziile sunt precum niște TREPTE, pag. 48, cu fiecare vers sau strofă, cu fiecare poem scris te apropii de Lumină, iar aceasta, Lumina, este dumnezeire, este Dumnezeu:

Stihuri pe nisip
Despletește amurgul
Urc printre astre
Cu dor de Poezie
Cărarea acoperită
De taină
Se deschide
Întru Lumină

Ne-a spus cine este poetul? Ne-a arătat semnificația și rostul Cuvântului scris sau rostit. Dar, oare, rodul muncii scriitorului, SCRISUL adică, ce o fi? Aflăm și răspunsul la această întrebare, pag. 51.

Reazem al meu
Un dicteu lăuntric
Prin care sunt eu însămi
Într-o lume ce-și vede
De ale ei
Care mă știe
Și mă recunoaște
Aștept vești
La marginea acoperișului
Prin fereastra cerului
Dimineața să-mi curgă
În palme
Să mă spăl
De singurătate
Cu lumina onestă
În cuibul de cinteză
”.

Scriind totul/toate se adună, Cuvântul devine carte, iar aceasta, devine dar cu har dumnezeiesc. Ce este O CARTE? Suma tuturor binecuvântărilor! Suma tuturor Cuvintelor ce au născut Lumina din acest Cuvânt.

Din momentul lansării
O carte are viața ei
E liberă ca un copil
Își ia zborul
Unii o iubesc
Alții o sfâșie
Unii o citesc
Dar cei mai mulți o ignoră
Dar ei nu îi pasă

Are destinul ei
Știe că o carte
Va naște altă carte
Într-o zi oamenii
Vor locui în cărți
”, pag. 63.

Dacă ar dori cineva să caute sensul cuvântului POET, sau POEZIE acest volum, INTERMEZZO, i-ar fi de un real folos. Nici nu ar trebui să facă alte multe/mari cercetări, într-atâta de complex este conceput. Haideți să facem un exercițiu… luând acest context în baza noastră de calcul, de la pagina 84, la 90… pur aleatoriu mi-am ales paginile. Să vedem cum sunt, văzute, aici, poetul sau poezia:

– „poezia – un vis”, FĂRĂ SFÂRȘIT, pag. 84;

– „poezia – un ponton
Un războinic
Ce-și poartă lancea
Doar să se apere
”, SĂRUT ALB, pag. 85;

„Poemele ridicate
Precum casele
Pentru oamenii singuri
Fiecare sădind
Un vers în inima lui”
, CASE – POEME, pag. 90;

*********

-„poetul – un înger
Al luminii
Dăruind apă vie
Stropi de umanitate
Peste țărâna latentă
Mereu singur
Pe linia sinuoasă
A orizontului
”, A VISA, pag. 88;

– „când mă culc
Trag cuvintele peste inimă
”, ÎN TĂCERE, pag. 86;

– „măceș la o margine
De drum
Solitar și uitat de lume
Florile se joacă cu vântul
”, SUFLET DE POET, pag. 87;

– „noaptea
Inventez cuvinte
Pe o spirală ce urcă la cer
Poeme cu ochi cuminți
”, IREVERSIBIL, pag. 87;

Fără cuvinte. Memorabil. Impresionant și cu emoții. Neapărat vreau să mă întorc la prefața volumului… „Poezia este Cosmoză, este Iubire cosmică și duce la Dumnezeu. Este cheia care descuie toate ușile castelului nostru lăuntric! Este un portal energetic între lumi, o evadare printr-o fereastră de trecere precum cea dintre viață și neviață, dar reversibilă și plină de mister, o străfulgerare sacră a barierei existențiale, precum un efect tunel cuantic sau cosmic, dincolo de hotarele nevăzutului, prin care comunici cu El”, pag. 9.

Aș putea scrie o altă carte despre cartea lui Aurelia RÎNJEA. Și observ că abia am ajuns la jumătatea volumului. Dar ce fac cu următoarea jumătate? Întreb… simt că Dumnezeu a vrut să fie așa. Doamne ajută!

NU MĂ OPRIȚI, pag. 93, zice și poeta, care uitându-se în OGLINZILE NOPȚII, (Editura Astra-Nova, Brașov, 2001, volum de debut), parcă ne avertizează: „nimeni și nimic nu mă va putea opri”:

Nu mă veți putea opri
Din scris
Nici să spun ce gândesc
Chiar dacă nu țip ca voi
Dumnezeu mă aude
Și când vorbesc încet
Și când tac
Aud doar cei care
Cred în Poezie
”…

este un strigăt-avertisment, pentru că poezia, precum Lumina, trece prin toate, le birui pe toate.

Puțin câte puțin, cuvânt lângă cuvânt, poezia zidește altă lume, totul fiind, din punctul de vedere al poetei care caută CHEMAREA LUMINII, (Editura Astra-Nova, Brașov, 2002), o ASCENDERE, pag. 95:

Ca o pasăre între lumi
Vindecată – nevindecată
Trăită – netrăită
Liniștită
Mai mult neliniștită
Poezia cu zborul ei
”.

Dar ÎN POEZIE, pag. 95, există PLÂNSET, pag. 97 și există o regulă, o ORDONARE, pag. 96, a cuvintelor, totul este cu un rost, așa ca într-o rugăciune. Poezia rezonează cu spiritul și este UN SPIRIT, pag. 98, acolo unde este sămânță bună, este și RECOLTĂ, pag. 99, este și SPERANȚĂ, pag. 99, doar o RUGĂMINTE, pag. 102, aș mai avea: pentru ca totul să primească binecuvântare, pune niște APĂ VIE, pag. 103,

În biserica sufletului meu
Un izvor cântă lumii
Cu Lumină și iubire
O apă vie
În care îmi botez cuvintele
”. Și iar primesc RĂSPUNS, pag. 104:

Poezia – o stare de A FI
Lumina mă poartă
Să înluminez sufletele
Celor care așteaptă
Să trăim împreună
Bucuria
”,

să ne bucurăm de o LINĂ LUMINĂ, pag. 105, care ne va fi SALVARE, pag. 105, din nelumină, din întunericul cel negru, iar toate astea primește-le, privește-le CU DEMNITATE, pag. 106, căci, azi, aici și acum, este vremea Poeziei și a Poetului, care este precum Lumina, precum Adevărul, precum Viața – fără de sfârșit.

Poezie – fată frumoasă și deșteaptă
Născută din Cuvânt și Lumină
Iubești ca o adolescentă
Cu gândirea femeii mature
Îți ceri dreptul la viată
Cu modestie și cu demnitate
Cine să te iubească cine să te crească
Pășești miraculos cu răbdare spre iluminare
Între Fizică și Metafizică
Doar prin tine îmi împlinesc rostu
l”…
**************

Ar fi de povestit și despre următoarea secțiune, următorul capitol, căreia i-aș zice, fără a greși, Cartea a doua – DIN LUNTREA FIZICII, pag. 107-184, iar de la pag. 185, până în final, partea III-a, INTERMEZZO, cea care dă și numele acestui autentic volum.

De toată aprecierea este întreaga activitate literară a acestei poete. Aflăm amănunte convingătoare în PROFIL DE SCRIITOR, pag. 287-290. Felicitări pentru acest volum! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a adunat pașii, în septembrie al anului 2020, la Săcele, acolo unde am avut „prilejul-bucurie” de a ne vedea și a ne cunoaște personal. Revederea va fi mereu un prilej de aducere aminte și zâmbet. Succes în activitatea literară…

Chiuzbaia, 13 ianuarie 2021, (V.B.)

One Response to AURELIA RÎNJEA. INTERMEZZO

  1. AURELIA RÎNJEA spune:

    Mulțumesc pentru rezonanța minunată prin care Poezia ne aduce aproape unii de alții!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: