La colț

de Leon-Iosif GRAPINI

Stau bosumflat la colț, puțin spus, bosumflat am fost la început, când eram convins că e o pedeapsă de scurtă durată, acum sunt supărat, amărât, se pare că nu au de gând să mă elibereze din întristarea ce mă cuprinde din ce în ce mai tare, înțeleg acest lucru privindu-i cum trec indiferenți pe lângă mine, fără să-mi arunce măcar o privire, semn că m-au iertat și că îmi voi relua locul obișnuit în camera mea. Vorbesc de iertare ca și cum aș conștientiza o greșeală comisă cu intenție sau din neglijență, dar vă asigur cu totală sinceritate că nu mă fac vinovat de nimic. Le urmăresc mișcările, amândoi, după ce m-au trimis la colț, s-au apucat să facă ordine și curățenie în odaia mea, deși, nu vă mint, dezordine ori mizerie nu mi se pare că este, însă, dacă au considerat că se impune o curățenie și o aranjare a încăperii, așa o fi, ei știu mai bine ce și cum. Cu certitudine, pun ceva la cale, dar ce, dacă e așa, numai ei au de știre, iar de întreprind ceva pe ascuns, fără ca eu să fiu părtaș, cu atât mai mult nu-mi vor face cunoscute intențiile lor. Bănuiesc că va urma ceva neplăcut, supărările te împing la bănuieli și la gânduri negre, te fac să crezi că se va întâmpla ceea ce este mai rău pentru tine, oricum, în cele din urmă tot îmi voi da seama, ce urmează să se petreacă se va petrece, bine sau rău, voi vedea, răbdare, îmi spun, și voi afla, dar poți fi răbdător când stai la colț fără să ți se spună motivul, nu poți.

Când au venit după mine, erau joviali, curioși și dornici să ne aibă, așa cum sunt toți tinerii căsătoriți, noi eram o droaie, așteptam de fiecare dată cu emoție vizita celor interesați să ne ia acasă la ei, recunosc, înainte, ori de câte ori eram privit îndeaproape, cu preocupare, încrederea că voi fi luat de acolo era mare, ca, apoi, văzând cum mereu altul, bucuros peste măsură, pleca dintre noi, încrederea se împuțina tot mai mult, după un timp mi-am pierdut orice speranță, însă, când i-am văzut intrând, dintr-un anume motiv, poate exuberanța lor sau siguranța cu care au pășit înăuntru, poate dorința mea aprigă să fi întins o punte spre intențiile lor, poate altă cauză necunoscută să fi fost, convingerea că mă vor alege pe mine a fost deplină, chiar îmi venea să le șoptesc, în zadar vă rotiți privirile căutând pe altul, eu sunt aici și vă aștept, la mine o să vă opriți, nu știți, dar eu știu, eu voi fi alesul. Și am fost alesul lor. Nu-i vorbă, eram cel mai atrăgător, atrăgeam privirile tuturor, dar să nu-mi atribui toate drepturile, cred că atunci am avut norocul să fiu împins în față, așa că nu aveau cum să nu mă observe, aflat în primul rând și frumos la chip cum eram, nu puteam rata șansa de a pleca de acolo. Așa s-a și întâmplat, în acea zi tinerii m-au luat cu ei, încântați de mine, îi priveam pe rând și le ghiceam bucuria și satisfacția de a se fi oprit asupra mea, el conducea cu atenție autoturismul, însă tot întorcea capul să-mi arunce o privire mulțumită când ea îi șoptea, parcă să nu mă stânjenească, neputându-și stăpâni admirația, ia uită-te la el, nu-i așa că-i cel mai frumos, și cred că nu ne va dezamăgi, și mă dezmierda cu mâna ei caldă și odihnitoare, mi-au dat camera cea mai însorită, cea mai călduroasă, cea dinspre sud, apoi, după o vreme, am făcut schimb cu cel din camera de la răsărit, unde mă aflu acum, n-a fost niciun bai, e o odaie la fel de primitoare, în ciuda faptului că mă bucur de razele dulci ale soarelui doar dimineața, vă întrebați, probabil, de ce au recurs la acest schimb, cum la fel și eu îmi pun aceeași întrebare, n-aș ști răspunsul, poate că cel cu care am făcut rocada avea prioritate, a ajuns aici înaintea mea, acum doi ani, e frumos și plăcut la purtare ca și mine, însă, chiar dacă mi-a luat încăperea, nu-i port ranchiună, nu l-am cunoscut decât atunci când am intrat în casa lor, cu siguranță a fost luat din altă parte, locuri ca al meu sunt destule, persoane care să ne dorească să fie, că noi suntem cu nemiluita.

Așa cum vă spuneam, până astăzi m-am bucurat de atenția lor, dar ce zic, am avut parte de întreaga lor iubire, au avut grijă de mine cum numai părinții iubitori o pot face, azi însă ceva le-a schimbat atitudinea, nu știu dacă și sentimentele, dar să mă trimită la colț fără nicio explicație nu poate fi decât un semn rău, încerc să înțeleg, în zadar, dacă ei nu vorbesc despre asta, nu îi voi da de capăt acestei neînțelegeri, pe fratele meu, ca să-i zic așa, nu-l pot întreba, cel puțin nu în prezența lor, el stă cuminte în odaia lui, l-o fi năpădit teama, frica de a nu păți și el ce am pățit eu, cu toate că au dereticat și în camera lui, fără a-l apostrofa sau a-l trimite la colț, l-au primenit și pe el, primeneală de care eu n-am avut parte azi, cine știe, e o vorbă, vom trăi și vom vedea, deși, drept să vă spun, în situația de față numai chef de a trăi nu mai am, atât de mari îmi sunt îngrijorarea și suferința. Chiar în această clipă ea cotrobăie prin dosarele ținute într-un sertar de la vitrină, caută ceva, oare ce, deschide unul dintre dosare, răsfoiește toate hârtiile până găsește ceea ce caută și strigă victorioasă, ți-am spus eu, azi se împlinește exact un an de când e la noi, și-l întreabă mai mult retoric, nu crezi că e suficient. Doamne Dumnezeule, ce-mi aud urechile, nu pricep, ce vrea să spună, adică am stat la ei suficient, oare așa s-or fi înțeles încă din prima zi, să mă ia numai pentru un an, de probă, doar nu au de gând să mă înlocuiască, să vină altul în locul meu, n-am nicio îndoială că de mine e vorba, căci eu sunt pedepsitul, celălalt tace mâlc în camera alăturată, motive să tacă are, o fi suspicios în ceea ce-l privește, îi este milă de mine, regretă că ne vom despărți după un an petrecut împreună, în care ne-am obișnuit unul cu altul, despărțirea nu poate decât să doară, și mie îmi va părea rău după el, l-am îndrăgit mult, însă cele mai mari regrete, dacă presupunerea mea se va adeveri, vor fi în legătură cu ei, de ei îmi va fi dor, chiar și așa, cu toată nebunia asta, nu le reproșez nimic, până și gestul nejustificat de astăzi nu-l găsesc reprobabil, cum nu-i învinuiesc nici pentru ceea ce vor face cu mine.

Așa că nu mai sta pe gânduri, îi aud vocea, ia cheile mașinii și să mergem, la care soțul întreabă, și cu el ce facem, Doamne, nu mă lăsa, oare ce au de gând cu mine, nu știu, îi răspunde ea, vom vedea, hai să plecăm. Vor vedea, încă nu s-au hotărât ce soartă să-mi hărăzească, una neprielnică fără doar și poate, mă vor duce înapoi, greu de crezut, de va fi, totuși, așa, cine mă va mai alege, a trecut un an de la sosirea mea aici, m-am schimbat și eu, puțin, dar m-am schimbat, că eram frumos, când m-au preferat, nu încape nicio tăgadă, doar ea a spus, e cel mai frumos, nu-i așa dragul meu, iar el a confirmat dând convins din cap, eu zic că tot frumos și drăgălaș am rămas, și o spun cu toată modestia, dacă nu mă înapoiază, ce variante mai sunt, îmi vor căuta alte persoane care să mă dorească, puțin probabil, cine se leagă de unul ca mine după un timp petrecut în această familie, se vor întreba din ce cauză au renunțat la mine, sau, dacă se va găsi cineva, cine și cum va fi acel cineva, nici nu vreau să mă gândesc, cel mai mult îmi stăruie în minte întrebarea oare numai frumusețea contează pentru tinerii aceștia, toate celelalte, adunate în timp într-o relație de familie, nu au nicio importanță, ce fel de oameni judecă astfel, cum poți să iei pe cineva la tine, să-l îndrăgești și să-l faci să te îndrăgească la rândul său, iar după o vreme să renunți la el, așa, tam-nisam, poate nu am reușit să-i cunosc îndeajuns, cu toate acestea, dacă voi pleca de aici, îi voi regreta nespus, așa cum am afirmat adineaori, le voi duce dorul, deocamdată viitorul este nesigur și mă înspăimântă. Aștept cu înfrigurare întoarcerea lor, de la colț nu îndrăznesc să plec, nu o fac din respect pentru ei și pentru gestul lor, dar și din respect pentru mine, nu-mi pot știrbi reputația, sunt ascultător, nu am ieșit o dată din vorba lor, unde m-au pus, acolo am stat.

Se aude cheia în ușă, s-au întors, Doamne, nu mă părăsi, fă-mi bucuria de a-i vedea intrând și spunând că m-au păstrat, dar, vai, în chiar clipa următoare lumea s-a prăbușit cu totul, au intrat în cameră cu altul, a cărui frumusețe nu i-o pot contesta, cu toate răutățile de care aș putea fi în stare, altul care, fără a-mi acorda nici cea mai mică atenție, deși m-a văzut, s-a tolănit pe jos, radiind de fericire, mai ales că ea s-a culcat alături și-l mângâia cu dragoste nețărmurită, întrebându-și soțul, îți pare rău, dragul meu, el a negat cu bine cunoscutul gest făcut din cap, aruncându-mi priviri compătimitoare și nostalgice, chiar i-am zărit strălucirea unei lacrimi între genele ochiului stâng, fapt ce mi-a încălzit sufletul, fără a-mi da, totuși, speranțe, îl cunosc deja, dacă ea îi propune ceva, el imediat ripostează, mai apoi se dă pe brazdă, îi îndeplinește dorințele, așa că ceea ce mi-e scris în frunte mi-e pus, mai exact ceea ce mi-a scris și hărăzit ea, care nu întârzie să o și facă, o să-l ducem la țară. Dumnezeule mare, auziți, la țară, la țară unde și la cine, nu poate fi vorba decât de părinții ei, ai lui sunt de la oraș, pe tatăl ei nu-l cunosc, nu a fost niciodată în vizită, cel puțin de când sunt eu aici, și chiar de l-aș cunoaște și ar fi un om bun, tot degeaba, căci o știu pe mama ei, și e suficient, o cucoană coafată și fardată strident, mereu mofturoasă și nemulțumită, cu gura mare, căreia nu-i cazi în grații oricâtă străduință ți-ai da, a venit la scurtă vreme după ce m-au luat acasă, fiică-sa a adus-o în camera mea, să mă vadă, și a întrebat-o, cu toate că părea sigură de negarea sa, îți place, mamă, răspunsul, o întrebare, de fapt, m-a descumpănit, ce ai văzut la el de l-ai luat, ulterior, ori de câte ori venea la fată și la ginere îmi arunca priviri răutăcioase, de parcă i-aș fi greșit cu ceva, pe fratele meu părea să-l agreeze cât de cât. Vă dați seama unde și pe ce mâini voi ajunge, voi trăi un coșmar veșnic cu această babă sclifosită, țâfnoasă și îmbuibată de resentimente. Și dacă nu-l vrea mama-soacră, a venit întrebarea lui ca o zare peste negura sufletului meu, zare stinsă grabnic de replica ei, am vorbit deja, scuză-mă că nu te-am anunțat, este de acord, a zis că va face ea ceva cu el. Asta-i cea mai proastă veste, oare ce-ar putea face cu mine, ceva bun în niciun caz.

Stau aici și mă uit la cel care mă va înlocui, nu-i port pică, chiar sunt în stare să mă bucur pentru bucuria lui, va avea o viață fericită precum a mea de până acum. Dacă la început eram bosumflat, apoi, trist, acum sunt speriat de-a binelea. Să caut, totuși, o mângâiere în sinea mea, poate nu va fi chiar atât de rău la țară, poate am judecat-o prea aspru pe mofturoasa de babă, poate, peste timp, mă voi fi împăcat cu toate, bune sau rele, aștept clipa despărțirii de acești oameni dragi și întâlnirea cu ceilalți care mă vor avea în grijă. Până atunci, nu am altceva mai bun de făcut decât să stau cuminte la colț, după șifonier, și să-mi deplâng viitorul, consolându-mă cu ideea că asta este soarta noastră, a covoarelor de așternut pe jos.

One Response to La colț

  1. Alexandru Micu spune:

    Am mai citit si altele Nu ma alatur criticilor tai, doar constat ca tii cititorul intr-un suspans placut intre ce crede el ca vrei sa transmiti, bucuros ca te-a intuit si poate nu ar mai trebui sa parcurga randurile si ,surpriza, deznodamantul este contrar oricarei asteptari. Daruieste-ne, in continuare , din putul gandirii tale optimiste si recomfortante.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: