Apele dintre două lumi!

de Mioara ARDIELEANU

 

Suntem cu toţii în noroi, dar unii privesc la stele. – Oscar Wilde
Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego. – Constantin Brâncuși

La doi pași de noi, o lucrare de anvergură a pus stăpânire pe gândurile Seniorilor, podul ce leagă cele două maluri ale Dunării, malul între Galați și Brăila cu malul tulcean, care ar fi asemenea celebrului pod Golden Gate din San Francisco, și considerat că va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii sale.

După ridicarea celor două turnuri, ce vor fi practic cele mai înalte construcții din România va urma operațiunea de ridicare a unor uriașe cabluri de oțel care vor susține tablierul podului.

Curiozitatea înnăscută a Seniorilor nu are astâmpăr… așa că, hai iute o drumeție până la pod, să vedem cu ochii noștri minunea de lângă noi.

Ajunși cu o mașină până acolo, drumul înapoi spre oraș se va face pe jos, în spiritul DDV3-ului, doar vreo 15 km, pe malul Dunării, să ne liniștim simțurile și să ne încărcăm cu multă energie pozitivă.

Dar Dumnezeu cu înțelepciunea sa, ce-a zis, ia să vedem Seniorii noștri cum vor reacționa și în condiții nu așa prielnice plimbării… un pic de ploaie nu strică, așa că vreme de vreo trei zile a plouat încontinuu, zi, noapte, dar în ziua cu pricina, ploaia a stat și Seniorii plini de bucurie s-au îndreptat către malurile Dunării.

Dumnezeu este ca și olarul, lucrează cu noroi… cugeta Nikos Kazantzakis, autorul grec care a scris de-a lungul vieții sale poeme, romane, eseuri, și cărți de călătorii, fără a se gândi prin ce vor trece Seniorii noștri prin pădurile de pe mal.

Încercând să ajungem până la gardul de la șantierul turnului de pe malul dintre Galați-Brăila, al podului suspendat, ne-am împotmolit în noroaiele drumului, ba mai mult și câte o căzătură, ca să facă bine imaginii și veseliei grupului.

„Dincolo de Universul timpului și al spațiului se ascunde mereu realitatea substanțială. Adevărul fundamental.”… era una din legile nescrise ale hermeneuticii, care parcurgând labirinturile firii umane, rațiunea a devenit ca și noroiul prin care ne îndemnam unii pe alții să-l depășim, neavând cale de întoarcere.

S-au pierdut prin hățișurile pădurii și prin noroaiele inevitabile, emoțiile, caracterele, s-au dezgolit de onoruri și lăcomii, de elogii, de dorințe și s-au luptat doar cu mâncărurile apetisante și licorile bahice aflate din abundență prin rucsăcelele Seniorilor.

Hățișuri umblate numai de pescarii locului, pitiți de ochii lumii înconjurătoare, ce și-au improvizat barăci de locuit, sobe ce-și așteptau prada pentru îndestularea burților hulpave, mese chiar mici grădini și haite de câini prietenoși, slabi și odârjiți cum spunea Creangă, care pentru o bucată de pâine ne-au însoțit tot drumul în speranța unei mese mai altfel decât în alte zile… Seniorii n-au rămas indiferenți, toate bucatele s-au împărțit frățește, ba mai mult o mângâiere și o vorbă bună au făcut să tresară în micile animăluțe atâtea sentimente de recunoștință.

Îmi vine în minte o imagine văzută la televizor, o întrecere între două luptătoare în arena plină de noroi… alunecau, n-aveau de ce să se apuce, noroi din cap până-n picioare dar una singură câștiga… așa și noi Seniorii, mai alunecând prin văioagele locului, cu fundurile amprentate de noroiul proaspăt, mai o țuică fiartă îmbiind la meditație dar la unii, vorbă multă, mai un șalău proaspăt de la pescarii de acolo, mai o discuție aprinsă la vederea cimitirului de nave, una din ele având sigla de SIDEX, toate ducând într-o singură direcție… bucuria Seniorilor de a fi împreună, de a  se simți o familie, cu bune și rele, cu dorința de a prinde cât mai multe drumeții prin locații nu așa atractive dar care au adus prin glumele, întâmplările, poveștile și mesele copioase, ideea că sunt nemuritori prin lumea asta rece și că noroaiele nu lasă spiritul acoperit ci doar îl scot la lumină, strălucind asemeni unui diamant la prima rază de lumină și iubire.

O, biet îndrăgostit bibliofil,
Ce bea noroi și răsfoiește stele!
(Beția cu noroi – Adrian Păunescu)

ne aduce spiritul literar al unui Senior, Bădia Gheorghe, care la orice drumeție scoate la lumină din hățișurile memoriei versuri nemuritoare…

*

Stelele s-au materializat în săptămâna următoare când gerul a cuprins toată zarea, iar Seniorii s-au gândit să viziteze celălalt mal al Dunării, și să meargă cât mai aproape de celălalt pilon al Podului care va trona zona Galați-Brăila și Dobrogea.

Drumeția sub auspiciile gerului nu a speriat pe nimeni, din contră, pe bac, bucuria s-a transformat în dans… același Senior, Bădia Gheorghe, exprimându-și sentimentele asemeni lui Anthony Quinn în Zorba Grecul, film britanico-elen din 1964 regizat de Michael Cacoyannis unde rolurile principale au fost interpretate de actorii Anthony Quinn, Alan Bates și Irene Papas fiind bazat pe romanul omonim scris de Nikos Kazantzakis.

Cu rucsacurile în spate, bețele de trekking în mână, sătenii din zonă se uitau la noi ca la niște arătări ciudate, punându-și întrebări ce căutăm pe acolo și încotro vrem a ne duce…

– Parcă s-ar duce pe Everest, maică, așa sunt echipați de ducă!

Noi, cu dor de ducă, urmăm cărarea de pe malul Dunării, admirând gheața formată pe maluri, ne adâncim prin pădure, cu bucuria sufletului pe chip, când ne-am văzut evadați din hățișurile orașului.

„Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă.”

„Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.”

Și cum putem exprima bucuria mai bine decât în cântec… glasurile Senioritelor s-au legănat asemeni undelor Dunării antrenând tot grupul spre bucuria sufletului.

„În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie – nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.

Doi pescari aflați pe aproape într-o barcă pe Dunăre, obosiți de atâta tras la plase și înghețați de gerul ce-și făcea simțită prezența din ce în ce mai mult, auzindu-ne, ne fac cu mâna, părtași la bucuria noastră… cred că în mintea lor era… un pește pentru o tărie (gândind la William Shakespeare și la personajul Richard al III-lea, ultimul rege din Casa York, cel care a strigat: „A horse! A horse! My kingdom for a horse”. Dau regatul pentru un cal.).

Un timp am privit cum scoteau plasele din apă… dar pește nu s-a văzut niciunul așa că ne continuăm drumul, urmărind cu privirea un grup de cai lăsați liberi, împrăștiați prin pădurile de pe mal, căutând prin frunzărișul des, de mâncare.

O primă oprire lângă o buturugă uriașă a transformat gerul în delicii gastronomice aduse de gospodinele Seniorite. O țuică sau lichior au făcut uitate mâinile înghețate și fulguiala ce se întețea mai tare, „dar cui îi păsa?”

Mergând prin pădure către malul Dunării, spiritele locului își dezvăluiau fețele îndemnând la meditația asupra unor fenomene mai puțin cunoscute… chipuri de bufniță, copaci prinși în piramide și cercuri, câini, șopârle, vrăjitoare, ieșind din tiparele naturii, ici colo pe buturugi sau pe copaci ciuperci otrăvitoare… conștiința formei pure obținută prin simplicitate, de la aparenţă la esență; trecerea de la modul de reprezentare figurativă a realității la exprimarea esenței lucrului; punerea în valoare a funcțiunii creatoare a luminii și a formei în devenire, ne duc cu gândul la Brâncuși.

Transformarea Seniorilor pe vreme de pandemie, când „a vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva, mai ales când „există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi…”, nu poate duce decât la schimbarea paradigmei, de la tristețe, solitudine, la socializare și iubire. Biciuiți de lapoviță, ninsoare dar și de cântecele de petrecere, izvorâte din adâncul inimii, Seniorii se întorc spre bac cu zâmbetul pe buze, cu râsul nemuririi pe chip.

O trecere peste un canal cu apă, a reaprins râsetele și voia bună, întrajutorarea și gândul că viitoarea întâlnire va fi și mai frumoasă.

Acum admirăm malurile săpate de apele învolburate, florile de gheață răsărite mai în tot locul, îngeri ai iernii, îmblânzind firea și apele neliniștite. Până la pilonul tulcean, n-am ajuns, dar cerurile inimii s-au deschis, îmblânzind singurătatea cu cântecul și dansul iubirii.

„Noi nu înţelegem, nu vedem – viaţa reală, decât prin răsfrângerile, prin strălucirile ei!”

Apele dintre cele două lumi curg fără încetare, năvalnic, ducând cu ele clipa de ieri, clipa de azi, ce nu mai prind clipa de mâine, doar rostogolind gerul, îmbujorând chipurile și sufletele, transmutând florile de gheață și noroaiele în esențele nemuririi, prin crearea corpului nemuritor, unde „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, duc la iluminarea minții și nemurirea spirituală dar și la întărirea legăturii cu energia infinită a sinelui originar.

Apele dintre noroaie și florile de gheață străjuiesc timpul rămas captiv lângă vrăjitoarele ținutului, în ochiuri privind cerul cu teamă.

Soarele de mâine va mângâia creștetele Seniorilor, murmurându-le tainic, a fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

Ceea ce le lipseşte oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiţi de aparenţe şi se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii şi care ferecă spiritul în închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susţinut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieţii, am ştiut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Şi nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viaţa, al bucuriei, e clădită toată opera mea… (Constantin Brâncuşi)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: