LIMONA RUSU și VICTOR COBZAC. POEZII ÎNGEMĂNATE.

ANTOLOGIE. VOL. III – PUNTE PESTE AȘTEPTĂRI

 QUI SCRIBIT, BIS LEGIT!, (lat. CINE SCRIE, CITEȘTE DE DOUĂ ORI)

(recenzie)

de Vasile BELE

POEZII ÎNGEMĂNATE. ANTOLOGIE, VOL. III, PUNTE PESTE AȘTEPTĂRI, aparține celor doi, LIMONA RUSU și VICTOR COBZAC. Volumul a apărut la Editura PIM, Iași, 2020, ISBN 978-606-13-5335-4, pag. 182, cu o copertă realizată de graficianul Mihai CĂTRUNĂ și un cuvânt de întâmpinare PUNTE PESTE AȘTEPTĂRI – VIZIUNE PLATONICĂ A EROSULUI MIMAT SUBDIACENT ÎN UNIVERSUL FICȚIONAL ȘI EXUBERANT, ÎN TEMERITATEA POETICĂ A DOI VISĂTORI MODERNI!, aparținând doamnei Rodica LECU, pag. 4-8.

Autorii ne-au dăruit un număr de 160 de poezii, 80 poeta Limona Rusu, 80 poetul Victor Cobzac, moldovean, din Chișinău.

Autorii, în ipostaza de doi, sunt la prima tentativă de a-și acorda liniile lirice în acest duo în care partenerii strălucesc deopotrivă, de a-și armoniza gândurile și cuvintele într-un spațiu mitic-fantezist, de a-și legitima propria sensibilitate și frenezie poetică, deși Poezii îngemănate a devenit un brand remarcant și recunoscut de iubitorii de poezie, poetul Cobzac fiind maestrul acestei spețe în creațiile sale”, scrie Rodica Lecu, pag. 4.

Și tot așa din vers în vers, poeții preschimbă amintiri, vise, lacrimi nevărsate, dor, priviri și tăceri, umbre care au fost ascunse în sertare, le trec prin inimă și le lasă să zboare!”, continuă în pagina (5) următoare.

Dacă Limona RUSU, ne întâmpină cu CRÂMPEIE DE VISE, pag. 10: 

Crâmpeie de vise dansau pe mâinile mele albe acoperite cu petale de rouă
curgeau clipele tânguind așteptări uitate pe ochii-mi dezmierdând raiuri și dorințe pustiite
priveam cum orele respiră eternități crude și semințe risipite de năluci bântuind florile ascunse pe suflet
cum plec câte puțin pentru a renaște din sfâșieri și vindecări
dăruite de cuvântul răsărit din durerea ce-o port pe lacrimi uscate de puterea tăcerii
”,

Victor Cobzac (VicCo), pag. 6, ne așteaptă cu AȘCHII DE TIMP, cu un motto, (primul vers) din poezia Limonei Rusu. Poemele lui V. Cobzac, sunt replici poetice, sau o „prelungire literară” a poemului precedent.

Foarte interesantă construcția acestui volum.

Dacă pentru Limona Rusu, poezia este CRÂMPEIE DE VISE, pentru Victor Cobzac, păstrând ideea, poezia fiind AȘCHII DE TIMP, din care vă ofer un fragment:

Cioburi de vise, așchii de timp, nevinovate ca plânsul unui prunc nealăptat
Le adun ca pe niște petale risipite dintr-un trandafir uitat pe o bancă,
Le adun cu gândul în palmele umede de la roua din streașina ochilor
Albaștri ca cerul când nimic și nimeni nu le tulbură oglinda
”, pag. 6.

Dacă poeta scrie, ȘI-AM SĂ TE IUBESC, pag. 90, (poezia cu numărul 40), Victor C. îi răspunde ȘI O SĂ MĂ DEDAU ISPITEI, pag. 91. Din când în când, rolurile se inversează. Adică, poetul V. Cobzac, scrie DUREREA MUZICII, pag. 27, L. Rusu îi spune contrareplică, CLAPE DE PIAN, folosind motto, un vers din poezia confratelui.

Vă felicit prieteni dragi. Bun venit, carte frumoasă! Vorba românului, „cinste cui te-a scris”, respect celui care te respectă și te înțelege.

Într-o modalitate poetică inedită, autorii au adus prin construcția versului încrucișat unitatea de imaginație, de conveniență, de menire și motivare a proiectului comun de eternizare prin credință, dragoste și poezie”. Rodica LECU (pag. 6)

Poezia este o punte care unește, în frumos și bucurie, cerul cu pământul, realul cu irealul, lumescul cu cel nelumesc… și cât de frumos este atunci când în fericirea unei lecturi plăcute treci peste/prin aceste punți. Roua devine sămânță, curcubeul își deschide culorile pentru a intra, parcă, acel spirit al poeziei neîntinate, poezie-feciorelnică, iar astrele, devenite pentru atâția poeți, importante muze se descoperă sau se deschid lăsând/permițând luminii poetice să urce, treaptă cu treaptă, spre adevăratul Cuvânt.

Am crezut întotdeauna în „timpul poetului”, în „vremea scrisului”, care bate la poarta zâmbetul unui suflet (a se înțelege scriitor/poet), doar într-un anumit moment. Poate creatorii de poezie populară au altă părere, dar nu luăm în calcul acestea, acum. Azi, e rândul unei adieri de vânt să vorbească. Ea, adierea sau chiar foșnetul, pătrund în gândul poetului, aflat în așteptarea Luminii, în căutarea Cuvântului… al unei lumini în cuvânt sau al unui cuvânt luminat. Astea ne sunt dăruite, ca formă de spirit, de cei doi „îngemănați întru poezie și lirism”, poeți deja de multă vreme consacrați. Această consacrare nu constă în MULT sau CANTITATE, dimpotrivă, cuvântul lor cheie este CALITATE și VALOARE.

Poate, așa prin exemplul personal oferit de Limona & Victor, vom înțelege mai bine rostul zborului de fluturi, rostul unui așteptat (sau al unei așteptări), rostul punților care unesc, „leagă și dezleagă cerurile” precum Sfântul Proroc Ilie.

Poezia este precum o rugăciune, care cheamă la iubire, la pace, la dragoste. Poezia este precum o mântuire. Ne este oferită ca o milostenie… din prea-plinul iubirii, apoi urmează „răsunetul” și de ce nu, „dansul izbânzilor”, ofrandă.

Volumul POEZII ÎNGEMĂNATE, aflat la vol. 3, ne oferă aceste semne ale spiritului și ale spiritualității lirice… Întâlnirea cu Carul mare, atunci când, somnoroasă, Luna, pleacă la culcare în așternut de stele, este magistral redată, doar praful Universului mai poartă pasul musafirilor „de la un pol la altul”, AȘCHII DE TIMP, autor Victor Cobzac (VicCo), pag.11, un răspuns pentru CRÂMPEIE DE VISE, autor Limona Rusu, pag. 10, care cuprinde în brațe acest crâmpei de vise, dansând precum Euterpe, cu „mâinile albe acoperite cu petale de rouă”. Este un dans al bucuriei depline, al înțelepciunii întruchipată în „ramurile cireșilor”, un extraordinar tablou al vieții care mereu hotărăște în căutarea lui… ceva-anume.

Știu că Victor Cobzac a propus și coperțile cărții, o îmbinare între culoare și vers, perfectă. Întorcând, oarecum, roata acestui act perfect legitimat al liricii cu valoare certă, este de observat, deloc de neglijat, conceptul acestei eliberări întru frumosul poeziei. Fiecare își are rolul, rostul și locul magistral situat în context și concept. Dacă pentru Victor Cobzac (VicCo), minunata idee că AI LOC SUB ARIPĂ, pag. 175, ilustrată de un aparte-motto:

Mai stau lângă tine să învățăm/limbajul inimii…”, din poezia MAI STAU LÂNGĂ TINE, autor Limona Rusu, ne gândim la îngemănarea perfectului cuprinzător. „- Nu voi pleca! Nu pot pleca!”, pare că zice Ea, dansând valsul, printre astre. „Nu vreau să plec! Nu îmi doresc plecarea!”… rămân să cernem împreună vise, până voi adormi „pe umărul tău stâng”, iar tu vei înțelege rostul somnului meu (deloc involuntar!), ci pentru ca să „arunci roi de fluturi în sufletu-mi limpede”.

El, (VicCo), în deplinătatea bunătății sufletești, o numește „ființă divină”, răspunde cu aceeași bucurie, bucuriei trimise/transmise, parcă într-o „criză de vorbe”, zice doar atât, cu semnificație extraordinară, de o finețe și sensibilitate soră născută din profunzime, „ai loc și în suflet, las ușa deschisă”, precum vor intra anotimpurile în jucăușa lor trecere, așa să intri și tu, „chip de înger”… apoi, începe ospățul, unul la care stă „în capul mesei Dumnezeu, la altul lăutarii/Iar noi s-aducem din bucate Poezie/Numai din cea mai înaltă calitate”. Ce aș mai putea adăuga? Ce ar mai trebui, aici, rostit? Vă întreb… pentru mine „și tăcerea e un cuvânt!”, zice o sintagmă, iar eu am să mă folosesc de ea, întocmai…

Alt pod peste spirit, altă lume întrupată spiritual. El, (VicCo), căutând, pe boltă senină, poate întâlnirea cu frumosul, cu „brațele grele”, pline/încărcate de „cadouri astrale”, numind această „feerie” sau „galaxie”, RĂTĂCIRI ASTRALE, pag. 171, răspunde unor așteptări, dar nu orice fel de așteptare – una perfect legitimată, pentru că, Ea, (L.R.), îl avertizează că mai are răbdare, adică eu MAI AȘTEPT, pag. 170, poate chiar și „cadouri astrale”, iar asta mă duce cu gândul la puritatea feciorelnică, la iubirea dăruită unicului și veșnicului „te iubesc”. MAI AȘTEPT, „- Nu mă voi plânge că așteptarea este grea! Voi aștepta oricât va fi nevoie!”, dar știu că vei veni, iar atunci lumea noastră va avea perdea de basm, lumea va fi una de poveste, cu „magi”, cu vise, doar cu „chipuri luminoase”, chiar dacă va fi „cer troienit”.

Propun și următorul joc al cuvintelor sau al Cuvântului, cerând „permisiune” celor doi, „frați literați, îngemănați”, pentru acestea, rostind că, atunci CÂND DRAGOSTEA-I ADEVĂRATĂ, (pag. 169 VicCo)

MĂ DEZLEG, (pag. 168 L.R.), „de tot ce-i sumbru și veșted”,

Parca sunt într-un vis,
Iar tu îndrăznești SĂ PLUTEȘTI, (pag. 166 L.R.)

pe aripi de vis
(…)

și „cânți de-a pururi clipa divină”,

NU FAC PROMISIUNI DEȘARTE, (pag. 165, VicCo),

CÂT PE AICI AM SĂ SĂLĂȘLUIESC, (pag. 164, L.R.),

vom fi FREAMĂT DE IUBIRE, (pag. 159, VicCo),

PIERZÂNDU-NE, (pag. 158, L.R),

în TREI CULORI NEMURITOARE, (pag. 153, VicCo),

Din ACELAȘI STIH, (pag. 155, VicCo).

Vasile Bele

Nu voi mai adăuga nimic! Rostul vorbelor nu-l mai găsesc! Recomand volumul pentru o citire care ne eliberează și în același timp ne sensibilizează, iar eu cred că acesta a fost scopul întregii munci în echipa Limona Rusu & Victor Cobzac, (L.R. & VicCo). Lăsăm magia Cuvântului să ne Lumineze, tot așa precum Lumina ne dăruiește Cuvântul. Oameni minunați care ne dăruiți Lumină și Cuvânt, să aveți parte de bucurii pe măsura bucuriilor dăruite.

Chiuzbaia, 17 ianuarie 2021 (V.B.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: