Superlativul imposibil

Cornel Marginean

de Cornel MĂRGINEAN

Scriu despre frumuseţea femeii din poziţia de a nu putea ȋnţelege pe deplin rostul ultim al frumuseţii ei. Este, desigur, o cvasi utopie acest deziderat. S-ar putea crede că rostul frumuseţii femeii, este numai cel al consumului social. Cel necesar perpetuării lumii vii. Cum se poate descrie acest consum social de frumuseţe? Ca o aparenţă de echilibru ȋntre sexe? Ca o culoare psihologică, cu lumini, necesară ameliorării griului vieţii sociale? O atitudine generală, condiţionată mereu de dorinţa de a posta frumuseţea ȋn relaţiile umane? Adică un catalizator de a trăi ȋntre acele repere reale şi nemiloase: singurătatea individuală, perechea ȋnăuntrul familiei, perechea în afara familiei şi declinul?

Pentru bărbaţi, Afrodita, zeiţa frumuseţii, este superlativul imposibil al frumuseţii. Câte femei pot fi atât de frumoase precum este zeița frumuseții? Nici una nu poate fi atât de frumoasă. Ar fi paradoxal să se ajungă la acel nivel de frumusețe. Ba chiar pare a fi un nonsens. Dacă cea mai frumoasă femeie din toate timpurile şi din toate locurile de pe pământ are un nivel de frumuseţe foarte înalt, atunci frumuseţea zeiţei frumuseţii este atât de departe încât nu se poate apropia nimeni de acest nivel, nici cu gândul.

Tocmai aici este farmecul aducerii zeilor în lume de către oameni, acela de a-şi păstra prin alocare, doar ei zeii, și singurii, orice superlativ imposibil. Superlativul imposibil al frumuseţii este inimaginabilul. Doar prin declararea acestui superlativ o minte de om va vedea o idee în locul unei imagini. Ideea care preschimbă frumuseţea în inimaginabil este acceptarea unei scări a incomparabilului. Mintea accesează astfel superlativul în frumuseţe şi se opreşte, devenind opacă. Ce anume ar putea vedea cu ochii interiori un bărbat căruia i se vorbeşte despre superlativul imposibil al frumuseţii?

De aici paradoxul ce a chinuit pe teoreticienii artei mai multe sute de ani! Cât s-a apropiat Botticelli de adevăr și cât nu? Botticelli este pictorul ce a lăsat lumii cel mai reuşit tablou al Afroditei. Dacă, axiomatic, superlativul frumuseţii este imposibil, ce ne facem? Ce se simte la privirea apreciativă a frumuseţii Afroditei? Ideea este depăşită de senzație, iar senzația este mistuită de plăcerea simplă a privirii și a imaginației? Unde se ascunde focul artistului şi unde este, cel de la început, focul propriu al imaginii femeii? Mai are vreun efect simbolul Afroditei precizat public? Puterea frumuseţii femeii pictate a cui este, totuşi?

Răspunsuri posibile: A privirii celui ce are în faţă tabloul. A imaginării unei urmări promise bărbatului. A unei învieri automenţinute ce biruieşte timpul. Sau, în fine, frumuseţea Afroditei este un alint incredibil al zeiţei spre viaţă.

Ajunşi la acest nivel al întrebărilor este necesară, iarăşi şi iarăşi, privirea chipului Afroditei. Pentru a avea firul ideilor păstrate mai sus, prin citire, să ne imaginăm că frumuseţea femeii va avansa în viitor atât de mult încât nu va mai fi posibilă imaginarea spre superlativul imposibil. Acel superlativ ce menţine imaginaţia bărbaţilor deschisă. Cine determină istoric evoluţia frumuseţii femeii? O determină inapetenţa sau apetenţa relaţiilor sociale dintre bărbaţi şi femei?

(fragment din cartea Cartografierea frumuseţii, 2020)

One Response to Superlativul imposibil

  1. Dwain Struber spune:

    I need to to thank you for this very good read!! I absolutely enjoyed every little bit of it. I’ve got you bookmarked to look at new things you post…

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: