CÂND VIAȚA TRECE ÎN CÂNTEC

(note de lectură)

de Aurelia RÎNJEA

Pe domnul NELU DANCI l-am cunoscut la Săcele, cu ocazia Festivalului internațional „Zbor spre desfrunzite stele”, în septembrie, 2020, prilej cu care mi-a oferit cartea scrisă de dumnealui, PAS DE FEMEIE PRIN ROUĂ ȘI LACRIMI, apărută la Editura Armonii culturale, Adjud, 2020.

Cu mare bucurie și pioșenie totodată, am pășit în universul cărții, care reprezintă universul autentic al satului românesc maramureșean.

Cu ocazia unei vizite făcute în zonă, cu mai mulți ani în urmă, însoțită de elevii mei, am cunoscut oamenii și locurile prezentate în carte, unde regăsindu-i, mi-au redat bucuria imensă a întâlnirii cu ei, acolo, acasă, unde știu să fie români adevărați, aducându-l pe Dumnezeu la loc de cinste în casele lor.

Cartea reprezintă o pledoarie adusă satului românesc cu oameni și obiceiuri, o radiografie vie a acestuia, autorul redând-o prin poezia populară autentică, cu trăirile românului iubitor de glie și de țară, printr-un strigăt de tristețe sau de bucurie, de înțelepciune sau de umor fin, toate făcute cu modestia și demnitatea omului care a trăit și a crescut acolo, în Maramureș.

Viața la țară e fabuloasă și frumoasă, încrustată și lemn și în sare, pe frunțile românilor, muncitori de țarină cu har de la Dumnezeu, vrednici la toate. Un spirit te pătrunde în statornicia și iubirea lui și care nu se lasă smuls de rădăcini.

Nelu Danci

Poetul își întâmpină din primele pagini cititorii, cu omenia specifică, declarându-le prețuirea și iubirea lui, aducând în versuri mulțumiri editurii și prietenilor care l-au susținut în realizarea acestui demers generos, într-o bucurie ca într-o zi de sărbătoare.

Poetul se vede copilul ce aleargă prin lunci, unde din „Izvoraș cu apă rece,/ Poate bea oricine trece/ Obosit ori însetat/ Cum a fost la preumblat”, aducându-ne în prim plan oamenii dragi, mândruțele și prietenii. (IZVORAȘ CU APĂ RECE)

Timpurile s-au schimbat, „Izvorul de lângă casă/ S-a umflat și stă să iasă”, telefonul mobil fură copilăria celor mici, iar pandemia le face românilor viața amară, în țara bogată din care se fură tot, trăind vremuri triste, în care nu-ți rămâne decât să te rogi lui Dumnezeu. (NORI DE PLOAIE)

O atmosferă plină de nostalgie ne cuprinde încă de la început, cu dorul de povești, de vorbele bătrânești, unde cântecul rămâne prietenul românului, care-i umple sufletul: „Și la urmă`om bea și `om cânta/ Și la urmă vom juca”. (A FOST IERI PE OMENIE…)

Poetul ne prezintă repere existențiale fundamentale, biserica din sat unde a fost botezat, Floriile, sărbătoarea Udatului, Dragobetele, Mărțișorul, Paștele, 40 de Mucenici, bucuria iernii, ritualul nunții, spoveditul, seara de Ajun, Boboteaza, sărbători cu mare impact asupra sufletului și vieții românului.

Elemente din natură ne însoțesc într-o înfrățire firească: pădurea cu fagi, cerul cu stele, luna, foaia verde de sălcioară, pădurea de salcâm, ghioceii, cireșul înflorit, trandafirii, cucul care cântă, vântul, livada cu meri, rândunelele, toate într-o rezonanță celestă cu trăirile oamenilor.

Găsim aici forme de exprimare autentice: mneața bună, măi fârtate, (în poemul cu același titlu), a țuca, Văsălie, horincă, Maramu`, clopot moroșenesc, ogradă, mândruță, frumușea, lada de zestre, ulicioară, șură, amu, crâșmă, legănuț, zăvoi, mintenaș, guiaș, ominie, brață. Frumusețea lingvistică te acaparează, dându-ți sentimentul că trăiești și tu acolo, la Plopiș, în Maramureș, unde vântul devine un laitmotiv, purtându-i autorului dorul, speranțele, iubirile și credința.

Umorul fin străbate întreaga carte, de la păcălelile de 1 aprilie la bufnița-n pădure (în poemul cu același titlu) „Merge noaptea să n-o vadă/ ori s-o prindă D.N.A.!” sau ne trece prin stări de spirit alese în poemul dedicat Marianei, de Ziua poeziei, Mirelei din Baia Mare pe care o iubește ca pe o fiică sau la Femeia ce-i iubăreață.

În volum facem cunoștință cu personaje autentice: Ana Podaru (in memoriam), Gogu, Lenuța, Preotul pensionar, Vasile Bele, Ionica, Romeo Ioan Roșiianu, prezentându-ne trăsăturile lor de caracter și profunzimea umanului din fiecare.

Poetul își exprimă respectul față de oamenii de cuvânt, iar femeii îi acordă o atenție deosebită, în multiplele ipostaze ale acesteia: iubită, nevastă, soră, mamă, mândra lui, creionând femeia pentru el luceafăr între stele, floare între flori sau lucru sfânt.

Înțelepciunea populară reiese din plin în poezie, invitându-ne la reflecții: „Cum e frunza pomului/ Așa-i viața omului”, (CUM E FRUNZA POMULUI) sau „De credința-n Dumnezeu/ Nu ne lăsăm, vă zic eu!/ Poporul din România/ Iubește credința și glia” (DE UDĂTOR) sau de ziua scriitorilor (în poemul cu același nume), poetul ne spună că: „Țara fără cultură/ E ca moara fără morar/ Mulți vorbesc și chiar și fură/ Scrisul nu e în zadar”.

Întreaga carte este dominată de o notă optimistă. Poetul își exprimă speranța că atunci când va veni primăvara va fi bine pentru țară sau roagă toamna să-i lase pomii verzi sau iarna pe care o vede un anotimp drag copiilor.

Românește, poetul ne face un frumos îndemn: „Haideți toți pe cât putem/ în mai buni să ne schimbăm,/ Și să facem rugăciuni/ Demonstrăm, suntem creștini”. (BATE VÂNTU`)

Poezia populară la români, are semnificații și rădăcini adânci și ține de aluatul din care a fost plămădit acest popor, de destinul lui tumultuos, de vitregiile pe care le-a trăit și care l-au călit. Binecuvântat cu o limbă frumoasă și generoasă, care a rezonat mereu cu sufletul său, aceasta i-a fost mereu icoană, într-o continuă regăsire a ființei sale în vatra strămoșească.

Dintotdeauna românul a simțit nevoia acută de a-și exprima și exterioriza sentimentele prin poezie și cântec, de a trăi lăuntric amintirile și absențele, de a aduce în prezent persoane și emoții, dar NELU DANCI o face atât de frumos și de viabil, încălzindu-ne inimile cu stări emoționale și regeneratoare.

Sunteți, după părerea mea de cititor, un poet – rapsod popular, pentru care viața trece în slovă și cântec și o dăruiește cu dragoste nețărmurită semenilor. Poezia dumneavoastră este un panaceu pentru sufletele noastre.

Pășim în acest volum sfios, cu pas de femeie, proaspăt și ușor, revigorant, prin rouă și lacrimi, într-o poezie autentic populară pe care NELU DANCI ne-o dăruiește cu sufletul plin, cu generozitatea specifică românului, a bucuriei de a fi împreună.

Rădăcinile noastre sunt adânc înfipte în satul românesc. Acolo acestea cresc și gândesc într-o bătaie de inimă, ca un clopot al veșniciei. Fiecare purtăm acest ritm al locului în care am crescut și care aici și-a pus amprenta adânc și unic pe sufletul poetului NELU DANCI.

Mare bucurie mi-ați oferit prin această carte domnule NELU DANCI, ale cărei rezonanțe au înscris în inima mea emoția poeziei-cântec, cu frumusețea și claritatea unei lacrimi, cea a sufletului dumneavoastră, care vă aparține prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu să vă dea în continuare puterea de a ne dărui multe astfel de bijuterii, pentru că sufletul nostru are nevoie de esențe românești, de bucurii regeneratoare și de visare.

Așteptăm cu mare bucurie următoarele dvs. apariții editoriale!