Mihai Dăncuș – „Academicianul”!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mihai Dăncuș
n. 10 februarie 1942
d. 31 iulie 2020

Ca să te simți împlinit, timpul trăit trebuie mărturisit. E o concluzie de viață, desprinsă din multe clișee, care se decupează singure în fluxul memoriei. E, poate, chiar o învățătură din minte și de minte, căci a ține minte e deja un produs finalizat.

Mi-l amintesc acum pe dr. Mihai Dăncuș în aceeași aură de sobrietate intelectuală pe care o îmbrăca majestuos de fiecare dată. Așa l-am cunoscut în anii ’80 ai secolului trecut și așa mi-a rămas pe retina cea selectivă. Exact asta m-a și determinat, în vremea în care am început a-i cultiva imaginea, spre folosul nostru regional și național, să-l salut în public cu grațiosul apelativ „Am onoarea Domnule Academician!”. Nu m-a corectat niciodată, se simțea într-adevăr onorat, și știa că formula mea cuprinde respect total și prețuire supremă. O singură dată m-a întrebat, dar cu delicatețe sapiențială, de ce folosesc aceste superlative, care adesea produc deranj în public, mai ales când în asistență se găseau și academicieni. Știa regula și o știam și eu, numim „academician”, în sensul strict al cuvântului, doar pe cel care este membru titular al Academiei Române. De o astfel de formulă nobilă nu beneficiază nici măcar membrii corespondenți ai acestei principale instituții naționale pentru știință și cultură! Ce am răspuns atunci, vă voi mărturisi și dumneavoastră acum. Departe de mine gândul de a înălța numele și renumele unui om ce nu obținuse o astfel de consacrare mai presus decât ștacheta pe care au trecut-o cei clasificați ca „nemuritori”. Așa sunt etichetați hiperbolic în toate țările civilizate cei acceptați în forumurile celor mai elevați intelectuali. „Iar tu, Mihai, ești convins că prin tot ceea ce ai făcut ai ridicat nu doar Muzeul la cel mai mare nivel de performanță științifică, nu doar Maramureșul acolo unde îi este locul, ci pe noi, vremelnicii locuitori ai acestor vremuri, acolo sus, unde se respiră aerul înălțimilor. Prin Tine am descoperit și noi ceilalți că etnografia nu e doar etichetă, că satul nu e un simplu ansamblu populațional, că tradițiile nu sunt simple continuități, că obiceiurile nu constituie frunza verde ce se pierde, ci rădăcina etnotropică a sufletului românesc”.

Așa a decurs argumentația, plus comparația curajoasă cu academicienii-etnologi în viață, însoțită de punerea în vitrină a istoricelor vizite de cercetare în zonă efectuate de: Mihai Pop, Radu Popa, Radu Florescu, John Nandriș și mulți alții, în compania cărora s-a validat rolul său de „locomotivă a muzeologiei românești”.

Dragostea de oameni, calitate uriașă pentru cei ce se pot împovăra cu ea, m-a făcut să-l onorăm în 2012 pe muzeograful, profesorul, etnologul, etnograful, istoricul Mihai Dăncuș, cu un „documentar biobibliografic aniversar” la momentul marcării frumoasei vârste de 70 de ani (302 p.). Am scris atunci o tabletă cu rol de „predoslovie” intitulată „Cu privirea… spre înălțimi de Maramureș”. Lucrarea omagială respectivă rămâne pe mai departe un referențial biografic și axiologic major pentru acest adevărat sacerdot maramureșean pe care unii am avut fericirea să ne fie contemporan și apropiat. Semnau acolo materiale de mare reflexie și subtilă reflecție, printre alții: dr. Ioan Godea (Oradea), dr. Ilie Moise (Sibiu), dr. Ioan Opriș (București), dr. Ligia Fulga (Brașov), dr. Ioan Mariș (Sibiu), Patrick Weisbecker (Nancy), dr. Ilie Gherheș, Pierre Dutron, Janeta Ciocan, Gheorghe Todincă, Ion Botoș ș.a.

Iar mulțumirea față de gestul nostru (biografic, documentar, editorial, financiar) a venit șase ani mai târziu, când Mihai Dăncuș ne-a sprijinit cu cele mai docte studii, atunci când dăltuiam în lemnul eternizării lucrarea majoră „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie”, în cuprinsul căreia domnul bibliograf Mihai Dăncuș a semnat studiile despre: Ion Bilțiu Dăncuș, Traian Bilțiu Dăncuș, Francisc Nistor și Lucia Mihaly de Apșa, devenind cel mai prolific colaborator dintre cei 76 de autori.

Din aceste sumare motive, dar mai ales din perspectiva plusvalorilor culturale pe care le-a adus Mihai Dăncuș, micromedalionul de față îl prezintă în lumina cea adevărată. Dacă academicienii sunt numiți „nemuritori”, înseamnă că și pe „nemuritorul Mihai Dăncuș” îl putem clasifica drept „academician”! Pentru noi chiar a fost și este, deoarece în afara lui Mihai Pop nici un mare savant „ornat” cu acest titlu nu i-a putut fi alături în anvergura lucrării sale apostolice pe tărâmul culturii populare.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: