Frumusețea nu are copilărie

Cornel Marginean

de Cornel MĂRGINEAN

Artistul Sandro Botticelli pictează ființa zeiței frumuseții. Adică pictează altfel decât frumoasa ei înfățișare? Nu doar atât. Este un eveniment mai mult decât milenar, este un eveniment unic în istorie. Irepetabil. Mulți pictori au încercat să o picteze pe zeiţă, mulţi sculptori au dăltuit trupul ei, dar circumstanțele, ce nu sunt de fapt decât simple situaţii ale întâmplării, nu au fost favorabile niciunuia atât de mult. Acum s-a ajuns la acest prevestit de milenii: acum. Cum s-a ajuns la acest tablou al minunii?

Tabloul există undeva într-un muzeu. Dar a fost neglijat, mai precis necunoscut, sute de ani. Nu contează atât de mult partea construită din pânză și din vopsele cât imaginea acelei femei ce joacă legenda nașterii Afroditei din spuma mării. O scoică din care se ridică femeia ca şi cum se deschide o floare de lotus, în care pistilul este un trup de femeie niciodată acoperit cu veşminte. O femeie coaptă pentru dragoste ce se naște direct în momentul maturității ființei ei.

E oare puțin aceasta? Nici nu se poate mai mult. Poporul grec a intuit de atâta vreme firul dragostei, al disponibilității ne întrerupte pentru dragoste. Pentru că, abia născută, în aceeași clipă este iubită de către toți bărbații speciei umane. Miezul îi este dăruit direct, fără fruct, fără creștere, fără copilărie și fără greșeală. O femeie nouă, dar complet nouă, fără un alt stadiu: al fătării, cu trepte ale spălării, ale primenirii, nimic. Adică fără copilărie. Fără nici un stadiu sau o posibilitate cât de mică a murdăriei. Totuși, unde se poate discuta despre murdărie? În nici un caz într-o listă de idei literare în care se discută despre Afrodita! Nu acum, în prezentarea primă, ci mai departe poate, când se ițesc flăcările acestui foc imposibil de stins al omenirii, frumusețea trupului femeii.

De ce nu are copilărie Afrodita? Este nedrept pentru spiţa umană să îşi lepede cu demagogie nevoia explicită, cea de a creşte, a fiinţei. Doar dacă fiinţa nu are o evoluţie sau nu are o modificare niciodată. Ceea ce este posibil. Afrodita nu are nici creştere şi nici descreştere. Cum ar fi ca frumuseţea ei să se sfârşească? Sau cum ar fi ca frumusețea să apară și apoi să dispară? Să înceapă, ca apoi să se ofilească şi să îşi amintească doar cei bătrâni cum erau femeile cândva de frumoase.

Femeile sunt frumoase în afara timpului. Nu are o legătură voită frumusețea lor cu trecerea implacabilă a timpului. Bărbatul își reîmprospătează compensatoriu imaginea îmbătrânirii femeii sale prin memorarea frumuseții ei optime, cea situată undeva între prima parte şi partea medie a conviețuirii, prin repere legate de ochi și privire, de buze și de sărut, de păr și de mângâiere, de forma capului și a siluetei trupului. Dar mai ales şi în special de zona sânilor și cea a coapselor. Acestea sunt ca două afişe de cinema. Ei îşi ţin ochii închişi şi sărută pipăind trupul femeii, măsurând distanţe infime, rugozităţi şi raze largi sau mai mici.

(fragment din cartea Cartografierea frumuseţii, 2020)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: