Lăsaţi urme pe pământul natal!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Parcurgând o carte cu adevărat magnifică (Dimitrie Gusti şi colaboratorii – CORNOVA 1931, Editura Quant, Chişinău, 2011), primită în dar de la Marele meu Prieten VASILE ŞOIMARU, am dat şi peste textul Domniei sale „Un sat în flori, născut din dragoste”, care ar fi trebuit să fie „Prefaţă”. În rândurile acestei declaraţii-manifest, a celui care, atât ca savant cât şi ca fiu al satului a coordonat apariţia monumentalei lucrări despre cercetarea monografică a satului Cornova, am găsit o formulare-cheie, capabilă să „mişte” şi realităţile „încrâncenate” din zilele noastre. Reproduc pe scurt pasajul:

„Nu există sat în Basarabia – iar Cornova nu poate fi o excepţie – care să nu fi născut oameni de afaceri, gospodari capabili să facă un surplus de bani ce pot fi gestionaţi în alte scopuri decât grija excesivă de stomac şi alte plăceri! Îi îndemn pe aceşti oameni să lase şi ei o urmă pe pământ (s.n.), să ridice obligatoriu un monument satului natal; Preferabil ca acesta să fie o carte. Dacă s-ar proceda aşa, atunci, într-o proximă perspectivă, am avea sute de monografii ale satelor natale care, luate la un loc, ar alcătui o amănunţită şi emoţionantă CARTE DE ISTORIE A NEAMULUI (s.a.). Căci nu-mi pot imagina cum îşi poate iubi cineva cu adevărat Neamul şi Ţara fără a-şi iubi satul natal, baştina.” (p.549 şi 550).

Cuvintele de mai sus se adresează celor ridicaţi din satele basarabene la nivelul succeselor în afaceri. Sensul slovelor marelui român Vasile Şoimaru poate fi extins către toate ţinuturile româneşti. Mai ales că Domnia Sa este singurul român care a peregrinat în toate teritoriile din jurul României locuite de români. Şi ne-a oferit, ca rezultat al acestor daruri de suflet o lucrare monumentală „Românii din jurul României în imagini” (Editura Prometeu, Chişinău, 2008, 272 p.) Pelerinul prin românime, cum l-a botezat Scriitorul Vlad Pohilă în Prefaţa cărţii, a refăcut România Mare exact pe contururile pe care le-a stabilit „graniţa limbii române” şi nu aranjamentele cancelariilor lumii.

Încercaţi să… „Lăsaţi urme pe pământul natal!”

(30 decembrie 2011)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: