Speranță

de Melitta Raffaella HORINCAR

Era o vreme în trecutul meu când
îmi părea că speranța nu-i decât iluzie,
Asta fiindcă aveam impresia că
totul se spulberă,

Că nu exista un final fericit
care să șteargă răul ce-a fost,
Nu credeam c-am să ajung
să fiu vreodată mulțumită

O vreme de la lipsa căldurii iubirii
sufletul meu rece a deveni,
Toatele suferințele mele au încetat când
am scăpat de ură 

Eu însămi am alimentat furia
trăind într-o prefăcută durere,
Am pus capăt chinurilor în momentul
când am zis: „Gata, mi-e de-ajuns!”

Am stat atâta timp așteptând
o minune să se-ntâmple
Și am plâns că această nu mai venea
și-am suferit degeaba

Am simțit că visele-mi sunt ratate
și nu mai aveam speranță,
Viața-mi părea rea
și viitorul zdruncinat;

Plângeam zi de zi crezând
că n-am să reușesc
Să mă reinventez și
destinul să mi-l schimb;

Am realizat apoi că n-are sens
însă deja un zid în jurul meu am creat,
Doar iubirea a putut pătrunde în suflet
și să-mi ofere un nou început.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: