Idealul nu este frumuseţe

de Cornel MĂRGINEAN

Cornel Marginean

Din capul locului în acest demers se retează capetele ideii de frumusețe. Și spre înaltul sublim și spre partea sa mai joasă. Nu sunt şi nu pot exista frumuseți reale care apoi să şi aspire spre idealul de frumuseţe. Cum nu sunt nici femei urâte cu totul. Idealul nu poate fi atins, pătat, cu amănunte lumești, domestice. Nu vrem asta. Nu este posibil ca să ștergem din frumusețea însăși, fabricația frumuseții. Dar noi asta vrem, să nu existe fabrici pentru ceea ce este frumos. De ce să ne amintim de fabrici, adică de un înainte de a fi, și apoi despre un după a fi. Dacă este fabricat un lucru, atunci se va strica de la o vreme cu siguranţă. Produsul final îl vrem, dar să nu aibă istorie, să nu se strice niciodată, să nu se uzeze, să sufere şi să moară. Nu. Vrem ca zeița frumuseții să fie doar pozitivă și a noastră a tuturor bărbaților născuți. Da. Să fie prezentă cu noi prepetuu și pururi. Bărbații sunt vizitatorii expozițiilor inexistente ,dar prezente, în care tabloul nefiresc al Afroditei tronează, repetat pe toți pereții, acelaşi, dar insuficient aşa singur cum este. Nu este oră la care expoziția să se închidă. Pe tabloul Afroditei nu se aşază praful, nu se termină niciodată o aceeași lumină ce aduce frumuseţea umbrelor, ale feței şi ale trupului ei.

Cât este domestic în dragostea dintre oameni şi cât este poezie? Să nu uităm că toţi cei care se iubesc sunt nişte bipezi care sunt obligaţi să îşi consume combustibilul zilnic prin hrană şi să îşi elimine reziduurile fecale. Trebuie să bea apă pentru a-şi perpetua umiditatea şi să elimine apoi urina. Trebuie să inspire în fiecare minut aerul pentru arderea chimică a combustibilului ascuns în ceea ce mănâncă. Trebuie să se scarpine şi să îşi şteargă continuu sudoarea şi toate celelalte scurgeri umede. Vor nu vor, în timp ce se iubesc ei sunt obligaţi să asiste la cel iubit cum îşi desfăşoară obligaţiile lui fiziologice, indiferent în se situaţie socială se află, bucuros sau trist. Toaletele cu mirosurile lor şi cu spălările continue sunt înfipte în toată linia de viaţă a oamenilor. Apa spală mereu şi mereu ceea ce este murdar în învelișul corpului omului. Este chiar teribil faptul ca aceeași apă, care este băută şi mâncată (implicit) de asemenea, duce cu sine toate murdăriile lui. Le așază în pământ, până la urmă, şi urcă iarăşi la om, îl spală, iertându-l pentru neputinţa lui de a fi un obiect material tare, şi curat, şi perfect.

(fragment din cartea Cartografierea frumuseţii, 2020)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: