Consumul social al frumuseții

de Cornel MĂRGINEAN

Cornel Marginean

De ce anume se poate bucura acum un om, în sinele fiinţei sale? De aer, de apă, de semințe și de lumină. Sunt acele puteri simple, cele ce omului îi ajung. Dar el nu ştie despre aceste puteri. Şi nu ştie nici că îi ajung ca să trăiască fericit. Acest fel de om este cel aparent primitiv, cel aflat în faza de culegător. Adică de acum sute şi sute de mii de ani. Mai apoi omul a devenit și vânător. A adăugat bucuriilor sale și acele bucurii scurte, cele ce îi încântă pupilele gustative și creierul, cele din carnea animalelor, furate din tovărășia pe care o are cu acestea în natură. Dar de atunci a început să nu se mai bucure. A uitat aerul, apa și lumina. A descoperit apoi pâinea ascunsă în semințe și carnea, luate împreună. De cât timp s-a copt pe o vatră prima lui turtă nedospită? Se spune că doar cinci mii de ani au trecut de atunci. 

De cuvinte oamenii s-au bucurat mult mai târziu și de ceea ce semnifică ele, de gesturi, de priviri și de ceea ce vor să spună acestea. Iar pentru frumuseţe în sine, bucuria înţeleasă a fost la fel de târzie. Aprecierea frumuseţii a fost în cea mai mare parte a istoriei una instinctuală şi intuitivă. Însă frumuseţea trupurilor a fost, totuşi, un fel de consum social practicat pe întreaga durată a existenţei omului. Culoarea şi farmecul vieţii sociale nu pot fi obţinute fără acest consum permanent de frumuseţe. Bine înţeles, frumuseţea socială a trupurilor. Dar şi cea morală este obligatorie. Viaţa socială, din relaţia dintre sine cu sine, sine cu un alt sine ori un cumul mai mare format din astfel de sine, nu este posibilă în afara frumuseţii.

Relaţia dintre sine şi sine, denumită narcisism, are un rol valabil şi este aplicată într-o măsură rezonabilă tuturor oamenilor. De ce omul să nu îşi consume social şi propria sa frumuseţe? Puterea unui om frumos este consolidabilă, dar nu este definitivă. Fixarea spre propria frumuseţe înseamnă apusul acelei frumuseţi, rămase doar aparent vie şi reală. O femeie frumoasă, întoarsă spre propria sa frumuseţe este o femeie urâtă. Nu este rezonabil să te lauzi cu sănătatea ta, cum nu este rezonabil să te lauzi cu bunăstarea ta. Dar este şi mai puţin rezonabil să te lauzi cu frumuseţea.

Cum este prezent în realitatea socială acest consum de frumuseţe? Adică există o posibilă descriere a consumului de frumuseţe? Descrierea concretă a acestui fenomen, aflat de altfel la baza traiului social permanent, nu este uşoară din punctul de vedere scriitoricesc. Nu este uşoară nici ştiinţific, dacă s-ar prinde şi ştiinţa într-o astfel de încercare de descriere. Cine doreşte să înţeleagă acest lucru trebuie să facă uz de propria sa experienţă de viaţă, în primul rând. Atmosfera se schimbă cu totul pentru bărbaţi, dar şi pentru femei, dacă este animată de chipuri frumoase, de trupuri curate şi frumoase, de atitudini sincere şi plăcute, de o capacitate de gândire şi de exprimări evidente şi folositoare.

Consumul de frumuseţe este un dar al naturii ce urcă, desigur, până în braţele din cer ale Lui Dumnezeu. Fărâmele cele mai mici ale acestei hrăniri obligatorii sunt la fel de puternice ca şi porţiile mari, cât mai mari, ce şi le taie cei puternici. Ori în colibă, ori în palat bucuria frumuseţii este aceeaşi. Acest amănunt universal este o piatră din fundaţia optimismului Afroditei.

(fragment din cartea Cartografierea frumuseţii, 2020)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: