POKER PE POEZII

din ciclul cu același titlu de Vasile Dan MARCHIȘ

Să joci poker fie și pe promisiuni electorale
dar să joci poker pe poezii cică cu autorizație e culmea…
Caut un coleg/poet și nimeresc ca niciodată într-un club de pokeriști
Un „membru” din trupă mă primește inspirat ca-n poezie:
„Acesta poate fi un pokerist/poet mai bun ca noi că dacă
folosește aici fie și cacealmaua sa din poezie, ne duce și masa
pe care se pun banii la bătaie.”
Încerc să motivez că nu am la mine bani decât poezii
și sunt oprit din vorbă astfel:
„Ce vrei să spui că poeziile tale nu au valoare?”
Continuu așa:
„Nu la asta m-am referit, dar doream să le duc la un concurs.”
Iar sunt oprit brusc:
„De ce concurs vorbești prietene? Păi, ce crezi că facem noi aici?
Concurs de ales fasole? Aici alegem bani!”
Intervin iar:
„Doream să spun să duc poeziile acestea la un concurs deoarece sunt noi.”
„Ia auzi lume, rosti un tip pe care abia îl vedeam din bani,
ce crede prietenul că noi ne ocupăm de produse „second hand”
sau de strâns materiale refolosibile/reciclabile ori sticle și borcane goale.
Ne-ai convins că scrii tu poezii de valoare
dar și noi pe dincoace nu suntem pixuri goale!
Noi scriem cecuri!
Hai pune poeziile acelea în joc să începem odată tura!
Am făcut cărțile de poker după regula poeziei tale.
Ține cărți și pune o poezie la bătaie”

 

Pun o poezie pe masă și sunt întrebat:
„În cât ții poezia asta, în o sută de euro, două sute?”
Să nu par nici prea modest nici prea altcumva spun:
„Păi cam cât spui dumneata atâta face!”
„Mai repede, adăugă tipul, spune prețul că doar nu jucăm șah în poezii
ci poker pe poezii evaluate în valută!”

 

În câteva ture am pierdut poeziile puse în joc
și spun că voi reveni la poker pe poezii
Tipul din dreapta rosti:
„Uite ce bun sunt că mi-am câștigat la poker până și statutul de poet!
Dar taci! Rămâne între noi
dacă mai vrei să joci cu mine poker pe poezii
te fac poet în valută.”

One Response to POKER PE POEZII

  1. […] Poetul maramureșean, Vasile Dan Marchiș, este publicat cu versuri în recentul număr al prestigioasei reviste „Surâsul Bucovinei”, nr. 2 (27) – Iunie 2021(1), la pagina 38, versuri ce au fost publicate și de https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/: Exercițiu și Poker de poezii. Cele două poezii pot fi lecturate accesând: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/03/15/exercitiu/#more-47667, https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/03/03/poker-pe-poezii/#more-47662. […]

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: