Reportaj cu surprize

de Leon-Iosif GRAPINI

Vreau un reportaj de la țară, zice directorul departamentului de știri așezat confortabil în scaunul său, am evitat să spunem scaunul directorial ca să eliminăm o repetiție ce ar putea fi supărătoare, un reportaj dintr-un sat, și te duci acolo, nu aș putea să mă duc dincolo, îndrăznește reporterul să întrebe, o întrebare moarte nu are, dacă nu are, poate e de acord să-l trimită unde a propus, adică în satul lui natal, fiindcă nu a mai fost de luni de zile, cu munca asta sufocantă nici timp să moară nu-i mai rămâne, să vadă ce-i mai fac părinții și surorile, dar întrebarea moarte are, căci directorul îi răspunde scurt, nu, vei merge unde spun eu, într-un sat din creierul munților, la tine acasă, în câmpie, nu găsim ceea ce mă interesează, vreau să văd o stână pe un tăpșan de munte, un balmoș făcut de baci în colibă, un război de țesut, o șezătoare și ce mai găsești, să văd eu e, așa, o vorbă, doresc să vadă orășenii și să simtă pulsul de la țară, îl iei pe cameraman și pleci chiar în seara aceasta, mâine-dimineață ești acolo.

A condus toată noaptea, câteva sute de kilometri, cameramanul a dormit mai tot drumul, e preferabil așa, trebuie să aibă ochii odihniți când se uită prin ocular, el, și dacă e frânt de oboseală, să pună câteva întrebări nu-i mare scofală, la ieșirea din penultima localitate șoseaua asfaltată s-a întrerupt brusc, luându-i locul una pietruită, cu hârtoape și denivelări, nu s-a gândit rău directorul, chiar se îndreaptă spre un sat uitat de timp. Încă nu s-a luminat de ziuă când opresc în fața sfatului popular, nu pot greși, este singura clădire cu etaj, în fața căreia, întins pe o bancă, doarme un cetățean învelit pe pulpe și pe genunchi cu o haină veche, e vară târzie, iar nopțile sunt răcoroase, nu atât de răcoroase, încât să nu te prindă somnul în postul de pază, important e să nu te prindă primarul, că-ți desface contractul de muncă, pe țăranul de față nu-l va prinde, cel puțin nu acum, întrucât reporterul îl trezește cu o hurducătură scurtă, suficientă pentru ca omul de strajă să sară speriat în picioare și să salute militărește, doar e unul cu armata pusă după cap de multă vreme, să trăiți domn primar, nimic deosebit, deosebit în comparație cu alte dimineți e domnișorul din fața lui, care îl privește cu niște ochi obosiți, dar înțelegători, și cu un zâmbet prietenos în colțul gurii, autoturismul oprit nu-l impresionează, a văzut atâtea, numai domnul din dreapta șoferului să nu fie ceva ștab de la județ, însă nu pare a fi, nu poartă costum negru și cravată și, după figura somnoroasă și pașnică, nu are aere de mare șef, când află că sunt de la o televiziune din capitală și că nu au de gând să filmeze serviciul de pază pe timp de noapte din sat, ci asta și asta, paznicul se relaxează de-a binelea, este chiar jovial, amabil și vorbăreț peste măsură, până vine domnul primar, luați loc în sala de oaspeți, vă aduc o cafea, știe să facă, ehe, cum să nu, în ziua de azi ciorba poate lipsi, nu-i niciun bai, cafeaua să nu lipsească dimineața, chiar și la prânz una nu strică, și ca să nu se plictisească pot răsfoi monografia satului, apărută în primul deceniu al secolului trecut, vor găsi în ea obiceiurile și datinile de pe valea lor, când vor merge să tragă în chip țăranii vor ști ce au de urmărit, dacă fumează pot ieși în balcon, de unde pot admira, când va fi ziuă deplină, împrejurimile, nu toate, de bună seamă, căci balconul dă spre miazănoapte, însă au ce vedea, acolo sunt munții cei mai înalți, păcat că nu are să le dea un binoclu, ar fi putut zări chiar și o stână, poate două, prea multe nu mai sunt, căci și oile s-au împuținat, lumea a renunțat la animale, oamenii și-au dărâmat ori și-au reînnoit grajdurile, au făcut din ele terase descoperite sau bucătării de vară, cine mai ține dobitoace abia se mai ține el în viață, nu mai are multe zile de trăit, bătrânii ce se mai îndeletnicesc cu îngrijirea acestora, mai sunt și unii tineri cu astfel de preocupări, dar poți să-i numeri pe degetele de la mâini, chiar și unii domni din sat au câteva oițe, bunăoară cum e șeful de post, nu le grijește el, nu are vreme, e om al legii cu probleme ca în orice obște, are om băgat la ele, bani să-l plătească sunt, salariul e pe măsura funcției, le vărează nu pe toate la un loc, așa cum e obiceiul, ci câte una la fiecare stână, când merge după brânză ia doi cași după fiecare oaie, cum să nu-i dea baciul, nu dă oaia lui atâta lapte, unele nu dau chiar deloc, că are și sterpe, însă o mână spală pe alta și amândouă obrazul, unii săteni mai au și câte o vacă în bătătură, laptele muls proaspăt e mai bun decât chișleagul ce se vinde la cutie în magazin, fără groștior, adică fără smântână, n-are nicio dulceață, au o vacă în grajd și două în acte, lapte, numai de la una, și subvenție, de la două, așa merg treburile, nu fură ei mai mult de la stat decât fură statul de la ei, ar mai fi câțiva cai de trăsură, nu mulți, lumea are tractor pentru arat pământul și pentru adus fânul din munte, călări nu mai vezi unul, cine merge după brânză și după laptele de oi are jeep, mașină de teren, una e să urci pe munte călare, iar alta, la volan, lumea s-a modernizat, tinerele neveste nu se mai încurcă a pune cartofi în pământ, vin picioci la magazin, gata curățați și tăiați, când sosesc bărbații de la lucru la patron, că e plin de patroni care taie pădurile satului, ele numai deschid punga, pun cartofii în tigaie și, cu un salam prăjit lângă, soțul are bucatele gata preparate, unele s-au domnit și mai abitir, dacă au oameni la muncă în bătătură, la reparat un gard sau te miri ce, comandă prin telefon la restaurantul din comuna vecină mâncarea, mașina ți-o aduce caldă când zici, cât despre șezători, mai greu de văzut, nu pentru că e vară, și nu se țin, nu se mai țin deloc, au trecut acele vremuri când fetele, nevestele și babele se adunau la lucru și la povești în șezătoare, se strângeau fete cu fete, neveste cu neveste și babe cu babe, nu se amestecau babele cu nevestele, cum nu se amestecau nevestele cu codanele, acum babele se mai întâlnesc la înmormântări și duminica pe laviță în drum, fără furcă de tors, lâna se aruncă, nici statul nu mai pune preț pe ea, nimeni nu mai poartă cioareci ori căput, lumea are alte haine acum, cumpărate de la oraș, nici nu-i musai să meargă acolo, că le aduce curierul cu mașina direct la poartă, fetele habar n-au să coasă o ie sau să țeasă un ștergar, cusăturile și țesăturile faine de ți-e mai mare dragul să te uiți la ele sunt puse bine ori aruncate, încăperile nu le mai încap, un șervet brodat ce stătea mai demult pe un televizor sub un vas de flori nu-și mai are loc pe plasma de acum, da, da, plasmă îi zic nepoții mei, dar poate aranjează domnul primar să se țină o șezătoare, bine ar fi fost să fi anunțat filmarea cu două, trei luni înainte, mai învățau și tinerele ce este și cum se folosește o cujeică, asta însemnând o furcă de tors, cum se răsucește firul de lână pe fus și cum se trece suveica prin teară, de întrebi o fetișcană ce-i sucala ori vârtelnița se uită la tine cu mirare, cum ne uităm și noi la paznic, care-i numai lapte și miere, are motivele lui, dacă reporterul îl dă de gol, așa că spune și laptele pe care l-a supt, numai că orășenii veniți în documentare nu au de gând să-l dea în vileag, se simt destinși în prezența lui, le trece timpul, care a și trecut, iată că abia au avut vreme să frunzărească monografia, că primarul a sosit la consiliu, a venit primul, poate vrea să-i urmărească pe ceilalți slujbași ai primăriei dacă nu încalcă programul, nu acesta este motivul, a auzit că azi va sosi o echipă de la o televiziune, aceste lucruri se află cu repeziciune pe căi necunoscute, așa că a renunțat la somnul dulce de dimineața și s-a grăbit să-i întâmpine pe nou-veniții în localitatea pe care cu onor o conduce, bună dimineața, vă rog să poftiți în biroul meu, musafirii poftesc cu plăcere, paznicul rămâne pe hol să-i urmărească din priviri și să-și facă o cruce, l-a luat gura pe dinainte, nădăjduiește că nu-l vor pârî, par oameni cumsecade, însă o cruce nu strică, îți dă mai multă încredere.

Gând la gând cu bucurie, spune șeful administrației locale, chiar azi mi-am propus să merg la o stână, am și eu două oițe acolo, reporterul se gândește că mai are, ca și polițistul, tot câte două și la alte stâne, treaba lui, treaba lor e să filmeze păstoritul, vine și șeful de post cu noi, își aduce brânza din munte, un om în uniformă și cu pistol asupra lui e binevenit oricând, nu știi peste ce dihanie dai prin pădure, asta, cu stâna, se rezolvă, chiar și cu balmoșul, baciul e unul bătrân, care nu a uitat cum se gătesc mâncărurile tradiționale, cu războiul de țesut și cu șezătoarea e mai greu, dar îi dăm de capăt, și chiar îi dă, ia receptorul din furca telefonului și îl sună pe preot, bună dimineața, părinte, scuzați de deranj la ora asta, știu că nu-i deranjul mare, doar v-ați trezit devreme cum vă e obiceiul, rugăciunea o spunem numai seara doar noi, mirenii, uite despre ce este vorba, când ai umblat cu crucea de bobotează, ai mai văzut în vreo casă război de țesut, nu, nu e interesată soția mea, că e doamnă ca multe altele, a venit un reporter să filmeze pentru o televiziune din capitală, da, da, cum, mai sunt vreo patru, e foarte bine, filmăm doar unul, la cine ai văzut, aha, atunci o să mergem la lelea de pe Poderei, încă mai țese, că e tare bătrână, nu, bine, bine, oare nepoata ei nu știe să dea la vatale, nu știe, o să ne descurcăm cumva la fața locului, mulțam, părinte, și Doamne-ajută, închide telefonul și se întoarce cu vorba spre musafiri, avem noroc, apoi iese pe hol și strigă să vină secretarul la el, acesta din urmă apare în scurt timp, bună dimineața, bună dimineața, uite, domnii sunt de la televiziune, vor să tragă pe film o șezătoare, dă de știre să se adune la muzeu, în camera din față, fetele și băieții de la echipa de dansatori, chiar și alții, să vină fiecare cu lucrul de mână, secretarul face ochii mari și dă să spună ceva, dar capul satului îi taie elanul și vorba, găsesc ele ceva, n-or fi toate neștiutoare, acum spune-i șoferului că mergem la stâna mea, chiar așa a spus, la stâna lui, fiecare stână are un proprietar, gospodarul cu cele mai multe oi este și cap de stână, însă el a zis că are numai două, două oi la stână, dar peste două mii de poporani sub oblăduire, în concluzie, primarul e capul tuturor.

Pe drum, reporterul își fixează în minte câteva întrebări pentru păstori și câteva cadre care vor fi luate de cameraman, cu toate că paznicul i-a împuiat capul cu flecăreala lui, bună, de altfel, pentru documentare, tot a avut vreme să-și arunce ochii peste ceea ce stă scris în monografie, a citit despre târlă și mutare, despre baci, șeful celor angajați la stână, care prepară mâncarea și face brânza și urda, despre păcurari, cei care păstoresc și răspund de viața oilor încredințate, despre stărpar, păcurarul mai tânăr, care poartă la păscut patrupedele sterpe separat de celelalte behăitoare, și despre strungaș, ciobănașul ce mână mioarele în strungă spre a fi mulse, despre organizarea colibei de bârne cu polițele pentru vase, țigări și bucate, cu vatra focului înconjurată de pietre și multe altele, toate dovedindu-se învechite și rămase doar pe hârtie, căci lumea a evoluat. Că lumea a evoluat se vede de la o poștă, dovadă întrebarea reporterului în timp ce autoturismul de teren urcă tăpșanul spre o clădire nu mare, cu un singur nivel, acoperită nu cu cetină de brad, cum te-ai fi așteptat, ci cu țiglă roșie, cu pereți nu din bârne, ci tencuiți și spoiți cu var, și cu ferestre albe de termopan, unde e stâna, răspunsul satisfăcut al primarul nu întârzie, asta e, cea din fața noastră, dar pare mai degrabă o pensiune, a exclamat orășeanul, se poate spune și așa, i-a replicat capul de stână pe un ton plin de mulțumire. Îi întâmpină baciul, un moș cărunt, nu prea înalt și slab ca un țâr, înveșmântat în haine domnești, curate, de parcă ar merge la târg, așa se poartă zilnic, nu numai când are vizitatori, le-a ieșit în cale mai mult pentru a-i apăra de câinii rămași de turmă să lenevească la soare și, la nevoie, să apere târla, sau pensiunea, cum doriți, nu aveau treabă cu primarul și cu șeful de post, pe aceștia i-au luat în primire cu gudurări, dându-le târcoale și mișcând din coadă, musafirii de la oraș păreau dușmanii lor, în special cameramanul, nu or fi priceput că aparatul purtat în mână nu este o unealtă periculoasă pentru ei, în cele din urmă au priceput de vorba stăpânului, lăsându-i în pace, pace de care nu se va bucura omul cu camera de luat vederi, căci, neurmându-i pe ceilalți în clădire, a dat o fugă în pădure pentru o urgență mică, dar, când să părăsească liziera, l-a luat în primire ditamai dulăul, a scăpat de lățosul ce nu-l scăpa din ochi și din lătrat urcându-se la repezeală într-un copac, noroc tot cu baciul, care l-a auzit strigând de să-i iasă bojocii, apăi, dumneata ce cauți în molid, aflând de urgența acestuia, a zâmbit și i-a zis înțelegător, când avem nevoie de mers unde merge singur și împăratul, nu ne ducem în pădure, ci la baie, avem una în stână, cum aveau și alte camere, după cum avea să constate mai târziu, toate aranjate și îngrijite, ce polițe pentru lucruri specifice locului, ce vatră cu pietroaie, singurele dovezi ale unei stâne tradiționale erau căldările mari cu lapte și cașurile așezate la scurs și la copt pe niște rafturi din stinghii geluite înghesuite într-o încăpere destinată acestui scop.

Omul în uniformă albastră se joacă afară cu câinii, nici nu ar da bine să apară pe peliculă, cameramanul filmează ce crede de cuviință, iar primarul asistă satisfăcut la filmări și la discuția reporterului cu moșul, nene, aș vrea mai multă lumină în camera cu cașurile de brânză, nu aveți un felinar, înainte de a-ți răspunde, rogu-te zi-mi bade, nu nene, avem, cum să nu, chiar două, le ținem mai mult de formă, dacă vreți lumină, sunt lanterne cu leduri în dulap sau, și mai bine, putem aprinde becul, este electricitate, că nu am văzut niciun stâlp afară, stâlp nu este, în schimb este un motor pe benzină în coșmelia din spatele târlei, unde țineți opincile, aș vrea un cadru cu ele, apoi, pentru acest cadru, cum îi spuneți, trebuia să vii dumneata, mai bine zis altul bătrân acum, când eu eram strungaș, acum purtăm bocanci și adidași, sunt mai buni de urcat la deal și de coborât la vale, oile unde sunt, cum unde, pe munte, la păscut, mă gândeam să filmez datul oilor în strungă și mulsul lor, putem face treaba asta, dar numai spre seară, de nu sunteți cumva grăbiți, grăbiți suntem, diseară am de văzut o șezătoare, dacă-i așa, stați să-i chem pe păcurari, cum îi chemați, cu mobilul, altfel cum, aveți telefon mobil, avem dară, doar nu ne-om iui ca mai demult, ne putem și iui, baiu-i că de la o vreme răgușim, cel mai lesne e să butonăm jucăria asta, aveți semnal, o fi, n-am întrebat pe nimeni, dacă ne putem înțelege prin telefon înseamnă că este și semnal, lasă, bade, până vin durează, văd mai aproape niște oi, poate le aducem la strungă pe acelea, le aducem că nu-i greu de le adus, vin și singure dacă trimit câinele după ele, dar le dăm în strungă fără rost, ne uităm numai cum trec prin strâmtoare, că de țâțe nu le putem trage, să nu greșesc, de tras putem, dar nu dau lapte, că sunt sterpe, de asta le poartă băietanul acela cu codiță în vârful capului, cu ochelari de soare și cu difuzorul în urechi, atunci o lăsăm baltă, putem oare filma un balmoș, putem filma, negreșit, dar n-ați vrea mai bine să vă fac niște mici pe grătar, am pastă de mici în congelator, ori să vă omenesc cu o friptură de miel cu usturoi, bună de să-ți bați copiii, azi-dimineață am făcut-o, mai potrivit ar fi un balmoș, ca să fim cât de cât în tradiție, atunci balmoș și tradiție să fie, numai că durează oleacă, balmoșul, că tradiția, după cum ne dăm seama, n-a durat cine știe cât, nu fac mult, că rămâne și trebuie apoi să-l dau la câini, păcurarii sunt învățați cu carne, nici măcar brânza nu le mai este pe gust, batăr că fac o brânză clasa-ntâia, o să vă pun cu dumneavoastră un caș care-i mai copt, să-l dați șefului, măcar cu atâta să se aleagă din toată tradiția asta de la stână, că filmările, din câte îmi dau seama, nu prea cred că-l vor ademeni, însă te văd cam amărât, cum vă grăbiți, ar mai fi o rezolvare, unul dintre păcurari are telefon mai nou și mai bun, poate face cu el poze, chiar și să filmeze poate, când mulgem oile, oi mulge eu în locul lui și l-oi ruga să facă film, îl trimite pe feisbuc domnului primar, iar cu domnul primar te înțelegi să ajungă cumva la dumneata, dacă ai și dumneata feisbuc, cum să n-ai, treaba e ca dusă la bun sfârșit.

Cu războiul de țesut a fost mai simplu, nu în totalitate, lelea de optzeci de ani încă mai știe țese, e limpede la cap, și mâinile îi sunt încă agere, dar nu-i sunt picioarele, abia și le poartă prin casă ajutată de două cârje, cum să mai și dea la vatale, din această pricină a rămas păretarul neterminat, să zicem că intră după stative și încearcă să se descurce, s-ar descurca în zadar, reporterul are nevoie de o țesătoare tânără, care să stimuleze interesul creativ al tineretului, țesătoare tânără și frumoasă este nepoata bătrânei, îmbrăcată cu ia și cu catrințele mamei arată minunat, mai puțin pantofii cu toc cui, minunați sunt și ei, însă nu pe un picior de țărăncuță cu bujori în obrăjori, chiar dacă bujorii sunt luați din cutiuța de fard, încântătoare este și tunsoarea tip bob în valuri, am fi preferat niște cozi împletite și lăsate pe spate, dar nu mai găsim în sat cap de fată cu părul împletit în cozi, se poartă tunsoarea scurtă bob sau în scări, farmacie e doar una, saloane de coafură sunt trei, nu-i nicio problemă, îi ascundem frizura sub o basma, nu are fata, are mama ei, deși nici mama nu o mai poartă, îi stă mai bine în capul gol, chiar și soțului îi place, chit că el nu a renunțat la clop, așadar, o să pună în picioare pantofii de cununie ai bunicii, măcar o dată să-i mai poarte cineva înainte de a o încălța cu ei pe bătrână când își va da duhul, așa că pot fi luate în obiectiv și picioarele bătând vatalele, dar ce ne facem cu suveica, nu că ar avea suveica vreun defect, defect, cel puțin în acest film, au degetele țesătoarei, mai bine spus unghiile de la mâini, frumoase, ce-i drept, lungi și îngrijite, chiar prea îngrijite, vopsite fiecare într-o altă culoare, de se confundă țesătura cu oja, se poate înțelege că trandafirii țesuți sunt mov sau albaștri cu inimioare roz, chiar și negri garnisiți cu cerculețe minuscule albe, înlocuim pantofii, ascundem tunsoarea, dar nu putem ascunde manichiura, nimeni nu țese cu mănuși pe mână, ce-i de făcut, cum fata nu vrea nici în ruptul capului să-și curețe și să-și taie unghiile, singura soluție este să fie filmată din spate și dintr-o parte, cu prim-plan pe vatale, pe ițe și pe bujorii din obrăjori, cu toate că bujorii din obrăjori bat mai mult spre liliachiu decât spre roșu, cumva filmarea s-a finalizat, spre bucuria tinerei actrițe, care, exuberantă și încrezătoare, îl întreabă pe domnișorul reporter dacă e posibil să primească filmulețul ca să-l posteze pe contul ei de facebook, nu, nu e posibil, atunci nu e drăguț cameramanul să o filmeze cu telefonul ei, dar cu prim-plan și pe unghii, are câteva prietene care vor muri de invidie când îi vor vedea manichiura pe suveică, și ar prefera să nu i se vadă pantofii bunicii, că râde tot satul de ea, eventual să-i încalțe pe cei cu toc, chiar dacă o încurcă la vatale mai bine să se facă glume pe seama nepriceperii de a țese, decât pe încălțările din picioare, cameramanul ar fi drăguț, dar a ieșit la o țigară, atunci reporterul, fiind drăguț la fizic, poate fi și la suflet, cu această ocazie pot deveni prieteni pe facebook, iată ce idee îi trece prin capul coafat, o fotografie cu ea și cu el ar face furori printre fetișcanele din sat, tânărul din capitală e amabil și o filmează, cu pantofii ei și cu manichiură cu tot, cât privește fotografia se mai gândește, poate când va mai fi trimis în documentare a doua oară, dacă nu se va fi măritat între timp.

Război de țesut

Când au auzit fetele din sat că vor fi actrițe și că se vor vedea la televizor, s-au îngrămădit la intrarea în muzeu, în graba mare cele mai multe și-au uitat lucrul de mână acasă, nu lucrul lor, ci al mamelor și al bunicilor, un gherghef, un goblen, croșetele și dantela, o cusătură, furcă de tors nu găsești nici să dai în bobi, au venit și câteva babe, nu au vrut să priceapă că e șezătoare de fete până când nu a sosit secretarul de la sfat să confirme, de la vopsitele și tunsele astea te poți aștepta la orice minciună, așa că au făcut cale întoarsă, supărate și nu prea, să le tragă în chip pe puțuluitele de fete, în afară de a se fâțâi și fandosi cu capul gol, tuns de nu știi de e fată sau băiat, și cu unsoruri date pe obraz de un deget, altceva nu știu, să lucreze ele în șezătoare, să vedem ce vor ști să arate, tot cale întoarsă fac și unele tinere înghesuite la ușă, nu sunt îmbrăcate în costum popular, de unde să-l ia, că nu se mai poartă, treaba lor, așa gătate cu colanți deasupra genunchilor și cu buricul gol nu au ce căuta, aici e șezătoare, nu discotecă, fără cujeică nu intră nimeni, a anunțat cu glas strigat secretarul, dar, văzând că nu rămâne niciuna, a rectificat, la loc comanda, fără lucru de mână, au rămas destule, chiar prea multe, mai trebuie triate, cine nu are năframă la ea e liberă să plece, au plecat câteva, cele rămase locului aveau basmaua de la mama ori de la bunica, nu a lor, o fată îmbrobodită în ziua de astăzi e ca măgarul printre oi, până la urmă au pătruns în muzeu cele care întruneau condițiile cerute de reprezentantul primăriei, pe când au sosit reporterul și cameramanul se aflau toate în camera din față, așezate pe scaune și scăunele, cu lucrul de mână în poală, trei dintre ele aveau și furcă de tors, numai trei, căci tot atâtea furci de tors se găseau în muzeu, secretarul a avut de furcă ceva vreme cu două fetișcane care și-au luat câte o furcă agricolă, după multe insistențe și argumentații au înțeles că uneltele luate în mână au altă întrebuințare, așadar, toate lucrurile păreau a fi în ordine, mai puțin manichiura lor, însă asta nu mai constituie o problemă, cum s-a rezolvat la țesut, se va găsi o soluție și în șezătoare, dar unde sunt feciorii, întreabă trimisul televiziunii, acum se găsesc unii la bar, alții la păcănele, adică la pocher electronic, ori navighează pe internet, fie la calculator, fie pe telefonul mobil, au și ei telefon mobil, de ce n-ar avea, oare niciunul nu e la coasă sau în altă parte la muncă, ba da, mai sunt și la fân sau la corhănit bușteni în pădure, însă aceștia nu vor veni, numai chef de filmări nu au, iar cei de la bar ori de la păcănele vor veni când îi cheamă fetele, cum îi cheamă, îi sună la telefon, pot și așa, dar, ca să evite un refuz direct, apelează la practici magice, cum ar fi datul cu sita și călăritul rășchitorului, bine, atunci să vedem, noroc că vedem o sită pe o poliță, dar nu vedem nicio fetișcană să se ridice în picioare, să o ia și să descânte, era bună ținută de rezervă o babă, chiar dacă nu intra în obiectiv, cu șosele, cu momele o determinau să le divulge descântecele, salvarea vine de la primar, care știe ce și cum cu satul ăsta, obiceiurile și tradițiile se găsesc în monografia din vitrină, așa că o codană, mai bine spus o coafată, ia sita și o dă de-a dura, durduluc, butuc, pe Sergiu-l aduc, prin obiele furnici, să nu steie pân-aici, prin opinci urzici, să vină iute-aici, în carte scria Vasile, dar descântătoarea îl cheamă pe iubitul ei, Sergiu, nu știm dacă Sergiu se va porni încoace, cum nu mai poartă opinci și obiele, s-ar putea să-și cheltuie banii la pocher electronic până mâine-dimineață, ar trebui un descântec cu furnici prin adidași sau cu urzici prin pantofi casual din piele, dacă nu merge cu sita, poate îi aducem cu rășchitorul, în muzeu avem și această sculă, cine vrea să călărească rășchitorul, toate vor, de ce toate, nu știm, doar bănuim, așa că se trage la sorți, secretarul ia câteva fire din mătura de după ușă, rupe câte trebuie, unul mai scurt care, ca un făcut, e tras primul de una dintre actrițe, aceasta ia unealta, o călărește binedispusă și rostește descântecul, călărim pe rășchitor, să ne vină iar feciori, lăsând alte șezători, cu multe fete găzdace, ce-s holbate și bărnace, noi suntem mai tinerele, harnice și frumușele, se reia descântecul, întrucât nu s-a putut filma scena, fetele se omorau de râs când au auzit că-s harnice, nu a fost necesară și altă practică magică, de pildă, legatul parilor, că au început să apară și flăcăii, numai că au apărut fără folos, așa îmbrăcați nu au stofă de actori de la coarnele plugului, patru au fost primiți, nu aveau pe ei costume tradiționale, dar măcar purtau pălărie, chit că pălăria e modernă și elegantă, și erau tunși scurt, soldățește, nu cu fel de fel de cărări, bucle sau codițe prin păr, printre ei se află și Sergiu, dovadă că sita și-a făcut magia, că l-a adus e una, însă l-a salvat și de la cheltuieli inutile, se trece la jocurile specifice, fântâna și purecele, cine cade în fântână este scos de altul, o fată, de un băiat, și un băiat, de o fată, cel tras afară îl recompensează pe salvator cu un sărut, iar purecele nu se poate învârti de pântece, până când un băiat nu sărută o fată, ori invers, nu a fost nevoie de alte explicații și completări, la sărut se pricepe orice țânc, sunt pline filmele de la televizor și de pe internet cu lucruri interzise minorilor, cei mai sărutați sunt băieții, fiind numai patru, iar ele vreo douăzeci, când a început fântâna, primarul și secretarul au ieșit din încăpere, sunt oameni însurați cu copii de teapa celor intrați în joc, după câteva cadre trase i-a urmat și cameramanul, bărbat în floarea vârstei, un sărut pe buze fragede și rujate nu i-ar fi displăcut, însă îl ardea buza după o țigară, reporterul s-a lăsat prins în joc, frumușel cum este, toate fetișcanele îl strigă din fântână să le salveze de la înec, după ce a salvat vreo câteva, s-a făcut nevăzut, căci prea se uitau chiorâș la el voinicii aduși cu rășchitorul, iar rășchitorul e bun nu doar la depănat firul tors de pe fus ori de pe ghem, ci poate avea și alte întrebuințări pe care trimisul din capitală ușor le-a putut ghici, un actor năbădăios și gelos de la sat se leapădă de rolul din film și intră în alt rol, așa că-i lasă în șezătoare și iau drumul spre primărie, mai puțin secretarul, cineva trebuie să strângă după tineri, ei, stimulați cu ceva, ar aduna și ar lăsa locul în ordine, dar cu ce să-i stimulezi, oricum, ar fi inutil, li s-a urcat faima de protagoniști la cap.

Să conducă și în această noapte este peste puterile oricărui om, nu doar ale reporterului, prin urmare, se vor odihni în odaia pentru oaspeți, acasă la primar, și vor lua drumul spre capitală a doua zi, dimineața.

Reportajul nu a mai fost dat pe post, în zadar au urmărit seară de seară știrile sătenii implicați sau nu în realizarea lui, deși i s-a luat numărul de telefon, primarul nu a fost sunat deloc, așa cum l-a încredințat reporterul că va face înainte de a fi difuzată filmarea, poate directorul a fost nemulțumit de materialul adus, căci spera să prezinte obiceiuri și tradiții așa cum le ține el minte din copilăria lui de la sat, brânza sigur i-a plăcut, nu ne îndoim de priceperea baciului, tânăra țesătoare și fetele din șezătoare l-au găsit pe frumușelul din capitală pe facebook, i-au cerut prietenia, dar nu le-a fost acceptată, ele încă mai speră, cum și primarul mai speră că se va vedea la televizor, nu el, ci sătenii lui, cărora le-a promis că vor fi văzuți de o țară întreagă, o promisiune neonorată nu dă bine tocmai acum în preajma alegerilor locale.