MIHAI VOLONTIR – un mare talent al scenei și al cinematografiei Republicii Moldova

de Vasile ȘOIMARU

Se împlinesc 87 de ani de la nașterea unui mare talent al scenei și al cinematografiei noastre, dar și a celei internaționale, MIHAI VOLONTIR, colegul nostru din Parlamentul Independenței…

În cei patru ani cât am activat împreună în Primul Parlament al R. Moldova (1990-1994), n-am îndrăznit și n-am încercat să mă apropii prea mult de Mihai Volontir… Am avut ocazia să dialoghez cu el la o ședință la sediul UTM pe str. Pușkin din Chișinău, el stând de vorbă, cu criticul de teatru Pavel Proca, vecinul meu din Cornova, unde tatăl său, Tudor Proca, o perioadă de timp a fost director de școală. În rest, ne vedeam doar la ședințele fracțiunii parlamentare sau la alte manifestări culturale, omagiale, cu participarea deputaților. Îl consideram prea mare, cât un munte de mare… 

Mihai Volontir
(n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova)

În schimb nu l-am uitat niciodată… Mai mult, nici alții nu mi-au permis să-l uit. Și iată de ce. Începând cu anul 2007, am călătorit mult prin Rusia: de trei ori în Caucazul de Nord, de șapte ori la Volgograd și Cotul Donului, inclusiv de trei ori și la Voronej, la Konigsberg-Kaliningrad, în Țările Baltice, la Novosibirsk, Yakutsk și Vladivostok. Alte vizite de până la 2007 nu le pun la socoteală, cele legate de doctoratul meu la Sankt-Petersburg sau de deplasările legate de activitatea mea parlamentară în cele două legislative ale R. Moldova. Și de fiecare dată, în Rusia, aveam suficiente surprize legate de numele și talentul lui Mihai Volontir, Omul și Artistul, cu care mă confundau rușii, dar mai ales… rusoaicele, care îmi apăreau în cale.

După premiera celor două filme turnate la Odesa, ȚIGANUL și ÎNTOARCEREA LUI BUDULAI, în care rolul principal l-a jucat Mihai Volontir, acesta a cucerit întreaga Rusie, de la Kaliningrad până la Voronej și Vladivostok, și de la Murmansk până la Astrahani. La popularitate, Budulai al lui Mihai, l-a întrecut chiar și pe cel al Natașei Rostova din filmul lui Serghei Bondarciuk, Război și Pace… Rușii, dar mai ales rusoaicele, cam peste tot mă confundau la înfățișare cu Bădița Mihai. Dar am avut două întâmplări ieșite din comun: Prima a avut loc la Voronej, unde două dame se țineau de mine scai și nu m-au lăsat să trec bulevardul central până nu le-am oferit un autograf pe albumul meu fotografic, POEME ÎN IMAGINI! A doua întâmplare a avut loc la Vladivostok, în 2019, după ce am revenit în oraș din satele Volceaneț (raionul Partizanski), Kișiniovka (raionul Lazovski), și de la Moldovanovka (raionul Olghinski), de la o distanță de câteva sute de kilometri, sate fondate de moldovenii rămași în zonă încă de la Războiul Ruso-Japonez (1905) în care au participat ostașii basarabeni mobilizați în armata țaristă, din Basarabia ocupată la 1812 de către Imperiul Rus. (Acolo mai sunt sate locuite de moldoveni, despre care voi scrie în ediția a 3-a a Monografiei etnofotografice ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI, care va avea și-un subtitlu, ROMÂNII DE LA ATLANTIC LA PACIFIC).

Și, iată că luându-mi rămas bun de la taximetrist am intrat să iau masa într-o cafenea cu autoservire și cu bucate chinezești. Am pus pe tavă bucatele care-mi făceau din ochi, o sticlă de bere, și așteptam să-mi vină rândul la casierie să mă achit. La casă stătea un tânăr de până la 40 de ani și cu cât eu înaintam spre el cu atât el holba mai tare ochii săi înguști de asiatic. Era un chinez născut lângă Vladivostok și care vorbea rusa fără accente străine limbii ruse. Înainte de a-mi anunța suma pentru achitare el m-a întrebat dacă m-a recunoscut că sunt Budulai al lui Mihai din filmul cu pricina, film care recent mai fusese demonstrat odată pe canalul TV rusesc din Primorie. Cu greu l-am convins pe chinezul de la casierie că eu nu sunt Budulai, el, însă, rugându-mă să-i permit să facă o fotografie cu mine, cu celularul său, ca să se laude acasă chinezoacei lui că l-a servit cu orez pe Budulai și s-a fotografiat împreună cu el…. Nici eu n-am rămas mai puțin mirat că și chinezilor și chinezoaicelor lor le-a plăcut atât de mult acest film cu Budulai al nostru…

Acum să vă prezint și câteva imagini fotografice de-ale mele în comparație cu cele ale lui Bădița Mihai ca să spuneți dacă rusoaicele din Voronej și chinezul din Vladivostok au avut sau nu dreptate… Totodată vă amintesc că astfel de probleme am avut și cu fostul operator de filme de la Moldova-film și talentatul fotograf, Pavel Balan, pe care nevastă-mea l-a confundat odată cu mine atât de mult, încât atunci când l-a văzut în oraș l-a întrebat: ce faci, bărbate-n Chișinău, parcă ai plecat dis-de-dimineață cu automobilul la București? (când am aflat despre acest caz neverosimil am exclamat: încă bine, măi Femeie, că-n lipsa mea, nu a intrat Balan în dormitor)…

Se pare că nici măcar cu regretatul meu frate, Badea Gheorghe Șoimaru, Nănășelul meu de cununie, trecut la cele veșnice anul trecut, nu semănam atât de mult, precum cu acești doi frați ai mei din fotografiile de mai jos…

Vasile Șoimaru

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: