EXERCIȚIU

de Vasile Dan MARCHIȘ

Mai impulsivă ca oricând
muza mi se bagă în seamă printr-o sumedenie de urzici
parcă dezvoltându-le în ciuda poeziei
și în același timp din umbra urzicilor mă întreabă:
„Ce ți-ai dorit să fii: simplu grădinar, poet-grădinar sau numai poet?
Îți dau un mic răgaz după care să-mi răspunzi!”
Fără să pot da momentan un răspuns
și fără să-mi dau seama că sunt cu mâinile goale
mă apuc încet să curăț grădina de urzici pe când muza a continuat:
„Ce faci acum, îngâni poezia culegând alene urzici?”
Răspund nedumerit:
„Imensitatea ta, așteptam să-mi dai o poruncă în acest sens!”
Pe când mă gândeam că îmi va da o idee să scriu ceva
muza îmi spune:
„Bine, culege toate urzicile dar mai cu suflet…!”
Ce îndemn pe mine din partea muzei de parcă
usturimea provocată de urzici, care mi-a cuprins în întregime mâinile
este unitatea cu care se măsoară metaforele.
Muza vehiculează iar:
„Dacă unii oameni sunt ca aceste urzici, iritanți, vei da înapoi?
Influențat de ei te vei ascunde chiar și de mine?
Dacă șovăiești în fața acestor urzici ce vei face în fața scrisului?
Așa vrei să devii un grădinar/poet desăvârșit?
Dacă virgula credibilă dintre usturimea lumii ca ansamblu și felul cum te îndemn eu
să scrii poezie ar fi porii urticari ai acestor urzici
sau felul cum te fac eu să scrii poezii
înseamnă că doar te joci de-a grădinăritul sau de-a poezia
față de ce amendamente severe vei primi din partea unor oameni!
Acesta este doar un exercițiu
față de amploarea prin care trebuie să implementezi cu lux de amănunte
usturimea lumii în poezie!” 

One Response to EXERCIȚIU

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: