Întrebări despre frumuseţe

Cornel Marginean

de Cornel MĂRGINEAN

Cea mai problematică poziţionare a unui om este cea a punerii întrebării. El nu pune întrebări. Dar nu pentru a sluji modestiei sau a bucuriei ci a fricii lui originare. Ba chiar, este sau decis sau tentat să pună doar întrebări ale căror răspunsuri le cunoaşte. De ce? Din multe motive. Unele sunt sociale, țin de orgoliu și de teama de a nu i se descoperi ignoranţa sau incapacitatea. Aceste secrete sunt bine păzite. ,,Dacă tăceai, filozof rămâneai!” Acest proverb, corect de altfel și aplicabil just, nu a adus prea mult progres. Dar nu acestea sunt motivele principale ci faptul că nimeni nu își doreşte răspunsuri. Cunoaşterea cere întrebări. Cunoaşterea este privirea din vârful muntelui. Întrebarea este drumul greu al urcuşului până acolo. Aparent toți putem pune întrebări, în realitate sunt puțini acei oameni care pot să facă aceasta. Este atât de confortabil să te faci că întrebi, procedând aşa. Şi este uluitor. Merită să fim atenţi şi să ne convingem de asta. O discuţie are loc cu mult prea puţine întrebări şi cu o mulţime de răspunsuri. Acest dezechilibru nu a fost niciodată de bun augur. Şi totuşi nu se schimbă nimic în atitudinea de a crede în instituția întrebării.

Despre frumusețe se cunoaşte puţin din acelaşi motiv. Nu se pun întrebări despre frumuseţe. De ce? Pentru că se preferă uşurinţa directă a răspunsurilor. Nişte răspunsuri care sunt gratuite şi care nu sunt sprijinite de întrebări potrivite şi grele. De fapt nu răspunsurile sunt grele, ci întrebările. Răspunsurile care nu satisfac nişte întrebări, cât mai multe, sunt cele cunoscute şi nu au nici un efect. Câştigul unui dialog constă în numărul de întrebări la care s-a răspuns? Nu este bine dacă se crede așa. Câştigul unui dialog este proporțional cu numărul de întrebări la care nu s-a putut răspunde. Mai degrabă este de susținut o astfel de înțelegere a beneficiilor unui dialog. Acele întrebări pe care le pune în desaga sa când pleacă fiecare dintre participanţi sunt câștigul real al unui dialog. Acest principiu este folosit şi în textele acestei cărți. Texte dedicate înțelegerii frumuseţii în general şi a frumuseţii femeilor în special. Scopul este cel de a transmite cititorului mai multe întrebări posibile despre aceste subiecte decât răspunsuri posibile.

Ce fel de întrebări pot fi puse despre frumuseţe? Este sigur faptul că frumusețea este un mister al naturii și încercarea de a vedea mai de aproape frumusețea cere eforturi considerabile. Rostul frumuseții? Puterea frumuseții? Fabricarea frumuseții? Utilitatea frumuseții? Destinul frumuseții? Izvorul frumuseții? Compoziţia frumuseţii? Plăcerea frumuseții? Nevoia frumuseții? Lista este lungă și se poate continua. Sute de cuvinte ale limbii puse alături de frumusețe devin imediat întrebări de nepătruns. Măcar să înțelegem acest simplu fapt. Ideea de a face o cartografiere a frumuseţii dă loc pentru a face sistematic şi cât mai riguros posibil o descriere într-un amestec analitic de estetică şi filozofie o demontare inversată a frumuseţii, bucată cu bucată, sau componentă cu componentă, pentru a înţelege cu ceva mai mult.

(fragment din cartea Cartografierea frumuseţii, 2020)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: