Gânduri la aniversarea lui Adrian Pop in absentia. Prima după plecarea lui în lumile de dincolo de lumea asta efemeră…

de Gelu DRAGOȘ

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Cu Adrian Pop m-am împrietenit pur şi simplu! Timizi amândoi, ne-am intersectat de mai multe ori, ba la Tabăra de literatură „Archeus” la maestrul Ioan Marchiş acasă în Ocoliş, ba la prezentarea revistei „Vatra chioreană” la el în bătătură, la Copalnic Mănăştur, dar de cele mai multe ori la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, unde muncea cu o pasiune şi devotament cum rar întâlneşti în ziua de azi!

Apoi, după un timp, printr-o prietenă comună, mi-a trimis câteva poezii ca să le public pe blogul meu „Moara lui Gelu”, am citit poemele şi de atunci a crescut şi mai mult în ochii şi sufletul meu. Ne-am întâlnit după aceea la şedinţele celor două cenacluri băimărene conduse de două doamne ale literaturii din Nord – Florica Bud şi Felicia Carmena Băinţan, la Cenaclul sătesc „Petre Dulfu” la Satulung. Cred că eu l-am invitat pentru prima dată la aceste întâlniri de lucru, cert este că l-am prezentat confraţilor, iar după ce am mers la „una mică”, mi-a reproşat (poate că este prea dur termenul) faptul că l-am prezentat ca fiind fratele lui Florin Pop, el dorind să fie cunoscut doar ca poetul Adrian Pop din Copalnic Mănăştur. Era un erudit, puteai să porţi orice discuţie, despre orice subiect, el fiind mereu „pe fază”. Îi plăceau – și avea aptitudini speciale pentru ele – literatura, muzica folk (l-am auzit cântând la chitară) şi publicistică. Între multele pe care mi le-a spus, a făcut observația că viaţa de ziarist este ca cea a unui „acrobat pe o sârmă, la mare înălţime”. Îţi plăcea compania lui fiindcă era un bun ascultător, echilibrat, calm, avea un zâmbet discret aproape permanent şi era mereu elegant la vorbă şi la port.

M-am bucurat când l-am văzut la Lucăceşti, într-o frumoasă zi de duminică, la prezentarea monografiei satului meu „Lucăceşti, file de istorie”, ne-am salutat de la distanţă, dar bucuria a fost reciprocă, martor îmi este prozatorul şi jurnalistul Nicolae Goja.

Ultima oară când ne-am văzut a fost (unde altundeva s-ar fi putut?) la Biblioteca Judeţeană, un loc pe care-l respecta asemeni unui lăcaş de cult – se vedea asta după felul în care călca şi cât de sfios mergea. Cred că se întâmpla la ultima întâlnire cenaclieră de dinainte de sosirea blestematei de „pandemii”, cu restricţiile aferente. După activitatea literară, ne-am dus, un grup de prieteni, la „Max” la un ceai. Era acelaşi Adrian Pop. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut că nu o să-l mai văd vreodată!

Recunoștință, Adrian, pentru tot ceea ce ai făcut și ai dăruit de-a lungul scurtei tale vieți culturii şi comunităţii din Copalnic Mănăştur, Ţării Lăpuşului, Băii Mari şi Maramureşului întreg. Mă alătur durerii şi întristării familiei tale, colegilor şi prietenilor tăi! Ai rămas pentru totdeauna în inimile noastre!

Gelu Dragos_foto_Stefan Selek

Gelu Dragoș

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: