In memoriam: Un bibliotecar pe Câmpiile elizee

de Cornel MĂRGINEAN

Adrian Pop

Adrian Pop
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Despre Vatra Chioreană, cu Adrian Pop

Când am primit mailul, la începutul lui februarie, de la doamna Angela Jucan cu vestea tristă despre plecarea din lume a prietenului nostru Adrian Pop, am avut câteva zile acea percepţie a deşertăciunii întregi, pe care a descris-o, folosind mereu categoricul, regele Solomon în cartea Eclesiastului. Romanii antici erau mai blânzi, privitor la cei duşi, şi credeau în existenţa unor câmpii frumoase în care ajungeau sufletele celor dragi: Câmpiile elizee.

Aşa ne putem închipui şi noi viitorul de vecie al unui bibliotecar, citind la nesfârşit cărţile de pe rafturile acelei câmpii legendare.

Îmi amintesc că, prin anii 2011 sau 2012, i-am dăruit cartea Eseuri despre înţeles pe care mi-a mărturisit că a citit-o de două ori, lucru care m-a impresionat atunci. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că făcuse asta într-o chilie de la mânăstirea Rohia, unde locuia temporar, ocupându-se de biblioteca şi de cărţile mânăstirii. Aşa a ajuns, spre bucuria mea, să fie adăpostit acolo un exemplar al cărţii.

Am avut o corespondenţă pe tema cărţii şi una interesantă despre legătura dintre toponimele „Mureş” şi „Maramureş.” Tot pe atunci mi-a dăruit o revistă în care scrisese, numită Vatra Chioreană.

Mi se pare cel mai potrivit, ca în amintirea sa, să înserez textele a două mailuri schimbate pe tema revistei şi să citim împreună, ascultându-le în mintea noastră, cuvintele şi gândurile lui:

„Dragă Adi,       

Am citit în acest răstimp revista Vatra Chioreană. Este o revistă bine scrisă. Am citit cu interes cea mai mare parte a articolelor. Era vorba într-un articol chiar despre Balta Neagră. Este şi o poză cu locul în care am făcut baie în mai multe veri, care mi-au rămas la suflet. Dar vremea trece. Poate voi reuşi vreodată să ne abatem prin acele locuri extraordinare.

Ce m-a uimit? Legat de revistă!

Nu îmi sună bine exprimarea „chioreană” faţă de rădăcina ,,Chioar”.

Între cele două este o diferenţă nedreaptă, cred. Mie mi-a plăcut mult de când am auzit prima oară cuvântul „Chioar”, care este cu totul special, dar a deriva spre „chioreană” de aici, faţă de „chioreană” este altceva. Te întreb dacă este o derivaţie deja instaurată în limba vorbită din zonă sau este doar ceva legat de revistă?

Ar fi păcat să se amestece „chioarean” cu „chiorean”.

Noi avem pe aici o grămadă de „chioreni” pe care i-am înţeles ca fiind descendenţi ai unui strămoş „chior” dar nu m-am gândit nici o secundă ca fiind de loc aceştia din „Ţara Chioarului”.

Dacă poporul a făcut asta, prin tradiţie, aşa să fie, dar nu cred că este corect şi drept să se dizolve în viteză aşa un cuvânt frumos, într-o nepăsată direcţie a vorbirii.

Să-mi spui, te rog, părerea ta, prietene! Aştept:)

Cu drag, Cornel M.”

*********

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

12 ianuarie 2013

„Bun regăsit, dragă Cornel

Am început cu multă muncă anul acesta, de asta n-am avut vreme să-ţi răspund de îndată, dar mă bucur că avem locuri comune la care să ne raportăm şi, când va fi vreme, să stăm mai îndelung să povestim despre legătura dintre Mureş şi Maramureş. Îs multe ipoteze, iar unele, chiar plauzibile, dar o să avem timp să le povestim pe îndelete.

Mă bucur că ai regăsit locuri faine, citind Vatra chioreană – mi-am adus aminte şi eu cu drag de taberele pe care le făceam, Întrerîuri şi la Balta Neagră acum 20 de ani – baie, pescuit, băteam defileul Lăpuşului în amonte, îs locuri minunate :)!

Referitor la nedumerirea ta faţă de „chioareană” şi nu „chioreană”, aici trebuie să iei în vedere mai multe aspecte lingvistice: substantivul propriu Chioar nu provine de la turcescul kör, care înseamnă chior, ci din maghiarul Kövar, însemnând Cetate de Piatră, dar istoricul cred că l-ai citit deja în Vatra.

Discuţia e mai lungă şi o s-o lămurim când vom sta de vorbă, ideea e că neavând rădăcină comună, schimbarea valorii gramaticale din nume propriu în adjectiv duce la constrângerea diftongului „oa” în „o”, astfel atributul având o formă contrasă.

Sper să ajungeţi curând aici, ar fi tare fain cât mai e zăpadă şi să le povestim toate astea, la gura sobei, la un foc cu lemne!

Vă îmbrăţişez cu drag!

Adi, Maramureş”

Adrian Pop_BM_2013

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: