ZIUA ACADEMIEI ROMÂNE

La 4 aprilie 2000, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise” la Academia Română, prezidiul instituţiei a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată.

Istoria modernă a Academiei Române începe la 1/13 aprilie 1866, când a fost înființată, prin decret al Locotenenţei Domneşti, Societatea Literară Română, care, un an mai târziu, își schimbă denumirea în Societatea Academică Română. Pe data de 30 martie/11 aprilie 1879 este publicată în Monitorul Oficial legea specială prin care Societatea Academică Română își schimbă numele în Academia Română și primește statut de institut naţional, având „de scop cultura limbii şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”.

Realizatori:
Adrian Man – Editor imagine;
Laviniu Ardelean – Fondul Documentar al Academiei Române;
Dir. adj. Daliana Bonaț – Organizator producție;
© 2021 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare.

Acasă

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: