TĂCEREA A PRINS RĂDĂCINI ÎN VEȘNICIA VIEȚII MELE (2)…

de Vasile BELE

Se făcea că eram zidar,
tencuiam iubirile pierdute
într-o mansardă plină
cu umbră de rouă
           și praf de urmă de stele…

Mi te zideam în suflet
           pentru a înveșnici în mine
           clipele fugite pe-un zbor de pescăruș…
Buzele-mi aprinse îți atingeau
umbra, urma și zborul de lacrimă,
dansul și lumina împrăștiată în jur
mi-a fugit clipa de sub picioarele
udate doar de roua
          unor lacrimi de fecioară…

Desculț, îți simțeam respirația
           în fiecare suflare de vânt,
           în fiecare clipă de zidire,       
           în fiecare bob de rouă,
           în fiecare urmă de val,
pe care mă feream să-l calc
pentru a nu tulbura liniștea unei priviri…

Mi te-ai dăruit mireasă de lacrimi,
sub privirea unui răsărit de curcubeu,
lângă macii înfloriți,
ți-am dezvelit pieptul plin cu rouă
și am pictat cu buzele sărutări…

În rest… vorbe pierdute în clipe de dor
           rătăcire de vânt
           și tăcerea dintr-o pictură de lacrimă…
Tăcerea și umbra de mirare
           au prins rădăcini de uitare
           în veșnicia vieții mele…
Mir! Botez! Tăcere!
Iubire cu miros de lavandă…

Chiuzbaia, 20 iunie 2020

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: