MARIUS MIHAI COȘERARIU. CREDINȚĂ. DRAGOSTE. ȚARĂ

(recenzie)

de Vasile BELE

„Tatăl nostru, care ne-ai dat viață
Și ai suflat cu duh sfințit cu har,
Mai dă-ne, Doamne, înc-o dimineață
Și înc-un colț de pâine albă-n dar.

 

Și nu ne pierde, Doamne, în ispită,
Ca să cădem în patimi si păcat,
Îți cerem viață lungă, fericită
Și-un suflet mai curat și mai bogat.

 

Să se-mplinească, Doamne, voia Ta,
Căci Tu ești Sfânt și toate le-mplinești,
În rugăciuni, mereu Te vom purta,
Să ne arăți cărările cerești.

 

Tu ești al nostru Tată, veșnic viu
Și Ție, pururi, slavă-Ți înălțăm,
Că ni L-ai dat pe Singurul Tău Fiu,
Ca de păcate, să ne curățăm.

 

Coboară, Doamne, Raiul pe pământ
Și fă din trupul nostru, Casa Ta,
Căci Tu ești Adevărul din Cuvânt
Și doar prin Tine, noi vom exista.

 

Îți vom aduce, Doamne, închinare,
Iar pentru toate, noi îți mulțumim,
Înlăcrimați, îți cerem azi iertare,
Ca să ne izbăvești de rău. Amin!”,

poezia TATĂL NOSTRU, din volumul CREDINȚĂ. DRAGOSTE. ȚARĂ, cap. 1, Credința, pag. 21-22.

*          *          *          *          *          *          *          *          *          *

Mai întâlnești astfel de oameni. Păstrători de tradiții, promotori culturali de elită, prieteni care inițiază proiecte și programe culturale minunate, oameni curajoși și puternici în același timp. Mi-i dor de Elena Ropotoaie, de prof. Cristina Iuliana Marin, de grupul folk EU CRED, de Ionuț STOIAN, mi-i dor de colegul Marius Mihai COȘERARIU – poet, cantautor, fondator al mai multor asociații de promovare a culturii și tradițiilor milenare.

Mi-i dor și aș vrea să mai fac un popas în Cetatea Neamțului. Mi-i dor de mănăstirile pe care le-am vizitat când am fost pe-aici. Mi-i dor chiar și de mănăstirile pe care nu le-am vizitat, dar am auzit atâtea lucruri frumoase.

Ce să mai… dacă nu era anul (2020), așa cum îl știm… cu atâtea minuni, cu atâtea probleme, cu pandemia asta care ne scoate din ritmul normal… sigur se întâmplau minunății literare, pentru oameni, minte și suflet…

Poeții, scriitorii, oamenii de litere și-au văzut de treburile lor… scriind, scriind și iar scriind.

Marius Mihai COȘERARIU – un om vrednic de tot respectul, de toată lauda pentru cât se implică în fenomenul cultural, atunci când timpul îi permite acest lucru. Face totul din inimă și pentru inimă… din suflet și pentru suflet.

Azi, este „despre tine”, bun prieten și despre volumul CREDINȚĂ. DRAGOSTE. ȚARĂ, pe care l-am primit cu dedicație și iscălitură, în 25 august 2020, apărută la Editura Suflet Transilvan, Brașov, 2018, ISBN 978-606-94613-0-3, pag.168, editor pr. Costin BUTNAR, copertă Adrian GAVRILĂ și o prefață semnată de prof. Cornel DUCULESCU, – DESPRE LIRICA ȘI MELOSUL TRUBADURULUI CU EPOLEȚI – ÎN LOC DE PREFAȚĂ, pag. 5-17.

Volumul este împărțit în trei secțiuni/capitole distincte… CREDINȚA, cuprinde 38 de poeme, pag. 19-72; DRAGOSTE, cuprinde 40 de poeme, pag. 73-118 și ȚARA, cu 23 de poezii, pag. 119-162.

S-a născut la Tupilați, s-a căsătorit la Tașca, întemeind o familie model, cu o soție loială și doi copii minunați, este polițist la Dămuc, a început să cânte de mic la vioară, ulterior îndrăgind și chitara, este cantautor, instructor voluntar al unor grupuri de copii ai școlilor din zona văii Bicazului pe care după ce i-a învățat să cânte la chitară, îi promovează cu succes în nenumărate sanctuare ale folkului românesc, organizator de manifestări artistice și festivaluri de muzică folk, inițiatorul și coordonatorul asociației EU CRED, dar mai presus de toate, sau cel puțin în egală măsură, este un poet consacrat. Sunt repere ale unui om aflat în topul zonei normalității, un caracter ales, un talent probat nu numai la nivel local ci și național, un altruist având o structură umană înzestrată cu cele mai valoroase calități – bunătatea și credința”, pag. 5-6, scrie în prefață, prof. C. Duculescu, făcându-i prietenului-autor, o extraordinară prezentare, scutindu-mă, astfel, pe mine… dar a scrie despre Marius Mihai COȘERARIU, în câteva rânduri, nici că ai putea, iar a-ți lăsa sufletul „pradă”, sincerității, timpul ar trebui oprit în loc, și totuși ai avea impresia că te repeți în slove.

A vorbi despre Marius Mihai COȘERARIU, e o bucurie, mai ales dacă l-ai cunoscut și personal. Chiar și dacă nu l-ai cunoaște, citindu-i volumele (și deja sunt câteva, dar știm că nu atât numărul lor contează, cât valoarea mesajului transmisă prin acestea!), îți faci o părere proprie.

Eu, sunt mai norocos pentru că îl știu de ceva vreme, și chiar am mai scris câteva rânduri/gânduri despre „om și carte”, despre autor și volum. Un veșnic căutător de rimă, un mare șlefuitor de slovă, autorul, recunoaște că AM CĂUTAT,

„… în cântec, o cărare,
Din inimă să plece, pân-la Soare,
Să-mi lumineze dorul călător,
Sfințit cu-atâtea lacrimi, care dor
”, pag. 23,

și așa umblând și căutând, sau căutând tot umblând, viața își are cântecul ei. Și Marius Mihai COȘERARIU, din dragoste pentru tot ce înseamnă viață, oameni, ne oferă o posibilă variantă din CÂNTECUL VIEȚII, pag. 28,

Îngeri și oameni, locuri și fapte,
Gânduri și vise, zâmbete, șoapte,
Raze de Soare, ploaie de lacrimi,
Dragoste oarbă, chinuri și patimi.

 

False speranțe, inimi rănite,
Scâncete-n noapte, vânturi stârnite,
Frunze căzute, flori fără viață,
Fluturi și păsări, ce zboară prin ceață”.

Marius Mihai COȘERARIU este un om religios, credincios, iar dovada vorbelor rostite sunt poemele. Eu am un principiu, al meu, nu știu dacă pot să îl generalizez, dar dacă asta aș face, aș mai rosti următoarele: un om care îl are pe Dumnezeu în inimă, niciodată nu poate fi rău, căci ne stau mărturie pildele biblice, gen: „cine n-are niciun păcat, să arunce cu piatră!”, „dacă ai primit o palmă, întoarce și celălalt obraz”, sau „dacă alții aruncă cu pietre, tu aruncă cu pâine”, și puterea exemplelor poate fi fără sfârșit.

Cât privește persoana și ființă poetului recenzat, credeți-mă, că respectă toate acestea, preferând sfatul prietenesc, domol, curat, sfințit, împotriva vorbelor directe, grele, apăsătoare, care nu știu cât efect pozitiv ar avea asupra celuilalt.

Marius Mihai COȘERARIU este conștient de toate acestea, iar să-mi fie motivul cu temei, amintesc în treacăt doar câteva poeme care dovedesc spiritualitatea poetului: CRUCEA, pag. 32:

Crucea crește ca o floare,
O stropesc sfios cu lacrimi,
Arde-n suflet, ca un Soare
Și mă curăță de patimi
; LUMINA ÎNVIERII, pag. 33:

Se luminează Cerul și Pământul,
Credința și iubirea au învins,
Adevărat, a înviat Cuvantul!,
Lumina Sfântă-n inimi s-a aprins
”; DAC-AI PIERDUT O LUPTĂ, pag. 35:

Să-ți faci o Cruce mare,
Vorbește cu Isus
Și spune-i ce te doare
Și vei ajunge… Sus”.

Singur răspunde întrebări „cum reușește în viață?”, evident în versuri:

Eu mă hrănesc din cânt și poezie,
Găsesc în ele apă, aer, pâine,
Ele-mi aduc speranță, bucurie
Și-mi luminează ziua cea de mâine.

 

Micul dejun îl iau cât mai devreme,
Eu mă hrănesc din cânt și poezie,
Îmi beau cafeaua, recitind poeme,
Dejunul meu e-o amplă simfonie.

 

La prânz, mănânc din vid și fantezie,
Din armonii și râuri de cuvinte,
Eu mă hrănesc din cânt și poezie,
Să merg pe drumul vieții, înainte.

 

Iau cina, înainte de culcare,
Cuvinte dulci, răstorn în farfurie,
Un praf de sunet pun, în loc de sare,
Eu mă hrănesc prin cânt și poezie”,

poemul EU MĂ HRĂNESC DIN CÂNT ȘI POEZIE, pag. 42.

Cu siguranță, noaptea, doarme cu chitara sub cap, pentru a fi trezit dimineața de vise lirice mângâiate de acordurile ei. Destin de pelerin, este călătorul care străbate țara în lung și în lat, ca să perpetueze muzica folk, acel folk al Cenaclului Flacăra care i-a marcat copilăria și adolescența. Abordează însă și alte genuri muzicale cu cântece de o rară frumusețe, răspândindu-le pe scenele marilor festivaluri, dar și în medii restrânse, intime, între prieteni, completat fiind de două doamne profesoare talentate: Cristina Marin și Elena Ropotoaie, membre ale asociației EU CRED”, își continuă prefațatorul cuvântul întru cunoașterea autorului, a cărții și a activității culturale, literare, căci toate merg „mână în mână”, pag. 8.

Eu, am citit fiecare poezie din secțiunea DRAGOSTEA, una mai frumoasă decât alta. Voi trece în fugă, presat fiind inclusiv de timp, care-mi este un „dușman”, însă nu pot trece peste CEA MAI FRUMOASĂ ZI DIN VIAȚA MEA, pag. 77, DRAGOSTEA NU MOARE, pag. 79, ÎȚI DĂRUIESC, pag. 90 sau ÎȚI MULTUMESC, pag. 91, pe care am să o citez;

Îți mulțumesc, că mi-ai aprins lumina,
Că-mi stai la căpătâi și mă veghezi,
Că mi-ai împodobit cu flori, grădina,
Ce-o port mereu în suflet și mă crezi.

 

Îți mulțumesc, că-mi ești mereu aproape,
Că știi să-mi vindeci rănile, ce dor,
Că mă atingi cu buzele pe pleoape
Și mă hrănești cu forță, să nu mor.

 

Îți mulțumesc pentru iubirea ta,
Ce mi-o arăți în fiecare zi,
Iar eu, la rându-mi, îți voi arăta,
De dragul tău, din moarte m-oi trezi.

 

Eu, pentru toate astea-ți mulțumesc
Și-ți voi fi pururi recunoscător.
Doar pentru tine, astăzi mai trăiesc,
De dorul tău, mereu îmi va fi dor
.

Și poezia merge mai departe… la inima. Te pătrunde. Te răscolește. Te îndeamnă la meditație. Te ajută să te naști a doua oară. Acesta este Marius Mihai COȘERARIU… și prin el, asta este poezia ce ne-o dăruie ca o mărturisire de credință. Iubirea nu va muri niciodată. Dimpotrivă. Semințele ei vor rodi mereu… doar dacă rădăcina îi este udată cu sinceritate, cu zâmbet și cu credință.

Fiecare poezie este o poveste, și fiecare poveste este o legendă.

Sigur, după ce vei termina de citit volumul, vei avea o clipă de meditație și vei dori să afli și un răspuns obiectiv la ceea ce ești tu? La cine ești tu în raport cu cei din jur. Ai în volum chiar și REȚETA FERICIRII, pag. 107:

E-atât de simplu să fii fericit!
Nu trebuie decât să îți dorești,
S-alungi din suflet fiara, să iubești,
Să râzi, să fii mai bun, să fii smerit.

 

Nu-ți trebuie decât un strop de Cer,
Să bei din el când îți va fi prea greu
Și să vorbești mereu cu Dumnezeu,
Căci traiul pe pământ e efemer”.

Vreau ca finalul să-i aparțină autorului, prin vocea poeziilor lui. Ce poate fi mai frumos pentru un iubitor de neam și țară, pentru un artist, decât să nu aibă opreliști, cum au fost în anul de tristă amintire, 2020. Cert este un lucru… toți am suferit de dor, din lipsă de programe și fără proiecte literare, culturale, artistice, clar!, din cauza COVID-19….

E timpul să refacem iarăși gașca,
Să ne-mbrăcăm în haine de artiști.

(…)

Vom alunga din inimi orice rău
Și vom clădi spre suflet, alte punți.
Vom declara, prin cântecele noastre,
Că dragostea e țelul nostru sfânt,
Zbura-vom către zările albastre
Și vom aduce Raiul pe pământ.

(…)

Ne vom scălda în râuri de emoții
Și vom aprinde torțe de iubire,
Ne vom cinsti și-om închina cu toții,
Un vin, pentru a noastră regăsire.
Hai să cântăm și să uităm necazul,
Să facem legământ cu Dumnezeu,
S-audă Tașca, Neamțul și Bicazul:
Așa ne fie, când ne-o fi mai greu!
,

din BINE-AȚI VENIT LA TAȘCA, pag. 126-127. Amin! Doamne ajută să fie bine!

Haideți să rostim, împreună, o RUGĂCIUNE PENTRU ȚARĂ, pag. 151-152, ridicând privirea către cer, împreunându-ne mâinile în semn de pioasă rugăciune, să credem că vremurile ce vor veni vor fi mai bune și că ne aparțin, să nu ne fie frică sau teamă de a lua Sfânta Împărtășanie, căci Dumnezeu este totul, uniți într-un glas și gând, să zicem:

Te rog pe Tine, Doamne, auzi cum plâng Carpații,
Cum lacrimile-i triste se varsă-n Prutul rece.
Îndură-Te, Stăpâne șî mântuiește frații,
Iar granița nedreaptă și tulbure, să sece.

 

Ascultă glasul mării, ce-și jeluie copiii,
Bugeacul, Bucovina și fiica Basarabă
Și mama care-și plânge și morții, dar și viii,
Răpuși de chinuri grele, vânduți la o tarabă.

 

E dreptul nostru sacru de veacuri, tutelar,
Dar am privit cu frică și jind spre Răsărit,
Căci au mușcat dușmanii cu poftă, din hotar,
Ne-au profanat morminte, eroi ne-au pângărit.

(…)

Și dă-ne, Doamne, forță, curaj și-nțelepciune,
Să ne unim cu frații, plecați în pribegie,
Avem același sânge, suntem o națiune,
Vrem să trăim acasă, în pace pe vecie.

 

Ascultă, Doamne, ruga, ce-n vânt se risipește
Si Sfânta Liturghie, care sfințește slova.
Apleacă-Te, Părinte și peste Prut privește,
S-auzi cum plânge doina română în Moldova.

 

Ascultă, Doamne Sfinte, pădurea seculară
Și Dunărea și Tisa si Nistrul plin de sânge.
Salvează România și n-o lăsa să moară,
Căci Dacia trăiește, nicicând nu se va stinge
. AMIN!

Chiuzbaia, 5 ianuarie 2021 (V.B.)

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: