Pamfil Bilţiu – Ion Stan Pătraş şi zestrea sa artistică

de Gelu DRAGOȘ

O carte de colecţie, o carte reprezentativă pentru Maramureş, ne propune neobositul etnolog Pamfil Bilţiu şi colaboratoarea şi consoarta lui, Maria Bilţiu. Apărută în condiţii grafice deosebite, ea se numeşte „Ioan Stan Pătraş şi zestrea sa artistică”, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, editura „Cetatea Romei”, director dr. Nicoară Mihali (carte-simbol, tocmai bună pentru a putea fi oferită turiştilor care ne trec pragul).

Demersul domnului Pamfil Bilţiu este salutar fiindcă Maramureşul, dacă se identifică cu ceva, se identifică cu porţile maramureşene, bisericile de lemn, folclorul de pe Iza şi Mara şi în mod excepţional cu „Cimitirul vesel” din Săpânţa.

Din Cuvântul de început, numit „Argument” aflăm că: „Lucrarea noastră îşi propune să umple un gol resimţit de multă vreme. Prin ea ne propunem să analizăm şi să tratăm opera meşterului Ioan Stan Pătraş sub toate aspectele ei, pentru a o putea astfel pune în legitimile ei drepturi şi a o aprecia la justa ei valoare, asta şi ca o replică la nu mai puţinele consideraţii eronate şi exagerate, emise în legătură cu ea, cu toate că cercetările noastre sunt îngreunate de dispariţia multor obiective din zestrea sa artistică, odată cu trecerea vremii. Ne gândim la numărul mare de cruci care s-au distrus, la fosta poartă a CAP-ului, cea de la şcoală, precum şi la alte lucrări.”

Munca autorului nu a fost uşoară, s-a desfăşurat în timp şi spaţiu, adică în mai mulţi ani şi cu multă trudă, iar autorul a avut nevoie de colaboratori inimoşi şi pasionaţi pentru desăvârşirea operei. Pamfil Bilţiu îi aminteşte aici pe: Maria Pop – bibliotecara din Săpânţa, Dumitru Pop Tincu – urmaşul meşterului şi custode al Casei Muzeu Ion Stan Pătraş, Maria Stan – fiica meşterului, Irina Pop Todiuţ, Vasile Stan Colţun, Toader Turda Sepe, Stan Gheorghe – ucenicii lui Stan Pătraş, fotografii Mihai Ciurcaş şi Alexandru Ilea, dr. Nicoară Mihali – editor şi colaborator.

Volumul începe cu prezentarea localităţii Săpânţa şi are titlul „Săpânţa – vatra de baştină a lui Ion Stan Pătraş”. Aflăm că relieful comunei este muntos, dar dispune şi de o fâşie îngustă de câmpie, numită Lunca Tisei. În acest capitol autorul realizează o amănunţită istorie a localităţii, din punct de vedere al portului popular, al populaţiei şi ocupaţiile săpânţenilor, o mini-monografie.

Capitolul următor, numit „Ion Stan Pătraş – rapsod al lemnului. Etapele vieţii şi ale creaţiei” se referă la personalitatea vestitului meşter. Acesta s-a născut la 26 iunie 1908, la Săpânţa, dintr-o veche familie de ţărani, fiind fiul lui Mihai Stan şi al Măriei, născută Turda. Sunt prezentate date exacte despre anii de început ai lucrului cu lemnul şi despre geneza Cimitirului Vesel. Interesant este faptul că a participat la cel de-al doilea război mondial, dar s-a întors teafăr şi a început să lucreze din nou, iar o operă naivă de-a lui a fost premiată de ministrul finanţelor de atunci Aurel Vijoli cu suma de 80 mii lei. În 1923, la 25 de ani se căsătoreşte cu Ileana Turda, aceasta fiind cu un an mai mare decât meşterul. Din această căsătorie au rezultat două fete.

Primele cruci a început să le cioplească în 1934, deşi data este controversată, unele izvoare ducând la anul 1926.

Cartea continuă cu „Verşul funebru al lui Ion Stan Pătraş”, din care spicuim:

„Eu de copil greu am tras,/ orfan de tată am rămas.// De la patrusprece ani/ Trebuia să-mi câştig bani,/ Şi am lucrat la pădure/ Cu ţapin şi cu săcure./ Şi cinci ani am cătunit,/ Greutăţi mari m-au lovit,/ Un an în război am tras,/ Petrecut-am greu năcaz./ De pe-acolo am venit,/ Lui Dumnezeu am mulţumit,/ Că am scăpat cu viaţă/ Şi am venit iar acasă./ De lucru m-am apucat/ Şi să fiu plăcut la sat.”

Capitolul următor, numit „Lucrările din tinereţe ale lui Ion Stan Pătraş” ne prezintă cruci, porţi, alte lucrări de tâmplărie precum piese de mobilier (laviţele şi lădoaiele) confecţionate de meşter. Ioan Stan Pătraş avea o preferinţă pentru culoarea albastru şi multe cutii de ceasuri, bufete, blidare, le împiestrea cu această culoare.

Din următorul capitol „Crucile lui Ion Stan Pătraş” aflăm că meşterul „a învăţat meseria mai mult de unul singur, singur a pătruns în tainele ei, mai furând câte ceva de la meşterii cu care a venit în contact.” Aflăm de asemenea că este dificil de stabilit cu exactitate anul în care meşterul a adăugat crucilor sale ce-a de-a treia dimensiune: poezia-epitaf. Tot în acest capitol Pamfil Bilţiu ne introduce în tipologia şi tipurile de cruci confecţionate de meşter.

Următorul capitol „Ornamentica crucilor funerare ale lui Ion Stan Pătraş” face referire la iscusinţa şi modul cum a folosit combinaţiile de motive, care dau monumentelor sale valenţe artistice. Exemplifică cu: laleaua, fluturele, frunza, îngerul, serafimul şi alte elemente cosmogonice.

Urmează „Cromatica crucilor lui Ion Stan Pătraş”. Meşterul utiliza mult albastrul puternic, dar folosea şi albul, roşul de diverse nuanţe, galbenul şi verdele.

Cel mai cuprinzător capitol se intitulează „Epitafurile lui Ion Stan Pătraş sau cronica în versuri a satului”. Este vorba de poeziile-epitaf care apar pe cruci şi sunt o radiografie a vieţii celui decedat. În fiecare monolog descoperim o formulă prin care ni se indică cine este înmormântat, nume, prenume şi poreclă, pentru a fi denominalizat. Formula finală este menită a biciui moartea sau a lăsa sfaturi celor rămaşi.

„Hăi Ileană, soră dragă,/ Te-ai gândit de bună seamă/ Şi de-al tău frate drag/ Că mi-ai pus cruce la cap/ Şi pe Toader şogoru/ Să-l trăiască mult Domnu!”

Capitolul „Porţile lui Ion Stan Pătraş şi statutul lor cu valoare de unicat” se referă la porţile sculptate de meşter, acestea respectând structura clasică a porţilor maramureşene: trei stâlpi, două aripi, având portiţă, fundătură şi acoperiş în patru ape (clop).

Capitolul următor „Troiţele – un capitol reprezentativ al operei meşterului” se referă la crucile de lemn realizate de meşter. Troiţele lui au formă de arc de cerc, pe care îl întânim pe crucile mortuare şi troiţele de la răspântii şi hotar. Sunt decorate cu motivele crucii, lalelei şi rozetei din tablă vopsită. Marginea acoperişului este decorată cu buline albe, cu punct negru şi linii oblice, colorate în roşu, alb şi gri. A realizat mai multe troiţe sub inscripţia: „Înălţarea Domnului Iisus la cer”, „Răstignirea lui Iisus”, „Învierea Domnului Iisus din mormânt”. Troiţele având înălţimi de trei metri, pe lângă funcţia religioasă şi escatologică îndeplineşte şi una de Monument al eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale.

„Casa – muzeu Ion Stan Pătraş” se referă la casa meşterului, compusă din trei încăperi: tindă, o cameră la stradă şi una situată spre grădină, la prispa cu stâlpi şi arcade, la acoperişul în două ape acoperit cu ţiglă. Casa datează din 1951, aşa cum se poate citi pe inscripţia traforată la faţada de la drum şi este în grija Muzeului Maramureşului.

Vine rândul capitolului „Opera lui Ion Stan Pătraş în receptarea contemporanilor” şi avem o seamă de articole, observaţii, studii din partea specialiştilor, gazetarilor, scriitorilor, fotografilor care au vizitat Cimitirul Vesel din Săpânţa: Ion Iuga, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu, Bruno Mazzoni, Radu Bogdan, Simion Pop, Ion Chindriş, Boris Zderciuc, Ion Vlăduţiu, Vasile Savonea, Geta Brătescu, Roxana Mihalcea, Vasile Stan Colţun, Gheorghe Aldea, Mircea Zaciu, Gheorghe Pârja, Ion Roşu, Francisc Nistor, Vasile Radu Ghenceanu, Lucian Valeriu Lefter ş.a.

Mai sunt câteva capitole: „Cimitirul vesel – tradiţie şi inovaţie”, „Meşteri – foşti ucenici care au continuat opera artistului Ion Stan Pătraş”, „Cimitirul vesel – sursă de inspiraţie literară şi muzicală”.

Foarte valoroasă, prin munca sisifică dusă este „Antologie de epitafuri de pe crucile lui Ion Stan Pătraş”, unde sunt scrise şi culese 80 de epitafuri. M-am oprit pentru dumneavoastră la unul singur: „Sub această cruce grea/ Zace biată soacră-mea/ Tri zile de mai trăia/ Zăceam eu şi citea ea/ Voi care treceţi pe-aici/ Încercaţi să n-o treziţi/ Că acasă dacă vine/ Iară-i cu gura pe mine/ Da aşa eu m-oi purta/ Că-napoi n-a înturna/ Cei care citiţi aici/ Ca mine să nu păţiţi/ Soacră bună vă găsiţi/ Cu ea bine să trăiți. A trăit 82 de ani, Mr. 1969”.

Volumul semnat de Pamfil Bilţiu beneficiază, aşa cum trebuie la acest gen de carte, de glosar, de note şi bibliografie şi un sumar scris în limba engleză, ceea ce îi dă o şi mai mare valoare.

Despre fondatorul Cimitirului vesel, Radu Bogdan scrie: „Spiritul său de observaţie e selectiv iar darul său de sinteză e câteodată uluitor. În simplitatea expresiei, în laconismul ei, se ascund adesea o nebănuită putere de sugestie şi un dar puţin obişnuit de sesizare a esenţialului. Simţul compoziţiei, al echilibrului formelor, maselor şi volumelor, precum şi simţul aroniilor cromatice sunt calităţi de bază ale artistului. Putem recunoaşte un spirit de sine stătător, original în factură şi idei, capabil nu numai să perpetueze tradiţia, dar şi s-o îmbogăţească.”

În final, apreciem munca titanică a celui pe care am avut îndrăzneala să-l numesc în 1990 „Alecu Russo de Maramureş” pentru pasiunea şi profesionalismul de care dă dovadă şi luptă cu armele folcloristului să nu se piardă ceea ce este definitoriu pentru Maramureş şi istoria lui. Fără „lada de zestre” a maestrului Pamfil Bilţiu, Maramureşul ar fi mai sărac, motiv pentru care mă înclin şi îi mulţumesc pentru drumurile şi nopţile nedormite în a face Maramureşul său drag perpetuu.

Gelu Dragoș