ADRIANA TOMONI. MAGNOLIA VRĂJITĂ

(recenzie)

de Vasile BELE


 Sunt o celebră necunoscută,
trecătoare prin Valea Plângerii.
Născută de ziua Sfântului Andrei,
într-un loc ce-mi e icoană,
botezată cu-n nume ce poartă-n el o Ană,
urc spre casă, cu gleznele sângerându-mi,
prin grohotișuri și spinii vieții.
Cules-am maci arzând
și-am simțit lacrimile ploilor pe obraji,
am urcat și-am coborât,
mereu cu privirea spre cer.
Am fost pusă pe podiumuri lumești,
ce fi-vor dărâmate de eternitate
și-am fost biciuită alteori,
cu bicele cuvintelor.
Averile fără de bani le port în sipet prețios
și le voi trece și dincolo de Styx.
Pântecele mi-a purtat viață
și pomul vieții a înflorit lăstare
”…

este o frumoasă prezentare ce și-o face poeta ADRIANA TOMONI, în volumul de versuri MAGNOLIA VRĂJITĂ, apărut la Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2019, ISBN 978-606-037-016-1, pag. 118, ediția a II-a, cu o prefață de Robert Novac.

Am început colaborarea anul pandemiei, 2020, când dădusem de veste despre un nou proiect literar, la ora aceasta finalizat în totalitate, cu un LAUDATIO. Este vorba despre un volum de ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPRESTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, proiect literar de amploare, coordonat de poetul popular NELU DANCI, prof. de învățământ primar GELU DRAGOȘ și subsemnatul-susnumit, VASILE BELE. Așa am devenit prieteni, căci literatura și poezia adună, nu dezbină.

Volumul se deschide cu o dedicație, „… iubirii dintre oameni”. Ce frumos! Poeta ADRIANA TOMONI, omul ADRIANA TOMONI, privește mai profund, gândindu-se la iubirea dintre oameni, iubirea aproapelui, nu pizmuirea sau distrugerea, sau înșelarea lui. Dedicația în sine este un citat din Corinteni – 1 Corinteni 13: 4-7: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul”. Minunat!

Prefațatorul Robert Novac, în cuvântul său, denumit SUB VRAJA MAGNOLIEI ÎNFLORITE, (pag. 7-8), notează: „Sentimentul cu care pleci citind această carte este că lucrurile simple ale vieții au valoare. Există un Dumnezeu al acestor lucruri simple, care face mugurii să pocnească și magnoliile să se deschidă pentru cei care descoperă arcanele dragostei. Un Dumnezeu care umple cu cerneală și călimările poeților care scriu ca să se întregească pe sine, înainte să se dăruiască altora”, pag. 7.

Simt că între „magnolie” și „vrajă” trebuie să existe un corespondent, o legătură, fie ea chiar și morală, sentimentală, retorică, pentru că nimic nu e întâmplător… Revin la semnificația sau simbolul florii de magnolie și aflu că ar avea originea, ba în Carolina (SUA), ba că ar fi fost descoperită de un cercetător-botanist, francez, pe insula Martinica, și poartă numele celui care a descoperit-o, Pierre Magnol. Aici, i se spunea „talauma”.

În unele popoare, în anumite culturi, se credea despre magnolie, că ar avea puterea de a lua mințile oamenilor. Găsită sub diferite culori – alb, roz, mov, violet – aceste semnificații diferă de la o comunitate la alta, de la un popor la altul, de la o cultură la alta.

Iată de exemplu, în cultura chineză, se zice că această floare reprezintă simbolul frumuseții feminine, a gingășiei feminine. Dacă ne gândim la simbolul culorilor, albul reprezintă puritatea, noblețea, demnitatea, frumusețea, bucuria, simbol care se transmite și acestei flori. Alții văzând cât este de măreață și frumoasă, în toată splendoarea ei, i-au asociat aceste simboluri – măreție, frumusețe, naturalețe, chiar și pentru mirosul ei extraordinar.

În cultura japoneză, această floare este utilizată și ca ornament și în industria medicală. Fiind atât de frumoasă, de impunătoare, de admirată, există chiar și unele superstiții legate de floarea de magnolie – crezându-se că dacă dormi și ai sub pernă o floare de magnolie, vei visa cine este viitorul soț. Aș continua în această idee, asemănând magnolia cu floarea de busuioc, din cultura noastră, despre care se crede că dacă îl pui sub pernă, în anumite zile/sărbători creștine visezi cu cine te vei căsători.

Și încă o ultimă referință, (de ținut minte!) – se crede că această floare este simbolul unei vieți îndelungate, simbolul dragostei și iubirii sincere față de natură, al perseverenței, al feminității, Yin – latura feminină a vieții.

Pesemne, magnolia vrăjită,
De zvonul mesajului șoptit,
S-a deșteptat din somn grăbită
Și pentru noi a înflorit
, din poezia ÎȚI AMINTEȘTI, pag.9.

O poezie cu și despre viață. O poezie concentrată puternic în substanța lirismului autentic. Uneori o „poezie-visare”, alteori „poezie-amintire”. Ce să ÎȚI AMINTEȘTI? Doar tu și eu știm.

*********

Îți amintești femeia? Doar luna ne știa secretul…

Care femeie? „… cea luată din coasta întâiului Om

și plăsmuită pentru ca El,
bărbatul,
să nu cunoască gustul amar al singurătății,
ai fost numită Femeie.
Fost-ai binecuvântată să porți
chipul bărbatului drag în pântec
de lumină,
oglindindu-se în chipul tău
”, din FEMEIA, pag. 11.

Poemul PENTRU TINE, pag. 12-13, este o continuă zbatere, o luptă ce trebuie dusă, continuată chiar dacă tot „chip de lut” rămâi, dar nu orice fel de „chip de lut”, ci unul care mai are „un strop dumnezeiesc”, iar singurul sfat ce ți-l pot da este să „îți umpli sufletul de bucurie!”, căci „trepte spre cer, sub pași ți se zidesc”.

Cum poți fi un „chip de lut”, când ai raiul la picioare? Întreb și eu! Când ai „țesute raze prelinse din slăvi” și ți se deschid ferestre de lumină, pentru a vedea rostul, când ai în fața ochilor „covorul vioriu de toporași”, ninși, când „un roi de ghiocei se clatină suavi”, când „mestecenii își argintează ramul”, „surâsul soarelui învinge neguri”, când

mierlele se-ntrec în concerte,
Șuvoi de cântece regale,
Cu triluri sopranice, măiestre,
Trimit spre ceruri osanale”…

cu toată splendoarea oferită de primăvara unei dimineți, de albul fulgilor căzuți, în „extra-anotimpul” iernii… dacă nu „profiți” de aceste magnifice frumuseți… atunci chiar ești „chip de lut”… sau ești vrăjit, în adevăratul sens al cuvântului.

Amintirile sunt vii. Nu pot fi uitate. Așa cum nu poate fi uitată „imaginea” unei întâlniri… poate chiar imaginea primei întâlniri:

stăteai drept, înalt,
coloană fără de sfârșit,

(…)

Mi-ai întins mâinile a dăruire

(…)

Mi-ai deschis larg porțile,
să respir din visul tău,

(…)

Ascultam împreună șoaptele universului,

(…)

Închiși unul în altul cu voie,
cu peceți de lumină,
vedem frumosul vieții,

(…)

Cernem mereu și cântărim, în vii trăiri,

(…)

simțim măreția,
bogăția sensurilor ascunse în miez,
în sânul înaltelor profunzimi,
culegând flori de colț
”,

vrăjiți de atâta frumusețe ce ne înconjoară, devenim pătimași, parcă suntem vrăjiți întru iubirea unuia pentru celălalt, „ne lăsăm îmbrățișați necuprinsului UNU”.

Și parcă simt un fir… o legătură între frumusețea florii de magnolie și vrajă. Merg pe filon, să văd am sau nu dreptate, apropo de MAGNOLIA VRĂJITĂ…

Sunt orbul ce nu zărește lumina,
Lumina e-n mine, eu știu,
Dezleagă-mă, Doamne, de vina,
De-a nu te recunoaște, deși-s viu
,

zice poeta în UN ÎNGER MĂ ȚINE DE MÂNĂ, pag. 17… „sunt orb”, pentru că sunt vrăjit.

Simt că pot, simt că aș vrea dar ceva mă ține – iar apare ideea „nu pot să fac nimic, dintr-o singură pricină”… singura soluție este rugăciunea către Dumnezeu, „dezleagă-mă, Doamne”, de această vină, de acest păcat, de această vrajă, pentru a fi eu cel care Te văd – deși nu ești lângă mine, Te aud – deși nu-mi vorbești… dezleagă-mă de vrajă.

ÎNVAȚĂ-MĂ FRUMOSUL VIEȚII, pag. 18, este o lecție de viață, de iubire… așa ar trebui să fie fiecare zi din viața unui om cinstit, corect, cu frică de Dumnezeu, o viață normală, parcă vrea să ne spună, autoarea, prin vocea sensibilității acestei poezii, „luați seama, dragii mei copii”, luați aminte.

Tot ce contează în viață este sinceritatea, dragostea curată, sensibilitatea de a privi și găsi în orice lucru simplu, puritate, măreție și frumusețe. Cine le are pe acestea? Floarea de magnolie!

Mereu ne vom ține de mână,
Mulțumind că ne-am găsit,
Viața-i frumoasă-mpreună,
Cu dăruire, scrie-vom un mit.

 

Plâng cu lacrimile tale
Și râd cu râsul tău,
Sunt ploaie și soare,
Deodată cu tine, mereu.

 

Învață-mă frumosul vieții
Și lasă-mă să-ți fiu aripă,
Suntem în zorii dimineții,
Drumuri noi, în talpă se-nfiripă
”, pag. 18.

Tabloul liric este unul de excepție… să înțelegi plânsul celuilalt, să zâmbești și să fii fericit, când lumea zâmbește lângă tine… nu este un lucru prea obișnuit, nu se prea poartă… dar toate au același numitor – sensibilitate deosebită, puterea de a ierta pentru a fi iertat… acestea sunt în fapt temelia unei vieți frumoase, la care mulți tânjesc sau aspiră și prea puțini ajung să o trăiască.

De asta s-au născut poeții, precum Adriana TOMONI – cea cu har și dar… ei urmează calea adevărului în scrisul lor… poate unii scriu cum ar vrea să le fie viața, cum ar vrea să fie iubiți și să iubească, poate alții scriu cum le este viața… sunt două lucruri total diferite… despre cum îmi este sau cum aș vrea să îmi fie viața, și așa foarte repede trecătoare… și din acest motiv recomand citirea acestui volum. Interesantă legătura între frumusețe (mă refer la frumusețea magnoliei) și vrajă – una care „se leagă”, una care merge mâna în mână.

Chiar îmi face o deosebită plăcere lecturarea acestui volum – „născut” din frumusețe, din sinceritate, din puritate, din miresme și arome de fericire.

Vă mulțumesc din suflet pentru acest cadou. Fără să ne fi văzut vreodată, dar citindu-vă prin sufletul volumului, cred și sunt convins că sunteți un om minunat, excepțional. Mulțumesc pentru colaborarea dintre noi, în plan literar, și vă doresc multă sănătate… de fapt am eu o vorbă care-mi prea place și o folosesc ori de câte ori fac urări – ce-mi doresc mie, vă doresc și Dumneavoastră.

Poate drumurile noastre au undeva, cândva o intersecție rândulită… Desigur, cred că vor veni și alte realizări literare… dar întâi să vină liniștea, sănătatea și pacea… mă despart de Dumneavoastră cu o infinită bucurie… bucuria întâlnirii, deși… nu-i sigur că nu voi reveni și cu alte impresii… despre Ahile, Cronos, Persefona, Orfeu, Hesse… despre visul sau visele poetei… despre mierle, pescăruș, mare, valuri, nisip… despre dor, iubire, curcubeu, rouă, lumină, lacrimi… toate acestea fac parte din minunatul univers al tabloului liric. Felicit autoarea! Vorba poetei „fie ca magnolia să înflorească pentru toți cititorii acestei cărți!”. Doamne ajută…

Chiuzbaia, 6 ianuarie 2021, (V.B.)

Vasile Bele

Vasile Bele

Mi-e dor

de Adriana TOMONI

(… domnului Bele Vasile)

 Mi-e dor, mi-i-atât de dor de-o strângere de mână,
De-un „Bună ziua!” spus la trecători
Și parcă ziua aceea se amână,
Mi-e dor în prag să am colindători.

 

Mi-e dor de drum bătut către vecini,
De mese rotunde la care se închină,
De poduri cu flori și oameni senini,
S-avem pe chipuri irizări de lumină.

 

Să nu ne-ngrădim cu ziduri de cetate,
Mâini să ne întindem din iubire,
Aripi să deschidem larg spre libertate,
C-așa ne este scris în fire.

 

Când ieșim din biserică s-aud:
„Dumnezeu să-ți ierte păcatele!”
Și să-mi răspunzi: „Să fii iertat!”,
Să împărțim cu toții bucatele.

 

Aș vrea să sădim împreună un pom,
La umbra căruia să stea nepoții,
Să nu uităm nicicând ce-nseamnă Om,
Îmbrățișați mereu, să fim ca frații.

 

Și doar o vorb-aș vrea să vă mai spun,
Vă rog să mă-nvățați să fiu Om Bun!
PS acum este necesar,
Că am primit o vorbă bună-n dar
Și simt că nu suntem pierduți,
Când vorbe bune poți s-asculți.

 

Cu prietenie, Adriana Tomoni
07 ianuarie 2021

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: