Să nu striveşti clipa!

de Irina Lucia MIHALCA

În stele suntem noi, în lumina veşnică
ce închide două suflete în aceeaşi crisalidă.

Pe tine te cheamă inima mea,
de-atâta aşteptare iarba a crescut de-o palmă!
Vin din inima ta, din fundaţia creată,
din lacrima câmpului – rubine presărate-n flori.

Ca nopţile de altădată vei veni
să-mi aprinzi stelele stinse de singurătăţi!
Realitatea e acolo unde eşti cu gândul, stelele
cunosc drumul, iar luna-l urmează,
trebuie să fii în visul cuiva pentru a-l visa.

Lumina ne veghează până ne descifrăm mesajul
şi ne-mplinim menirea! … Ai să ţi-o aminteşti
după numele rostit cândva! Numele – tunelul din
labirintul iubirii prin care iubita poate să fugă
înainte ca iubitul să-şi dea seama
de absenţa ei într-un vis, care-i mai mult decât un vis.

Să nu striveşti clipa! … Nisipul scurs printre degete,
salonul plin de umbre, palide chipuri, secunda fugară,
urmele timpului tulburat de bucurii scufundate în dureri,
Acesta-i sensul vieţii – ecoul creaţiei în tot ce-i trecător!

Sunt stări care nu se pot repeta de două ori,
este ca şi perfecţiunea, pornite şi din greşeală sunt perfecte.
Într-un râu nu putem intra de două ori,
chiar dacă intrăm în apa din acelaşi loc va fi, totuşi, alta.

Pictând cerul cu stele numai noaptea va şti
de ce nu-şi arată cerurile, căci în adâncuri sunt poveştile.
În acea clipă, dincolo de cuvinte, un strop ai privit
prin vălul zeiţei Isis ce-acoperă bolta lumii.

Totul se-aşează în armonia
de dincolo de geneză, de dincolo de nimic!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: