Memoria culorilor noastre

de Irina Lucia MIHALCA

~ Tutu iasti un yisu ţi chiari tu hâryi,
unâ cumatâ ditu chiro,
şi bana, şi omlu, şi tutu! Tuti’su sicundi! ~*

Soarele este în creştere, cu cerul pur şi largul mării,
cu valurile de smarald şi ritmurile lor,
când aburii delicaţi se ridică peste ape,
expresia unor emoţii reflectorizante,
activând, într-un ocean,
fiecare picătură de sentiment.
Acolo iarna se termină. Suav portativ,
sub pătura de frunze noi
începe primăvara,
totul sub picioarele tale
este în creştere,
te poartă-n înălţimi.

Priveşti cărările făcute cândva, în pădure,
acolo unde ne plimbam
şi te gândeşti
la mine, lângă tine,
într-o îmbrăţişare pasională.
Rubinul buzelor încântă plinătatea,
setea ne creşte delirant,
respirându-ne,
culoare ce curge
pe luciul lor
fără a putea opri clipele,
nectarul lor
zdrobit în gura ta
şi toată această muzică,
o comandă la haos prinde rădăcini.

Poţi recunoaşte lacrima iubirii?
Scrisă cu litere de aur,
emoţia izvorâtă din adâncuri
nu poate fi împăturită,
nu poate fi uitată, nici stinsă,
în tine un foc aprins se repetă!
Ah, dragostea mea! Ah, dragostea mea!

Pătrunzi în interiorul trăirilor criptice,
mai simţi, încă, gustul sângelui viu al buzelor
şi, inevitabil, ai memoria culorii lor.
Nu ştii din ce motive ţi-ai dorit
să-mi aduci ceva din tine
din care viaţa, prin noi, să-nflorească!

O linie înainte de a începe totul,
orice poartă are un cer,
umbra unde trupurile noastre
au zâmbit la toate,
verdeaţa abandonată, dezbrăcată
ca însăşi mama-natură.

Paralizaţi de simţiri până la transpiraţie,
fiorii dragostei ne hrănesc foamea,
abandonându-ne, fără restricţii,
fluxului ei cromatic
– un zbucium, o furtună, trăiri
până se-armonizează,
iar, în final,
lumina şi pacea interioară.
Ah, dragostea mea! Ah, dragostea mea!

Atinsă de tine spaţiile se-nchid,
marele val ne inundă câmpiile, luminându-le,
încarcerată de braţele tale
dorinţa simultană
de a rămâne
cu ceva în trup,
împlinind clipa,
gândurile
ni s-au unit,
simţirile s-au căutat.

Nu ştii dacă a fost nebunie
sau, poate,
realitatea pură
e ceva
ce noi pământenii,
încă, nu avem
puterea să percepem!

________________

* Totu-i un vis ce dispare în zori,
o fâşie din timp,
şi viaţa, şi omul, şi totul!

(traducere din armână)