VIDA GHEZA – ilustrul sculptor al Maramureșului

41 de ani de la trecerea în eternitate

Vida Gheza
(28 febr. 1913 – 11 mai 1980)

de Marius PORUMB

Maramureșul, cel mai nordic ținut al României, ocupă un loc de primă importanță în contextul istoriei, culturii și artei românești; este vatră de străveche istorie, cultură și limbă românească. Patrimoniul cultural și monumental al Maramureșului este de o varietate și o bogăție deosebite, străvechea arhitectură de lemn de aici fiind de o mare originalitate, atingând adesea performanțe artistice și tehnice recunoscute la nivel mondial.

În Maramureșul istoric sau în ținuturile românești din imediata vecinătate, biserica de lemn, prin arhaismul și simplitatea sa, este simbol al încreștinării neamului românesc încă de la naștere, fiind o rugăciune înălțată spre Cer. Realizări reprezentative ale arhitecturii de lemn din România, excepționalele biserici de lemn ale Maramureșului, ale Țării Lăpușului, sau ale Chioarului, bisericile de lemn de la Bârsana, Budești Josani, Desești, Ieud Deal, Poienile Izei, Rogoz, Șurdești și Plopiș au fost incluse în tezaurul umanității, fiind înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, la Baia Mare se naște un important fenomen artistic cu participare internațională – Școala de Pictură, întemeiată în 1896 de Simon Hollosy, pictor maramureșean de faimă europeană, urmată, după 1902, de Școala Liberă de Pictură, Centrul Artistic băimărean având o evoluție ascendentă, după Marea Unire până în contemporaneitate. Mișcarea artistică băimăreană a împlinit 120 de ani de activitate în anul 2016, fiind o mișcare artistică de anvergură europeană, la care au participat un mare număr de artiști (conform statisticilor, peste 4000 de artiști, din întreaga lume).

Între performanțele artistice ale Maramureșului, activitatea sculptorului Gheza Vida se înscrie la loc de cinste, fiind unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice, recunoscut pe plan internațional, prin expozițiile personale în marile centre europene, prin participarea de două ori la Bienala de la Veneția. Operele sale fac parte din patrimoniul unor muzee de artă importante din țară, dar și din străinătate. Activitatea sa artistică este apreciată la cote înalte, neatinse de prea mulți artiști din România.

Despre Maramureș, meșterul Vida spunea cu mândrie și gratitudine: Sunt un om cu noroc: M-am născut în Maramureș. Maramureșul m-a format ca om și ca artist. Îi rămân adânc recunoscător.

S-a născut la 28 februarie 1913, la Baia Mare, oraș al minerilor, care era un important centru artistic, frecventat de artiști din multe țări europene, școala de pictură de aici bucurându-se de tradiție și faimă internațională.

Miner

Încă din tinerețe, Vida a început să sculpteze în lemn, inspirându-se din viața reală a minerilor și a țăranilor maramureșeni, manifestând o puternică comuniune și admirație față de arta populară maramureșeană.

Din 1932 a frecventat atelierul de pictură al cunoscutului pictor băimărean Sandor Ziffer.

Încă înainte de debutul său expozițional, Vida a fost remarcat de presa băimăreană, care în 1934 scria că este „un talent înnăscut”. Debutează în 1937 la Expoziția Noii Societăți a pictorilor băimăreni, unde a expus mai multe lucrări, fiind apreciate sculpturile sale Miner și Țăran legat de stâlp. În 1937, Vida pleacă spre Spania, unde, din luna ianuarie a anului următor a participat, în cadrul brigăzilor internaționale, la războiul civil. Din Spania, armata republicană, în retragere, a trecut Pirineii în Franța, membrii brigăzilor internaționale fiind internați în lagărele de la Saint-Cyprien și Gurs, unde Vida a sculptat și a expus în cadrul unei expoziții busturile lui Horea, Cloșca și Crișan. S-a întors la Baia Mare abia în 1941, când orașul, împreună cu întregul Maramureș, era sub ocupație horthistă în urma Dictatului de la Viena. La întoarcerea sa, fiind român și având cetățenie română, a fost permanent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat în detașamentele de muncă forțată din Ungaria. În timpul șederii la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenõ Bori. După eliberarea Budapestei, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, pe frontul antihitlerist, din ianuarie 1945, până la sfârșitul războiului. Reîntors acasă după război, Gheza Vida participă în 1946 la prima expoziție de artă plastică organizată la Cluj-Napoca de Raoul Șorban, Emil Cornea și Carol Pleșa, iar în anul următor este prezent la Salonul de Pictură și Sculptură al Transilvaniei, organizat din inițiativa lui Virgil Vătășianu, Sandor Szolnay, Raoul Șorban și Laszlo Gyula.

Dans oșenesc

La 24 octombrie 1948 este vernisată la Cluj-Napoca „Expoziția de artă plastică regională de Stat a Transilvaniei”, unde Gheza Vida expune Dans oșenesc și

Buciumașul

Buciumașul, sculpturi în lemn, impresionante ca forță și expresivitate. Cele două lucrări au fost prezente și la Expoziția Anuală de Stat, deschisă în decembrie la Palatul Republicii. Lucrările lui Vida au fost admirate de marele public și apreciate de critică de specialitate, fiind considerate „lucrări de mare talent, de mare vigoare expresivă”. În 1949, sculptorul Gheza Vida este premiat de Ministerul Artelor și Informațiilor.

În 1958, Expoziția personală Gheza Vida de la Sala Dalles din București este prezentată și comentată de critici de artă în mod elogios. Eugen Schileru scria: „Vida aduce în arta lui, ca și copacii, mesajul unui eroism simplu și al unui lirism viril”. Petru Comarnescu, în cronica să plastică, menționa: „În sculptură în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar Dans oșenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material”. Comentând expoziția Vida, Dan Hăulică nota: „N-am văzut niciun chip care să respire atâta copleșitoare tărie, câtă se desprinde din imensul Cap de țăran, sculptat în lemn de Vida Gheza. N-am întâlnit în expozițiile din ultimii ani niciun obraz asemenea acestui aspru și grav, de titan superb și îndurerat. Ar fi trebuit, fără îndoială, să se cheme Cap de erou (în „Gazeta literară”, aprilie 1958).

În următorii ani, artistul participă la numeroase expoziții personale și colective în țară (Baia Mare, Cluj-Napoca, Brașov, Satu Mare, București) și în străinătate (Bienala Internațională de la Veneția, Budapesta, Moscova, Cairo, Alexandria, Damasc, Bratislava, Berlin, Praga, Leningrad, Sofia, Paris, Varșovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Londra, Roma, Haga, Bruxelles).

Monumentul ostașului român din Carei

În 1964 se inaugurează la Carei, Monumentul Ostașului Român, operă datorată sculptorului Gheza Vida, care a colaborat cu arhitectul Anton Dâmboianu, complexul fiind unul din cele mai ample monumente de for public din România, o realizare de excepție a artei monumentale din România.

Sculpturile lui Vida, de o remarcabilă vigoare, înfățișează personaje în atitudini genuine din viața cotidiană a oamenilor locului: La fân, Odihnă, Horitoarea, Țărancă cu coșul, Cap de țăran, Butimanu, Tropotita, Dans oșenesc, Veselia, Recolta, Mâner cu lămpaș, Mineri, Miner citind, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată. Artistul este preocupat de personaje și secvențe ale istoriei românești, amintim sculpturile: Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un nemeș, Dragoș-Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan-Vodă, Răscoala. Un grup mare de sculpturi realizate de marele artist au o bogată încărcătură metaforică, fiind inspirate din universul mitic maramureșean: Omul Apelor, Omul dintre Focuri – Foca, Omul Nopții, Omul Pădurii, Solomonaru, Varvara, Priculiciul Minei, Fata Pădurii, Cușma Dracului, Mărțoaia, Vâlva Minelor, Carnaval, Botejunea de pe Iza.

Cioplit mai întâi în lemn în 1966, Monumentul țăranilor români martiri de la Moisei (transpus în piatră în 1972) este considerat de criticul de artă Constantin Prut „o sinteză a spiritualității românești, atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echilibrului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau de spațiile de evocare brâncușiene”.

Monumentul eroilor din Moisei

Călătorind prin Maramureș, scriitorul Geo Bogza nota: „În vara trecută oamenii Maramureșului – acei oameni pe care nu mi-i pot închipui decât falnici și mândri – nu s-au dezmințit și au ridicat la Moisei, din trainic și nobil lemn de stejar, un complex monumental cum nu se mai găsește, în niciunul din satele noastre. Un complex monumental, căruia i se poate spune așa pe bună dreptate, ca aceluia ridicat de Brâncuși la Târgu-Jiu… Totul e sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde, scoțând de sub tristețea cimentului și reintegrând în nobilele tradiții ale Maramureșului amintirea celor douăzeci și nouă de fii ai săi, uciși de cea mai rea fiară ce și-a purtat pașii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiște, este sculptorul Gheza Vida, a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”. („Contemporanul”, ianuarie, 1967).

Între monumentele create de Vida, Sfatul bătrânilor (1973), realizat mai întâi în lemn (în prezent la Muzeul de Artă) și apoi în piatră, amplasat la Baia Mare, ca un simbol, în vecinătatea Palatului Administrativ, este un grup statuar impresionant, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizație a satului românesc, reprezentând un moment profund și solemn legat de viața obștii.

Sfatul Bătrânilor

Sintetizând, Raoul Șorban, autorul monumentalei monografii dedicate marelui sculptor, scria: „Vida este sculptorul unui popor, întărit cu credința în dreptul de viață universală al valorilor autohtone. Cu această înzestrare opera sa rămâne mărturia acelei acțiuni spirituale, ce întrunește într-o structură unică omul, artistul și istoria”.

În opera lui Vida, Monumentul Ostașului Român de la Carei sau Monumentul țăranilor români martiri de la Moisei au devenit simboluri naționale în conștiința publică românească, fiind excepționale realizări artistice, adevărate puncte de reper în evoluția sculpturii contemporane din România.

Opera sa a fost încununată de numeroase premii și distincții, iar în 1974 Academia Română l-a ales între membrii săi. În anul 2013 la centenarul nașterii sale, expozițiile cu operele sale au fost organizate la București, Cluj-Napoca, la Academia di Romania din Roma, precum și la Baia Mare. În Aula Academiei Române din București s-a desfășurat Simpozionul Național dedicat marelui sculptor. La Baia Mare, în orașul său natal, prin donația făcută de familie, s-a organizat Muzeul Memorial „Gheza Vida”, într-un spațiu adecvat din centrul istoric, ce aparține primăriei.

Vida Gheza și cactușii

(…) în Parcul Central, în preajma serelor în care înfloresc cactușii lui Vida, sâmbătă 12 mai 2018, la orele 15, în anul Centenarului Marii Uniri s-a vernisat bustul în bronz al meșterului Vida, lucrarea sculptorului Ioan Marchiș, un dar făcut de familie orașului Baia Mare și Maramureșului.

Notă: Publicat în „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie”, Baia Mare, 2018.
Lucrare editată sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare și a Centrului de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române.

Sursa:
https://www.bibliotecamm.ro/stiri/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: