In memoriam ILEANA VULPESCU

Ileana Vulpescu
(n. 21 mai 1932 – d. 12 mai 2021)

Scriitoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, în județul Dolj, comuna Bratovoești, a absolvit Facultatea de Filologie în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor „Dicționarul limbii române” și „Dicționarul Explicativ al Limbii române”. A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.

Debutul Ilenei Vulpescu a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea „Scrisoare către un cunoscut”. În 1976, romanul său „Rămas-bun” (Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare) a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu, Ileana Vulpescu a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul „Arta conversației” (Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare). În 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru „Sărută pământul acesta” (50.000 de exemplare). Din anul 1972, Ileana Vulpescu a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România. Romanele sale au fost traduse în slovacă („Rămas-bun casei părintești”), maghiară („Arta conversației”), italiană („Sărută pământul acesta”) și franceză („Arta conversației”). În anul 1991, Ileana Vulpescu a primit premiul „România Mare”, în semn de apreciere pentru întreaga activitate literară.

vitrină de carte realizată la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

În anul 2015, Ileana Vulpescu a primit din partea Fundației Dignitas un premiu și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență.

În 2015, a primit titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei, care i-a fost decernat de Consiliul Local în cadrul unei şedinţe solemne prilejuită de Zilele Oraşului.

La 18 mai 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincţia Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler în semn de „înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”. În acelaşi an, scriitoarea a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.

(text de bibl. Mariana Mezei)

În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman – fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă”. Ileana Vulpescu

****

Ileana Vulpescu: „Cred că n-am îmbătrânit degeaba”

selecție text din: Jurnalul Național – 21 mai 2007

„Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi și-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.

N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii.

Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor.

«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.

Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede…

Ileana și Romulus Vulpescu

Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)

Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin.

Înaintarea în vârstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează o dată cu vârsta, poate nu la toată lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este.

Undeva în Vechiul Testament se spune că vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere.

Ileana și Romulus Vulpescu

Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin, să văd câți ani am, și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Ție, du-Te la altul!”. (…)

Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile.

Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor.

Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus și-atât.

Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.”

Ileana Vulpescu

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: