Artistul și sculptorul DANIEL POP – 50 de ani

de Adrian Man
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Sculptorii care lucrează metalul sunt zei
Alfonso de la Torre, istoric şi critic de artă din Spania, la inaugurarea Monumentului „România Biruitoare” Bacău, 27 septembrie 2019.

Născut la 18 mai 1971, în Fărcașa, județul Maramureș, Daniel Pop urmează în 1985 Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare. În anul 2006 a absolvit Academia de arte frumoase „San Fernando” din Madrid. Din 2001 devine asistentul principal și colaboratorul marelui artist canarian Martín Chirino, considerat unul dintre cei mai importanți sculptori spanioli ai secolul XX, fondator al grupului „El Paso”.

Tot în anul 2001 pune bazele atelierului „Esculturas Vidan” la periferia Madridului, specializat pe arta turnării în bronz și a forjării fierului, timp în care colaborează cu diferiți artiști spanioli în realizarea unor sculpturi monumentale, precum Blanca Muñoz (Leónidas, 2004; Perseidas II, 2004; Eclíptica, 2006; Panta rei, 2008; Géminis, 2009), Arturo Berned (Cabeza, 2011), José Carralero (Monumento al cine, 2003) sau Martín Chirino (Arco para el mundo, 2005; Mirada del horizonte II, 2006; Monument to solidarity, 2006; Espiral del Viento II, 2011). Colaborarea cu marele sculptor canarian Martin Chirino va dura până la moartea acestuia, în 2019, la vârsta de 94 de ani.

În anul 2013 Daniel Pop mută atelierul la Baia Mare sub denumirea „Făurar Art” pe care-l dotează după ultimele tehnologii în domeniu. Colaborează cu artiști de renume din România precum Mircea Cantor, Szilárd Gáspár, Liviu Mocanu, Mircea Suciu sau Radu Ciobanu.

Monumentul de for public „România Biruitoare”, Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918, Bacău

Cu Ciobanu realizează monumentul de for public „România Biruitoare”, realizat la inițiativa Asociaţiei „Unlimited Connections”, cu sprijinul Consiliului Județean Bacău și cu fonduri exclusiv private oferite de Societatea Dedeman, în memoria eroilor care au căzut pe fronturile din 1916-1919 pentru realizarea României Întregite și pentru curajoșii supraviețuitori ai Marelui Război, care au călăuzit țara mai departe, către România Centenară.

Prezent la inaugurarea monumentului „România Biruitoare”, care a avut loc la 27 septembrie 2019, „anul Centenarului”, istoricul și criticul de artă spaniol Alfonso de la Torre afirmă: „Daniel Pop, turnător în metal, meşterul şi domnul focului, aşa cum ar spune Eliade, este unul dintre topitorii şi forjorii a căror recunoaştere internaţională m-a făcut să mă întâlnesc frecvent cu el în Spania, în atelierul marelui sculptor, recent decedat, Martin Chirino. Nu s-ar înţelege, aşa cum a transmis Martin cu entuziasm, munca sculptorului fără colaborarea cu atelierul lui Daniel Pop”.

Expoziții personale:

2007 – Rigoberta Menchu, Leganés, Spania;
2007 – Galeria Pandora, Marbella, Spania;
2009 – Galeria Pilar Gines, Spania.

Expoziții colective:

2008 – Galeria Pandora, Marbella, Spania;
2009 – Galeria Nave del Arte, Madrid, Spania;
2011 – Open Day, Artă în stradă, Baia Mare;
2011 – Bienala națională de plastică mică „Vârsta de bronz”, ediţia a II-a, Cluj-Napoca;
2011 – Galeria BAT Alberto Cornejo;
2013 – Bienala națională de plastică mică „Vârsta de bronz”, ediţia a III-a Cluj-Napoca;
2018 – Artdoor Awake Festival, Târgu-Mureș.

Ultima lucrare artistică la care Daniel Pop și, mentorul său, Martín Chirino au lucrat împreună

Sursa:
https://www.bibliotecamm.ro/stiri/artistul-si-sculptorul-daniel-pop-50-de-ani/

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: