În plină pandemie

de Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

Am trăit o vreme când era întuneric:
Totul se prăbuşea în sufletul meu –
Mă înălțam şi coboram, strigam şi apoi tăceam,
Căutam odihna şi liniştea sângelui meu –
Dar mâinile mele neobosite înfrunzeau
Odată cu venirea ta în inima mea.
De atunci, s-a întâmplat ca:
Ochii mei să nu mai fie ai mei. Ei –
Sunt flăcări, sunt fluvii, sunt foc
Iar inima mea acum înfloreşte!
Femeie ce-mi dai lumină şi sens
În infernul pandemic al lumii de azi
Dacă-ţi pasă de mine izbăvitoareo
Vino, ia-mă de aici în lumină!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: