30 Mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Întotdeauna în viața omului va exista momentul unui nou început. Poate în noi, în viața noastră, poate în viața celor din jur.

Întotdeauna, însă, vine o altă vreme. Câteodată tristă și melancolică, alteori frumoasă și senină, alteori maiestuoasă și plină de misticul luminii.

Crizele nu au durat niciodată o veșnicie. Încercăm să învățăm din trecut, înțelegem privind anii ce s-au dus, dar istoria se repetă și asta face parte din viața noastră.

Am suferit cu toții, am fost cuprinși de tristețe, uneori am ajuns la disperare, alteori am fost dezarmați și ne-am simțit înfrânți.

Dar de fiecare dată au trecut clipele acelea.

Omenirea a trecut prin războaie, molime și crize, dar, într-un fel sau altul, a renăscut din propria cenușă.

Pasărea Phoenix nu este decât un simbol al speranței celor ce au trăit suferința.

Un simbol al împlinirii celor care au reușit să treacă peste suferință. Al celor care au experimentat, au trăit clipe de cumpănă.

Un simbol al celor care au emigrat și au încercat o altă lume și o altă mentalitate.

Să ne ocolească supărările și necazurile, voia bună și satisfacția adevăratelor împliniri să ne însoțească!

Să avem în jur oameni dragi și prieteni buni oriunde suntem, trimiși de o soartă a fiecăruia dintre noi!

Să dea Dumnezeu să se sfârșească această pandemie care ne-a afectat pe fiecare în parte, într-un fel sau altul.

Să avem parte de iubire, sănătate, bunătate, putere, speranță, înțelegere și respect în marea lume a lumii în care trăim.

La Mulți Ani Românilor de Pretutindeni!

Grupul de la Observatorul

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: