Ioan Potop. Dorul, liantul iubirii

(recenzie)

de Vasile BELE

Ioan Potop

Dorul survolând prin vis,
E un zburător ascuns,
Ce se furișează-n fapte,
Cu iubiri fără păcate.

Ah! Ce fină și ce dulce ești,
Chiar încerci să mă uimești?
Șoaptele pline de dor,
Brațele întinse-n zbor.

Sprintenă ca o căprioară,
Cu surâs de primăvară,
Privirea aprinsă-n fiori,
Fața pastelată-n bujori.

Tu topești ninsorile
Și-mi aduci iar zorile,
Cu izvor de adrenalină,
Într-o trăire sublimă.

Sub stelara boltă albastră,
Chiar pe Terra, perla noastră,
Prin liantul atractiv al dorului cel mare,
Plutim în extaz prelungit în visare”, pag. 14, DORUL DIN VIS.

Participant la ședința de Cenaclu literar la Asociația Scriitorilor Baia Mare (președinte Florica BUD) – prima întâlnire cenaclieră din anul 2020, am avut parte de o mare bucurie. Și marea bucurie este reușita în volum a domnului prof. IOAN POTOP. Este vorba despre volumul de versuri DORUL, LIANTUL IUBIRII, apărut la Editura Enesis, Baia Mare, 2019, ISBN 978-606-8819-27-3, pag.134, cu o PREFAȚĂ – Lirica lui Ioan Potop, semnată de Ion BĂLU și cu o POSTFAȚĂ – EROS, CREDINȚĂ, ADEVĂR – a cunoscutei prof. Daniela SITAR-TĂUT.

„În versurile incluse în noul volum intitulat 《DORUL, LIANTUL IUBIRII》, Ioan Potop s-a oprit, direct sau evaziv, la una din temele esențiale, caracteristice poeziei de totdeauna. În noul volum, numeroase poeme sunt grupate, direct sau indirect, în simbolistica pluridimensională a mierii, substantiv distinct în universul poeziei universale de totdeauna”, (pag. 5).

De-aș fi un izvor,
N-ai muri de dor.
De-ai fi tu izvor,
Te-aș sorbi din zbor.

De-ai fi trandafir ca focul,
Ți-aș îmbrățișa mijlocul.
Să sărim coarda împreună
Și sub soare și sub lună.

De-aș fi un ghiocel,
Ai auzi din clopoțel,
Clinchetul unui inel,
Cu rezonanța fericirii-n el.

De-aș fi un breloc de chei,
Mereu aș urmări pașii ei.
Ușa inimii să i-o deschid
Și-n a ei să mă închid”, pag. 18, DE-AM FI.

În prefață, I. Bălu, face referire la „Valențele simbolice ale mierii”, „Poezia de dragoste”, „Complexitatea vieții interioare” și „Vremelnicia făpturii umane”.

Dorul lui Ioan Potop îmbracă diferite ipostaze – în vis, în zbor (pag. 32), iubitor, dor încărcat-reîncărcat, întrupat, suspendat (pag. 48), ba chiar este o pasăre albastră (pag. 15). Locul dorului este unde nici nu te aștepți: survolează prin vis (pag.14), dorul zburător (pag. 21), îl găsim în izvorul visării (pag. 39).

Iată un poem, luat chiar la „întâmplarea întâmplătoare”, așa cum fac de obicei:

Dorul zburătorul,
Își caută sporul,
Din floare în floare,
Cu mare nerăbdare.

Vin-o în albastră culoare,
Să-ți văd fața doritoare.
Pe tine să te-ntâlnesc,
De tine să mă-ndrăgostesc”, ÎMPLINIREA DORULUI (pag. 21).

Ioan Potop radiografiază păcatele umane, pasiunile ardente, meditând asupra stării civile sau erodării masculinității”, punctează drept repet critic prof. Daniela Sitar-Tăut (pag. 126).

Felicitări autorului, iar volumului proaspăt ieșit din tipografie îi dorim cititori pe măsură. Până una-alta, aș vrea să vă prezint câteva date despre poetul IOAN POTOP. Debutează literar în anul 2011, cu volumul FACTORII ABIOTICI ȘI BIODIVERSITATEA MUNCILOR BĂII MARI (ZONA CENTRALĂ), apărut la Editura ENESIS. Tot în acest an, 2011, mai apare la aceeași editură, volumul POVESTIRI ADEVĂRATE ȘI RITMATE, iar un an mai târziu, vede lumina tiparului, volumul CĂUTĂRI, (2012). Apoi, fiecare an aduce câte o realizare literară – PRIVIRI ÎN INTERIOR (2013), PRIVIRI ÎN ÎMPREJURIMI ȘI SPRE ÎNĂLȚIMI (2014) și CURGEREA SIMȚIRII ÎN FIREA TRĂIRII (2015). După un an de „pauză literară”, în care nu a tipărit dar a pregătit, apare volumul TĂRÂMURI SUFLETEȘTI – 2017, urmat de acest volum, DORUL, LIANTUL IUBIRII, primit cu dedicație și iscălitură, de la autor, motiv pentru care îi aduc emoționante mulțumiri, și îl asigur de întregul meu respect și apreciere.

Mă întreb, așa metaforic, oare dorul se cultivă? Crește dorul în vreo grădină? Se seamănă? Dar vreau să vă propun poezia GRĂDINA DORULUI, pag. 26.

Tumultosul dor,
Devine izvor.
Însoțit de umbră,
Izolat de turmă.

Ca pasăre măiastră,
În soarta noastră.
Nu ne dă răgaz,
Ne scoate din necaz.

Formele prinse-n cuvinte,
Cele neauzite și cele nevăzute,
Sunt ale unor umbre pe pământ,
Bătute de vânt rămase-n gând.

Cicatricile adânci ale trupului,
Deschise, închise în ale trecutului.
Risipite în cețurile amorului,
Rămân strânse în grădina dorului”.

Poemele sunt simple, dar în același timp, încărcate de vibrație. Nu pot spune că suntem în fața unei poezii de o complexitate deosebită sau aparte. Dar pot spune, și îmi asum responsabilitatea vorbelor, că au un mesaj direct, cu „dedicație”, ele (adică, poeziile) transmit mult entuziasm, lumină în protecția dorului care doare. Dorul din aceste poeme, este unul vindecător.

În general, dorul este „greu de dus”, iar dovadă este lirica acestuia. Uneori amar, alteori dificil și greoi, mereu „agățat” într-un suflet sensibil, dorul este perceput într-o multitudine de forme sau feluri. POETUL Ioan Potop ne propune acest tratat al dorului. Vin și întreb, oare are leac? Este un segment unde nu poate să pătrundă?

Dorul cum își amintește,
Arcuit, instantaneu pornește,
Merge alert, aleargă nebunește,
Nimic și nicio piedică nu-l oprește.

De cum s-au văzut,
Simțurile au înflorit.
Prin doruri răscolite,
De înțelesuri contopite.

În apropieri vibrante,
Simțiri trepidante,
Cu brațele întinse
Și îmbrățișări strânse.

Inimile cu bătăi accelerate,
Sângele cu pulsații înfviorate,
Fețele cu bujori pastelate,
Frunțile cu doruri încărcate”, DORURI ÎNCĂRCATE, pag. 33.

Știți că dorul poate fi, nu doar amar, ci… iubitor. Ne spune poetul Ioan Potop. Da! Avem inclusiv DORUL IUBITOR, pag. 32:

Dorul în zbor,
Din același izvor,
Cu har și umor,
E mereu iubitor.

Chiar de-i abătut,
Nu rămâne mut.
Capătă simultan,
Voce și zâmbet spontan.

– Bine c-ai venit!
– Bine te-am găsit!
Dorul m-a adus,
Coborât de sus.

Ca și prima dată,
Cu iubire curată,
În inima deschisă,
Cu vrerea aprinsă.

Nu prin internet,
Mereu cu regret,
Să nu te pot îmbrățișa
Și chiar săruta”.

Vasile BELE, Chiuzbaia, februarie 2020

 

 

 

 

 

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: