Scrisoare către cuvintele româneşti

de Vasile LECHINȚAN

Dragile mele cuvinte minunate! Încă din primele mele rânduri de scrisoare vreau să vă fac cunoscut că sunt bine şi sănătos când vă aud strigate, în suflet, cu putere, de mama mea prin ograda copilăriei, unde ea era stăpâna ceriului şi a pământului, atât era de plină de viaţă şi de voinţa de a-şi apăra averea şi drepturile, felia de viaţă pe care i-a fost dată şi mândria de a fi Om. Sunt, totodată, bine şi sănătos când vă văd strigate cu cerneală, pe hârtie foarte veche, medievală, de un Varlaam şi de un Coresi, apoi, când sara pe deal vreun bucium sună cu jale, vă aud şoptite de domnul Eminescu în timp ce vă înşiră pe hârtie, iar în Ardeal, sunteţi sufleteşte alături de Coşbuc zărindu-şi mama la vaduri în care ape repezi curg şi plopii doinesc şi ei eterna jale a unei vieţi scumpe dispărute. Sunt iarăşi bine şi sănătos văzând cum iese, în ograda sa din Ţicău, şi vă strigă Creangă ca să vă adune din împrăştierea voastră ştrengară de prin Humuleşti şi de pe la apa Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, iar un hâtru din Haimanalele Prahovei, pe nume Caragiale, vă înşiră, bob cu bob, cu cele mai diamantine sclipiri, pline de umor, într-o lume românească uimitoare de la începutul modernităţii noastre. 

„Vităjeaşte au mers până la curtea Împăratului” – zice Anonimul brâncovenesc (cronică anonimă despre Constantin Brâncoveanu), vităjeaşte vrem să trăim şi noi şi să mearjem înainte prin vremi deosebit de tulburi şi de periculoase, de aceea ni-e mereu dor de voi, dragi cuvinte româneşti. Şi în trecut fost-au vremi grele, venit-au peste noi, câtă frunză şi iarbă, din  „ţara tătărască”, de pe la Stambul, de prin ţeri duşmane, dar voi, voi cuvinte dragi, ne-aţi fost alături. Venit-au unii nemici cruzi ai noştri ca să ne ceară chiar să ne lepădăm de voi, dar de voi nu ne-am lepădat chiar cu preţul sângelui noştru amestecat cu cel al nemicilor.

Vă scriu, dragi cuvinte româneşti, că mi-e dor să vă mai aud la horă, la jocul din satul meu de când eram mic, atunci când parcă în viaţă curgea numai miere de la miriadele de flori ale moşiilor noastre încă neînstrăinate şi aveam multă lumină în sufletul încă necernit de pierderi ale vieţii ireparabile. Vreau să vă mai aud printre strigăte şi hohote de veselie din vremea când mergeam noi, copiii, după fragi, la câmp, când ne era drag să fim împreună, când clocotea în noi toate speranţele de viitor, în soarele încins, de atunci, în verdele crud al întinderilor de hotar, în albastrul pur al cerului. Să-mi scrieţi şi voi, dragi cuvinte româneşti, câte-o scrisoare, cu miroaznă de grâu înspicat, de flori de măr din ograda noastră, de viorele din codrii Moldovei lui Ştefan, de liliac din micul Paris al nostru de altădată, de cozonaci din vremea sărbătorilor copilăriei, acum, când, osteniţi de răutăţi, nu mai avem nicio sărbătoare adevărată.

La meliţat cânepa

Cât de mult v-am iubit, dragi cuvinte româneşti, pe trepte de veacuri, neîncetat, şi când erau vremuri bune, şi când erau vremuri rele, şi când spălam cu leşie pânza ţesută ca să avem haine albe şi să fim curaţi şi frumoşi fizic şi moral, şi când ţineam cu putere de coarnele plugului, şi când seceram în dogoarea aurie a spicelor, şi când adăpam vitele blânde la fântână, şi când mamele noastre meliţau, torceau ori ţeseau, şi când confecţionam opincuţe pentru cei mici, şi când mergeam la oaste sau la război, voi eraţi luminile şi speranţele noastre cele mai vii. Şăzând în poveşti, bătrânii noştri, demult, împleteau fapte reale cu vrăjile voastre, până se înnopta bine şi ei se îndepărtau spre stele, lăsând poveştile pe pământ, să le continue nepoţii.

Din păcate, astăzi, nu iaste mai mare păcat decât nepăsarea noastră în a ne îndrepta viaţa şi a aştepta mereu totul de la alţii, înnoptând printre prăpastii, cum ar zice Negruzzi, deşi vedem că unele lucruri nu au întemeiere bună, cum ar zice Neculce, iar noi, din postura de gură-cască, ne trezim mereu fără de năroc, cum ar zice Ureche şi Varlaam.

Viaţa e, totuşi, în mâinile noastre, cuvintele dragi româneşti ne sunt alături cu toată forţa lor regeneratoare.

Cazania lui Varlaam

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: