COSTEL STANCU. ÎNGHIȚITORUL DE CREIOANE

(recenzie)

de Vasile BELE

Neaplaudat de nimeni, înghițitorul de creioane
își făcea numărul. Era tot mai trist, mai flămând.
Dar cine ar fi crezut asta? Rămăsese singur,
cel din oglindă s-a sufocat demult, la o repetiție.
El continua să spere. I s-a propus, în schimbul a mulți bani, să înghită și altceva. A râs, apoi a plâns:
În arta lui nu face compromisuri!
L-am vizitat cu câteva zile înainte de a muri.
Își ascuțea creioanele
cu o delicatețe întâlnită doar la animale
când își ling puii abia fătați. Știam
că le iubea și le ura în aceeași măsură.
Mi-a mărturisit că într-o noapte s-a visat
strâns de gât de acestea. Îi era teamă să le mai lase
să umble libere prin casă, le închidea
într-un dulap, scoțându-le de acolo numai când
avea o reprezentație ori i se făcea dor să le
mângâie.
Adică din ce în ce mai rar. Într-o zi au să se răzbune,
mi-a spus împăcat, e dreptul lor să-și caute alt înghițitor,
mai norocos, să le ducă prin lume, departe.
A lăcrimat discret,
ca lemnul pe care îl cioplise de atâtea ori”,

poemul „Înghițitorul de creioane”, din volumul cu același nume, ÎNGHIȚITORUL DE CREIOANE, apărut la Editura Tim, Reșița, 2009, pag. 88, ISBN 978-973-696-136-6, autor COSTEL STANCU, volum primit în cadrul întâlnirilor literare, organizate de Cenaclul literar „Nichita Stănescu”, aparținător Centrului Cultural al M.A.I.

Am participat, în mai multe rânduri, la ședințele de Cenaclu literar organizate de Centrul Cultural – Botoșani, Piatra Neamț, Siret, Deva, Baia Mare, Miercurea Ciuc, Sighetul Marmației, Tulcea – sunt doar câteva locații unde am fost prezent. Felicitări tuturor celor care au participat la aceste activități, care, din păcate, datorită stării pandemiologice în care ne aflăm de doi ani, nu au mai putut continua. Așteptăm vremuri și timpuri mai bune, pentru a ne putea reîntâlni cu bucurie și emoție. Dor de voi, dragi prieteni – Costel Stancu, Marius Mihai Coșerariu, Cezar Haiura, Ionel Simota, Daciana Cozmina Lazăr, Lidia Obeadă, Andrei Zaharia – și mulți alții pe care am avut privilegiul de a vă cunoaște în acest context.

Când scrii, treci din albul pietrificat al hârtiei
în ființa ei curgătoare. E ca și cum ai părăsi
această lume curat, aidoma unei
păsări cu gușa goală.
Cauți Cuvântul. Sferă ale cărei margini,
deși șterse, cuprind totul. Te transformi,
pe nesimțite, într-un războinic resemnat
care își frânge săgețile de genunchi și
începe să rostogolească, spre cer, o
firimitură de pâine. Îngerul căzut
își înghite scara și te îndeamnă
să îl urmezi. Dar tu nu te încrezi decât
în transparența nisipului din clepsidră
în înțelepciunea ochiului de a se
lăsa înșelat. Te-ai săturat să trăiești
cu tine însuți când fiară ce alăptează,
pe furiș, puiul prăzii sale. Scrii și te rogi.
Pentru a te pune la încercare, Dumnezeu
balansează podul dintre aici și dincolo.
Ce aproape e totul! Trebuie doar să pășești…”,

poemul „Trecerea”, pag. 9, din prezentul volum – de fapt, întâiul poem. Toți suntem trecători prin această lume și din aceasta.

Costel Stancu

Costel Stancu – poet modern, cu o poezie modernă, de tip proză, nu a trecut degeaba, iar acest lucru este dovedit. Dovadă sunt volumele de versuri în nume personal, dar și cele colective, în care și-a lăsat amprenta inimii, prin trecerea timpului.

Debutează cu volumul TERAPIA CĂDERII ÎN GOL, în anul 1995, volum apărut la Editura Hestia, din Timișoara. În același an, la aceeași editura apare și volumul DOMINIC SAU DESPRE IMITAȚIA UMBREI, pentru ca doi ani mai târziu, în 1997, să-i apară volumul MĂȘTILE SOLITUDINII tot în Timișoara, dar la Editura Marineasa. Următorul an, 1998, altă apariție editorială, alte emoții. Vorbim despre apariția volumului GOLURILE DIN PÂINE, Editura Marineasa, Timișoara, urmat doi ani mai târziu de volumul FLUTURELE CU O SINGURĂ ARIPĂ. Această apariție editorială din anul 2000, la Editura Timpul, din Reșița, este predecesoarea volumului antologic ARTA IMAGINAȚIEI, apărut la Editura Vinea, București, 2001, coordonat de Costel Stancu. Urmează volumele CÂNTARUL DE APĂ, (2002), VÂNĂTOAREA PROMISĂ (2003) și IEȘIREA DIN PEȘTERĂ (2005), toate, apărute la Editura Marineasa, Timișoara… Acestea sunt doar câteva dintre volume, pentru că munca literară continuă în același spirit – rafinament, modernitate, valoare, stil, eleganță. Ne leagă o prietenie sinceră. Am colaborat la proiecte literare, ba chiar l-am prins în întâiul meu proiect antologic – ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, în anul începutului de pandemie – 2020, gândindu-ne că vom organiza și o tabără de literatură, cu același nume. Nu a fost să fie tabăra, din cauza pandemiei mondiale, în schimb, a rămas antologia și gândul că va fi bine, pentru a ne continua visele și proiectele literare. Doamne ajută, zicem, rugăciune către Dreptul Dumnezeu, să fie bine, pace și liniște în lume.

Poezii, precum „Vârtej”, „Întâlnire”, „Execuția zilnică”, „Renașterea” sau „Prima zi”, fac parte din lirica obiectivă, plină de mesaj, concentrată și complexă a autorului, iar prin vocea poetului, prin eu liric, se autodefinește întregul volum de versuri.

Găsesc un limbaj actual și actualizat. Însuși prefațatorul de volum, Gheorghe Secheșan, afirmă: „Costel Stancu este una dintre vocile poetice cele mai surprinzătoare, mai temeinice și mai autentice ale momentului. Surprinzătoare – pentru că întreaga strategie poetică se bazează pe niște mici 《dileme》 (existențiale, sentimentale, intime, ale tuturor) și care s-ar putea defini printr-o metodă matematică pe care niciodată nu am reușit să o înțeleg, și anume aceea a 《reducerii la absurd》”, pag. 5, din „Poetul autentic”.

Mă aduni ori mă risipești, suflete?
Uneori, am sentimentul că sunt
un fruct sortit a nu-și mai găsi loc
în pomul dintâi.
Viața? Corabie pe care o târăsc după mine
pe uscat. O pasăre neagră, imensă, cuibărește
în vârful catargului, îngreunându-mi mersul.
În urma mea rămân dâre adânci
ca amintirile unei călătorii în cer.
Visez că ajung pe malul unei ape,
o sărut, cercurile ei se lărgesc,
mă cuprind…”,

poemul „Vedere”, pag. 16.

În cazul de față, vorbim fără doar și poate, despre o instanță poetică – valoroasă. Această poetizare transformă materia primă – cuvântul, versul – într-un fapt individualizat, unul concretizat în poem, ba chiar și o personalizare literară, lingvistică, poetică. Este, clar, cazul autorului Costel Stancu, membru al U.S.R., filiala Timișoara, din 2008, membru al Cenaclului Literar „Semenicul”, din Reșița, al Cenaclului Literar „Nichita Stănescu”, al Centrului Cultural al M.A.I., o voce literară puternică și apreciată.

Ideea poetică, este ridicată la rang de artă – autentică. Aranjarea poemelor, dă impresia unei scări, impresia unor trepte care te tot urcă, te tot urcă… pe care urci mereu, poem după poem. De exemplu, după o „Zi pierdută”, (pag. 18) din „Întâmplare”, (pag.20), apare legendar, proverbial „Peștișorul de aur”, (pag. 19), care-ți ajută „Inițierea”, (pag. 22), trezindu-te la adevăr, la viață întru cuvânt și mărturisire. Tu, poet sau cititor, indiferent condiția sau starea în care te afli, ridici „Rugă”, pag. 23, către „Întâiul Cuvânt”, pentru a ta „Călătorie”, pag. 24:

În liniștea de început a firii,
când se adună sfinții cu satirii
să hotărască,-n van, a lumii soartă,
cu apă vie, dar și apă moartă,
alerg spre tine, Doamne, să mă mântui
cum pasărea curată-i doar în cântu-i
iar mielul înainte de tăiere.
Nu mă lăsa, Mărite, dă-mi putere!
Căci, uite, scapă luna din strânsoare
și se apropie prea mult de soare,
crește ispita – șarpe-n ochi de apă.
Mereu e câte-o piele s-o încapă…”.

Prefațatorul de carte punctează sensibilitatea autentică a poetului. Vorbim despre un poet autentic: „Costel Stancu nu se joacă de-a poezia, ci o trăiește, literalmente. Imaginea poetului care își gândește universul poematic, care visează la poezia sa cu ochii deschiși, i se potrivește de minune acestui autor ce scrie… chiar și atunci când merge la serviciu”, pag. 6.

Viziunea poetului este limpede, clară și concretă. Totul se desfășoară într-o logică impusă de creator/autor prin cuvântul scris. Imaginarul și imaginea poetică nu este constrânsă absolut deloc. Ideea poetică și a construcției poemului este una autentică și autorizată liric, vibrantă și transmițătoare de emoție puternică. Uneori ai rosti sau ai fi tentat a rosti cuvântul pasiune – și nu ai fi pe un drum greșit. Trăirea întru credință, lumină și cuvânt este trimiterea inimii de poet, iar acest „tri-logos”, dă starea emoțională în sine. Vocea poetului, prin însuși poemul său, este o mărturisire a profunzimii, a sensibilității lirice.

Acest volum, beneficiază și de o POSTFAȚĂ – POEZIA ȘI JOCUL CU MOARTEA, pag. 79-85, întocmită de scriitorul Gheorghe Jurma – o recenzie a activității literare a poetului Costel Stancu, unde, chiar de la început punctează: „Costel Stancu debuta la cenaclul 《Semenicul》, pe când era încă elev, cu poezii în care înnoda șinele de cale ferată. O insurgență dadaist-supra-realistă răzbătea din primele lui producții, precum bunăoară în poezii premiate de Cenaclu în noiembrie 1987 și publicate în 1988 în revistă”, pag. 79. (…) „Între teamă și acceptare, între naștere și moarte există o fără de capăt călătorie inițiatică”, pag. 80. Oare moartea sau motivul tematic al morții să fie obsesiv? Dar, prea des este invocată… e adevărat că niciunul nu vom scăpa de Ea. Din acest „pahar al morții”, într-un timp sau altul, fiecare vom gusta. Nici nu mă gândesc la o frică de Ea. Autorul, prin versul său, o alungă și o numește în același timp.

Trezește-te, suflet al meu! Nu simți
cum unul din căderea celuilalt renaștem?
– două izvoare gemene: apă vie și apă moartă,
amestecate în același urcior!
Îngăduie-mi să îl sparg, Doamne!”,

în poemul „Cum?”, pag. 60.

E liniște. Doar moartea
chibițează pe margine,
dornică să intre și ea. O ignori.
De câte ori i-ai cedat locul, s-a dovedit
un adversar previzibil. Transparent”, din „Cercul”, pag. 61.

Prin poemul „Lunga călătorie”, pag. 63, ni se prezintă un joc, unul al pământeanului real cu irealul:

De multă vreme duc în spate un mort
pe care pământul nu vrea să-l primească.
Încet-încet devin una cu el, nu-i mai simt
povara.
Parcă, la rându-mi, aș fi purtat pe umeri de altcineva.
Și tot așa. Formăm împreună un șir de trepte
spre nicăieri. Omul
e jucăria preferată a morții, îmi spui. Se
răzbună
pe ea ori de câte ori pierde lupta cu îngerii.
O îngroapă, o dezgroapă continuu, se teme
de sufletul ei. Eu tac. Ascult. Întind moneda:
cu o față plătesc trecerea, cu cealaltă drumul
înapoi.
Nu mi-e dat să am odihnă până când,
la capătul scării, nu va clipi, îngăduitor,
ochiul lui Dumnezeu”.

Suntem beneficiarii unui spectacol, care începe rostirea unui „Psalm”, pag. 64, și evidentul joc al trecerii, la moarte, prin Cuvântul Dumnezeu. Fără frica morții, precum „Fără scăpare”, pag. 66,

Doamne, tot la tine ajung!
Asemenea ocnașului care
a greșit drumul și s-a întors,
prin tunelul săpat cu unghiile,
ani și ani,
în aceeași celulă.
Fii bun cu mine, ocnașul!
Chiar dacă voi mai încerca,
de nenumărate ori,
să evadez”,

temă care se continuă și în „Împăcare”, pag. 68, în „Întoarcerea”, pag. 70, sau chiar „Moartea”, pag. 74.

Ferm și conștient că nu va putea scăpa, gândul la frumos, privind spre lumina Cuvântului este încrezător în sine. Să fie întru slavă și dumnezeire! Felicitări pentru această apariție editorială! Dorindu-vă sănătate și putere de a continua în veacuri acest vis literar, doresc și volumului cititori pe măsură. Doamne ajută… Iar dacă dumneata prieten-autor, ai dorit ca finalul volumului să-i aparțină poeziei „Ultima scrisoare”, pag. 78, am să te las pe dumneata să le spui cititorilor acestei recenzii, să le mărturisești, întru trilogia cuvânt-lumină-mărturisire, tainele acesteia:

N-ai cum să ocolești sfârșitul
ori să-l amâni. Nu-i niciun chip.
După ce trece, -treagă, ora
se-ntoarce-n bobul de nisip.
Te zbați în gol. Ai otrăvit fântâna
ce-așteaptă setea noului născut.
Zadarnic mai împiedici caii
după ce aripi le-au crescut!
Du-te-nspre prag. Întinde mâna
– răscumpără ce-i nou cu ce e vechi.
Viața și moartea-s două zaruri
ce nu au numere perechi”.

Chiuzbaia, 4 aprilie 2021

Vasile Bele

Vasile Bele

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: