Priveşte marea întâmplare…

de Irina Lucia MIHALCA

Priveşte marea întâmplare
petrecerea unui om pe pământ!

Este pragul pe care păşeşti
pe urmele paşilor tăi, cândva ştiuţi!

 

Înţeleg maturitatea
ca un fruct zemos şi aromat:
Dacă-ţi fac apa jucăuşă şi sălbatică
n-o să-mi mai apropii barca de malul tău!”

mi-ai spus cândva.
Stelele când le priveşti nu au colţuri,
doar puncte intens luminoase
ce pulsează vraja, iubirea, misterul!

 

Eu ştiu să stau la soare şi pe câmpul cu petale.
Realitatea e acolo unde eşti cu gândul.

O corespondenţă e în toate, o scriere tainică
ce-şi aşteaptă descifrarea,
ce nu-nţelegem rămân litere moarte!

 

Dacă-ţi lipseşte căldura,
închide ochii şi instant o vei avea,
căldura de orice fel… am să revin!

Înţelegem durerea legată de moarte,
arsura eternă din inocenţa privirii,
aici găsim doar locul ce ne va coace fructele.

 

Suntem spectatori şi actori ai istoriei,
suntem litere, simboluri, texte divine,
în care ni se-nscrie destinul.
Totul se derulează ca-ntr-un vis,
ca într-o sferă de cristal,
aici trăim în lumea umbrelor.

 

Dincolo de nori e lumina, trăirea,
totul e mai intens, mai viu,
cerul nu e un cer pasiv,
nici cerul recompensei,
e cerul iubirii,
cerul artei, un cer cerebral.

 

Omul va alege cerul îngerilor
sau infernul cu lumea lui de conspiraţii,
furii, ură şi demoni,
sufletul îşi doreşte doar continuarea,
eternitatea verbului a fi…

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: