Alberto Manguel şi patima cărţilor

de Liana POP
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

(recenzie)

Volumul lui Alberto Manguel, Sfârşitul bibliotecii mele, cu subtitlul O elegie şi zece digresiuni, apărut la Editura Nemira, 2019, 205 p., reprezintă, de fapt, o captivantă reamintire a vieţii autorului din perspectiva bibliotecilor proprii, unde „personajele”, respectiv cărţile, se împletesc între ele precum într-o strânsă înlănţuire. A mai scrie azi cărţi despre cărţi este un act temerar, iar în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre „o criză a lecturii” prezentă pe plan internaţional.

Dar, mai întâi, să ne familiarizăm cu autorul. Alberto Manguel este originar din Buenos Aires, născut în anul 1948, dar a copilărit în Tel Aviv, unde tatăl său ocupa funcţia de ambasador în Israel. În adolescenţă, pe vremea când îşi desfăşura activitatea la Librăria Pygmalion din Buenos Aires, a avut privilegiul să-l cunoască pe Jorge Luis Borges, care i-a dezvoltat gustul pentru lectură. Devine un devorator de cărţi, un cititor pasionat, ceea ce l-a determinat să publice volumele de eseuri Istoria lecturii (1996) şi Biblioteca nopţii (2006). Activitatea sa literară a fost răsplătită cu numeroase premii, recunoaşterea reală fiind concretizată în conferirea titlului de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor acordat de guvernul francez.

În epilog, autorul mărturiseşte o neîmplinire care i-a trasat destinul: „Deşi am despachetat şi împachetat atâtea biblioteci în viaţa mea de cititor, nu am fost niciodată bibliotecar”. Însă, în noiembrie 2015, a primit un mesaj din partea ministrului Culturii din Argentina, care-l numea în postul de director al Bibliotecii Naţionale. Precum Marcel Proust În căutarea timpului pierdut, Alberto Manguel a experimentat o reîntoarcere în timp, în aceeaşi bibliotecă unde Borges ocupase funcţia de director (prin 1955) şi îi înmânase volumul Cărţile şi noaptea („cărţile sunt, de fapt, vise”, mărturisea Borges). Volumul conţine zece capitole, numite de autor digresiuni, pe subiectul relaţiei pe care cititorul o are cu cărţile şi foloasele pe care le poate trage în selecţia acestora. Destinul unei cărţi este influenţat şi de cel care o lecturează, cum reiese şi din dictonul latin pro captu lectori, habent sua fata libelli. De asemenea, pe parcursul eseului despre carte, Manguel oferă câteva formulări memorabile: „un mediu potrivit de evadare”, „obiecte consolatoare”, „arhivele experienţelor noastre”, „creaturi însufleţite, care împart cu mine patul şi masa”, „relatările poveştilor noastre: ale epifaniilor şi ale atrocităţilor noastre”, „mementouri ale unor lucruri mai bune, ale speranţei, consolării şi compasiunii” şi altele.

Mentalitatea scriitorului nu corespunde cu regulile bibliotecilor publice referitoare la împrumutul volumelor: „Cred că a împrumuta o carte este un îndemn la furt”, mărturiseşte Manguel. În viziunea sa, „bibliotecile publice joacă rolul de instrument esenţial în combaterea singurătăţii”, fără ele, societatea ar purta „blestemul uitării”; „un spaţiu al alinării şi al regenerării în linişte”, „depozitara tuturor manifestărilor justiţiei, catalogul exemplelor de acţiuni juste, pentru a instrui, a le ţine trează memoria şi a călăuzi cititorii în rolurile lor civice”.

Cărţile citite în copilărie reuşesc să ne modeleze şi să ne traseze viitorul, deoarece cititorii nu se nasc, ci se educă. Reîntoarcerea la lecturile copilăriei te face să retrăieşti, de fiecare dată, emoţia simţită la prima lectură, deoarece cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa. „Îmi amintesc cum, chiar şi în copilărie, uram într-o povestire momentul în care zilele pline de fericire ale eroului erau întrerupte de o întâmplare îngrozitoare şi neaşteptată. Deşi ştiam din celelalte cărţi că avea să vină o rezolvare, de multe ori fericită, îmi doream să stăruiesc asupra celor câteva prime pagini în care Dorothy trăieşte în linişte, cu unchiul şi mătuşa ei, iar Alice nu şi-a început încă lunga cădere prin gaura de iepure”, concretiza Alberto Manguel. În ultima sa avanpremieră editorială, Monştrii fabuloşi, apărută în acest an, autorul mărturiseşte cât de mult l-au ajutat, schimbat şi modelat personaje literare precum Alice, Dracula, Superman, Scufiţa roşie, Don Quijote, Pinocchio şi alţii.

Prin acest volum, Manguel ne poartă printr-o aventură în lectură, subliniind faptul că şansa cititului ne oferă o dimensiune imaginară.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: