DIN VECHI ANOTIMPURI

de Irina Vera TEREBEȘI

Din vechi anotimpuri demult apuse
Cu ale lor frunze suflate-n depărtări de vânt,
Cules-am doruri ce nu le puteam răsfrânge,
Deși, din răsputeri, le-aș înfige-ntr-un mormânt.

Adunat-am frunze risipite-n valuri
Și la piept cu drag le strângeam,
Dar timpul le usca pe toate,
Iar eu, cu nimic nu rămâneam.

Trunchiul lui în brațe îl voiam
Și ale lui crengi să mă cuprindă,
Dar tot așteptând în zadar să mă simtă,
Mâinile-mi întinse ușor le retrăgeam.

Nici chiar iarba de sub talpă
Ce credeam că o distrug,
Nu se încumeta să mă mai cheme,
Deși era pretutindeni, din belșug.

Cules-am flori din anotimpuri
Ce promițător de frumos au crescut,
Din blânde raze, curcubeie,
Buchete, sentimente, speranțe am născut.

Nu-mi mai pierd timpuri în amurguri,
Nu-mi pierd lacrimile-n vad.
Învăț să pierd… din doruri, multe,
Din brațe frunze, și din suflet, cad.

Nu pot ele să reziste. Doar un timp. Atâta.
Anotimpul trece. Alte vremuri vin.
Dorul piere. Valea seacă.
Văd chipuri senine și să mai rămân decid.

pictură realizată de Vera Terebeși

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: