Foșnetul cuvintelor în poezia unui învățător de țară

de Nicolae GOJA, membru USR

Gelu Dragoș debutează în literatură cu această carte de „strînsură”, dată spre tipărire la vîrsta maturității intelectuale, cînd cunoaște riscurile de a te prezenta în fața cititorilor cu peste 80 de creații diverse, de la cele scrise pentru un eveniment, la cele de dragoste pentru soția sa Ana, de trezire filosofică în fața veșniciei, de extaziere patriotică, pentru necesitățile educative ale elevilor săi… În toate, se vede dascălul dornic să spună ce e bine și ce e rău, apare intelectualul trecut prin viață cu regrete, dar și jurnalistul cu două milioane de cititori pe blogul personal „Moara lui Gelu”.

Ca generație literară, Gelu Dragoș este apropiat de poezia modernă, arhitectura poemelor fiind gotică. Practică expresia sensibilă și paradoxală: poetul vrea să-și trezească iubita „cu o bătaie de inimă” (Din dragoste). Alteori, textele sînt variațiuni pe aceeași temă: „nu știu decît o poartă, …, nu știu decît o fereastră”, sau: „sînt rouă, iarbă, izvor, vis / sînt nenăscutul / … sînt un puzzle…”, dovedind ușurință în utilizarea conceptelor filosofice și științifice.

Poeziile evenimențiale sînt scrise cu dexteritate. Patria înseamnă „prune coapte”, „lumea fermecată a copilăriei”, „cartea de citire”, iar poetul Ion Șiugariu din Băița a murit „fiindcă tot ce cade-n moarte cade iar în viață” (Fiindcă tu n-ai știut să fii decît erou). O serie de poeme, mai mult sau mai puțin evident, sînt dedicate fiorului blagian: „poetul stă rezemat de umbra lunii”, „mă latră iarba” (Corăbii de cuvinte).

Apropierea de poezia postmodernă o face prin intermediul lui Ioan S. Pop: „în barul lui Buciuman / ne trezim uneori din beție / și constatăm / că trec anotimpurile peste noi / se rup prieteniile / și călcată-n picioare e urma pașilor noștri” (Fără perspective), însă încercarea de mitizare cade în versuri precum: „ne trăim iubirile în sms-uri, pe facebook sau mess”, însă poemul e dus pînă la capăt: „a sosit vremea aceea și o trăim din plin”.

Poetul a avut (înțelegem din carte) Covid-19 și descrie atmosfera de spital: „timpul aici gîfîie din greu / ca o locomotivă pe Vaser”. Brusc, în poeme apare dimensiunea existențială: „Vorbesc cu tine, Doamne! Ce putere magică are perfuzia!” (Ochiul minții). Iar în Mai dă-mi un timp, „de atîtea rugăminți a obosit și îngerul meu” și „dacă ar afla mama cîte păcate a văzut îngerul meu…”, semn al unei retreziri interioare.

Poeziile conțin și adevărate manifeste, fără acces la metafizic, precum în Rugăminte: „limba română devine tot mai goală / prin cuvintele rostite de politicieni în 2012” (putea să scrie la fel de bine și 2021) și „ vă atrag atenția că viața trăită în afara cuvintelor omoară poeții”, în aceeași poemă retorică.

În lungul text Poetul, Gelu Dragoș încearcă rețeta poeziei în fragmente sentențioasă: „Cuget, sînt liber / deci sînt om / spune o plantă sufocată de buruieni”, și „De atunci ridic ochii des la El / Căci doar la Dumnezeu sînt debitor”.

Prin Lacrimă și Carte către badea George (Coșbuc), Gelu Dragoș își arată prețuirea pentru literatura clasică, elogiind „talpa de lut pe care stă Ardealul” literar. Iar Marin Sorescu îi oferă prilejul să scrie: „Ce utopic respir! Îi urmez eu lui Iona?”, în poezia Crepuscul, dedicată acestuia, cu curaj. Existențialismul transpare și în Timpule blestematule: „Cuvintele ne-au rămas ca lecuire, iar faptele ca mîntuire”, cu motto din Dumitru Fânățanu, apogeul fiind „Timpule, dar pentru cît timp?”, meditația devenind un rechizitoriu nervos.

Poeziile de dragoste cu dedicație au sfătoșenie: „am constatat că între plăcere și viciu / nu-i decît un pahar în plus la barul lui sorin”, poezia fiind o creație pentru iertarea excesului bahic, în care apare și „o gambă ce nu așteaptă ciorapul Adesgo”… Cititorul află și că soții Ana și Gelu au doi băieți „deveniți bărbați peste noapte”.

Vreo zece poeme sînt naturiste, scrise probabil cu prilejul drumețiilor la rezervația de stejar Bavna din apropierea satului chiorean-someșean Lucăcești, prilej pentru poet să ceară să fie dus în acea pădure, astfel ca Fritillaria meleagris, floarea-monument al naturii, „să se hrănească din mine” (Laleaua pestriță).

„Poeziile sînt ca lipitorile / Îți sug seva vieții / Pentru un poem reușit aș vrea să mor”, scrie Gelu Dragoș în Concluzie tardivă, după ce declară că „mă adăp cu marii poeți Eminescu, Vieru, Păunescu”, exercițiu unilateral de admirație pură.

Cu reușite și nereușite că așa este și în viață, poeziile lui Gelu Dragoș lasă la vedere un intelectual îndrăgostit de „cuvintele mai lungi ca Ecuatorul”, exces care se transformă în versuri precum „Într-o noapte a venit toamna” (Privim în aceeași direcție), ceea ce justifică tipărirea acestor poezii scrise pro domo, pentru a-i aminti „foșnetul îndelung” al literaturii.

One Response to Foșnetul cuvintelor în poezia unui învățător de țară

  1. Ioan Andreica spune:

    Mult bine și felicitări

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: