„Motanul încălțat”, o poveste catehetică

Nu purtați deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale – Matei 6, 34

de Angela-Monica JUCAN

Citesc și citesc, că-i place nepoatei mele celei mici, „Motanul încălțat”.

Acum, când poveștile atâtor trecute generații de copii sânt respinse de mulți părinți liber-cugetători și de cadrele didactice progresiste ba pe motiv că nu ar fi educative în spiritul vremii noastre, ba că n-ar mai fi copiii interesați de ele, ba că ar leza unele sensibilități, ba că e pus, injust, în valoare personajul masculin, iar celui feminin i se atribuie rol pasiv și rost decorativ – misoginism în toată regula! –, nepoata mea, în etate de un an, e încântată să audă despre o pisică-băiat, care mai și umblă cu șmecherii, despre personaje bucuroase de venituri fără muncă și nedeclarate la fisc – curat penal! –, despre o fată care nu face nimic, decât că stă așa, frumoasă și fată, într-o poveste cu un băiat care are doi frați (nu surori) mai norocoși decât el în ce privește moștenirea de la un tată (nici ăsta mamă) decedat, o poveste cu un căpcăun (normal că bărbat) care se preface în leu, apoi în șoarece (măcar de s-ar fi prefăcut în leoaică și în șoricioaică, nu-i așa…), cu un rege credul, dar profitor și a cărui regină e absentă.

Nepoata mea alege, din mai multe, cartea („catea”, în vocabularul ei), vine cu ea („catea” are și valoare de propoziție, exprimând eliptic solicitarea de a-i citi), ascultă la nesfârșit povestea și învață (are grijă bunică-sa) că e construită în realitate pe etica creștină (… de modă veche).

Ea știe deja că băiatului i se dă o lecție. Supărat la început că a primit drept moștenire doar un motan, el va înțelege că nu are temei să-și facă idei pripit, după aparențe (Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni – Ioan 8, 15), sau să disprețuiască lucrurile umile, va învăța că nu trebuie să-ți pierzi speranța niciodată și că ajutorul poate veni de unde nu te-aștepți, chiar de la cineva pe care îl (hai, și „o”) desconsiderai.

Motanul e aproapele, e cel care ajută necondiționat și nepunând la inimă proasta părere a celuilalt despre el (Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc; binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, rugați-vă pentru cei ce vă necăjesc – Luca 6, 27-28). Motanul e înțelegerea, e intervenția salvatoare, e implicarea, e empatia. E mintea pusă la contribuție pentru alții, e ingeniozitatea (ascunsă, în poveste, sub forma înșelătoriei: capcane, minciuni, șiretlicuri) folosită în scop nobil.

Regele este el interesat de bogății, ca regii, dar e și cel care nu complică inutil lucrurile, acordă credit moral, nu e suspicios. În esență, e cel care acceptă (orice: cadouri, povești, oameni, situații), e împăcat cu sine și cu ceilalți, în toate circumstanțele poveștii. (Un rege drept înalță o țară – Proverbele lui Solomon 29, 4.)

Moștenitorul motanului e conștient de limitele lui, primește sfaturi, recunoaște capacitățile superioare ale altuia și se pune sub ascultarea acestuia. Într-un cuvânt, până la urmă, băiatul se smerește (Doamne, inima nu mi s’a semețit, nici ochii nu mi s’au trufit, nici n’am umblat în lucruri prea mari și nici în cele ce sunt cu mult mai presus decât mine – Psalmul 130, 1), ceea ce-i oferă prilejul de a-și îmbunătăți, chiar radical, viața – viața schițată în linii pământești, dar cu probabilă trimitere la viața veșnică.

Fata regelui pare inactivă (Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc – Matei 6, 28) fiindcă nu are o fire voluntară, n-are „principii”, nu se dedică unei cariere, nu e o feministă. Ea e feminină. Activitatea ei constă în a-și respecta condiția, în a-și pune în valoare harul (frumusețea exterioară și frumusețea interioară), în a se face parte la întemeierea unei familii fericite, „tradiționale”…

Pe căpcăun nu îl pierde șiretenia motanului, ci propria-i trufie. El e mecanism al celui mai mare păcat – mândria. E exponent al diavolului. Idealul e fără el în lume; de aceea motanul face operă sanitară (Cel ce seamănă rele, rele va și secera și din plin va primi pedeapsa faptelor sale – Proverbe 22, 8) și instalează pe domeniul infect al pierzaniei viața sănătoasă, armonioasă. Povestea pare să vorbească, în substratul datelor profane, de a Doua Venire.

Cartea pe care o avem (sântem departe, pe pământ străin, am adus aici și am primit prin poștă cărți românești… cu gramaj mic…) e o ediție prescurtată (suficientă pentru vârsta asta; versiune a Ursulei Bucher după o altă versiune, cea a lui Charles Perrault, după o poveste populară – „apud, apud”, cum ar veni) și mult ilustrată. Dintre toate, cel mai mult nepoatei mele îi place o imagine cu motanul ținând – într-o dreaptă judecată… –, suspendat, șoricelul de coadă.

AMJ_foto_Delia Florea

Angela-Monica Jucan

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: