de Irina Vera TEREBEȘI
În onoarea copilului din noi pe care-l căutăm câteodată
Și îl găsim doar dacă îi dăm voie să fie ca și altă dată,
Copilul din noi care ne încarcă sufletul cu dor
Și ne face să credem că suntem nemuritori.
Copilul ce vrea să ne vorbim, cu nerăbdare,
Ne dezvăluie gânduri pentru a sufletului luminare.
Cu siguranță are multe lucruri să ne spună
Ce le-am trăit în trecut noi doi, împreună.
Inima ne-o vrea curată, de frici și orgolii vindecată,
De uitare, rutina zilnică și maturitate, netulburată.
Să fim din nou minunea care eram în copilărie,
Să ne bucurăm de viață, să nu o simțim îngreunată, fumurie.
Copilul din noi ne învață să iubim cu adevărat,
Cum o făcea și el, odată, de nimic împovărat.
Ne reînvăță să zburăm spre locuri mai frumoase,
Cu suflete în inocență, puritate, încredere, bogate.